Limbile Uniunii Europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Viaţa în Uniunea Europeană
Cetăţenie Cultură Demografie Economie Educaţie Extindere Relaţii externe	Geografie Istorie Limbi Forţe armate Politică Sport Statistici

Limbile Uniunii Europene sunt limbile folosite de populaţia din statele mebre ale Uniunii Europene. Există 20 de limbi oficiale plus o serie de alte limbi vorbite pe teritoriul Uniunii. UE îşi încurajează toţi cetăţenii să vorbească mai multe limbi; în mod special incurajează ca cetăţenii săi să vorbească alte două limbi în afară de limba maternă. Există în acest sens chiar o serie de programe de finanţare a învăţării de limbi şi de promovare a diversităţii lingvistice.

Cuprins

1 Limbile oficiale ale Uniunii Europene
2 Cunoştinţele lingvistice ale cetăţenilor europeni
3 Statutul altor limbi
4 Limbi suplimentare ale UE
5 Dispoziţii din constituţia propusă
6 Vezi şi

[modifică] Limbile oficiale ale Uniunii Europene

Limbile oficiale ale Uniunii Europene, conform cu stipulările UE sunt:

Sala de dezbateri a Parlamentului European - cabinele interpreţilor sunt în apropierea bannerelor.

Începând cu 1 ianuarie, 2007, următoarele limbi vor deveni şi ele oficiale:

Toate limbile UE sunt şi limbi de lucru. Documentele pe care un stat membru sau o persoană aflată sub jurisdicţia unui stat membru le trimite instituţiilor UE pot fi adresate în oricare din limbile oficiale. Răspunsul trebuie formulat în aceeaşi limbă. Regulamentele şi alte informaţii generale trebuie exprimate în cele 20 de limbi oficiale. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este şi el publicat în cele 20 de limbi oficiale.

Legislaţia şi documentele publice importante sunt redactate în toate cele 20 de limbi oficiale. Alte documente, cum ar fi comunicările cu autorităţile naţionale, decizii adresate unor indivizi sau entităţi particulare şi corespondenţa sunt traduse doar în limbile necesare. Comisia Europeană, îşi efectuează operaţiunile interne în trei limbi: engleză, franceză şi germană şi devine complet multilingvă doar pentru informaţii publice. Parlamentul European, însă, are mebri care au nevoie de documente de lucru în propria limbă, de aceea lucrează complet multilingv.

[modifică] Cunoştinţele lingvistice ale cetăţenilor europeni

Tabelul de mai jos exprimă - la nivelul anului 2005 - proporţia de cetăţeni care au spus că pot vorbi una din limbile oficiale ale UE, ca limbă maternă sau ca limbă străină:

Limba	Procentul din populaţia UE care o vorbeşte
Limba	ca limbă maternă	ca a doua limbă	Procentaj total
engleză	13%	34%	47%
germană	18%	12%	30%
franceză	12%	11%	23%
italiană	13%	2%	15%
spaniolă	9%	5%	14%
poloneză	9%	1%	10%
olandeză	5%	1%	6%
rusă	1%	5%	6%
suedeză	2%	1%	3%
greacă	2%	0%	2%
portugheză	2%	0%	2%
daneză	1%	1%	2%
finlandeză	1%	0%	1%

(Sursă: [1])

Cunoaşterea de limbi străine variază considerabil în diversele state, cum se vede în tabelul de mai jos. Cele mai vorbite trei limbi (ca şi a doua limbă) în UE sunt engleza, germana şi franceza.

Ţara	Engleză ca şi a doua limbă	Germană ca şi a doua limbă	Franceză ca şi a doua limbă
Belgia	52%	25%	44%
Republica Cehă	24%	31%	n/a
Danemarca	83%	54%	n/a
Germania	51%	7%	12%
Estonia	41%	18%	n/a
Grecia	44%	8%	8%
Franţa	34%	7%	n/a
Irlanda	6%	n/a	19%
Italia	29%	4%	11%
Cipru	71%	3%	11%
Letonia	34%	n/a	n/a
Lituania	26%	n/a	n/a
Luxemburg	66%	84%	90%
Ungaria	16%	16%	n/a
Malta	89%	n/a	17%
Ţările de Jos	87%	66%	24%
Austria	53%	n/a	11%
Polonia	25%	19%	n/a
Portugalia	26%	n/a	20%
Spania	20%	n/a	8%
Slovenia	56%	45%	n/a
Slovacia	n/a	28%	n/a
Finlanda	60%	17%	n/a
Suedia	85%	28%	10%
Regatul Unit	7%	6%	14%
Ţări candidate:
Bulgaria	15%	n/a	n/a
România	26%	n/a	17%
Croaţia	43%	33%	n/a
Turcia	18%	4%	n/a

(Sursă: [2])

[modifică] Statutul altor limbi

Într-o informare oficială a existat sugestia ca principiul implicit pentru stabilirea limbilor oficiale ale UE să fie acela ca fiecare stat membru să aducă cel mult o limbă oficială ('un stat membru, o limbă'). Aceasta nu are însă aspect obligatoriu.

Guvernul spaniol şi cel irlandez au încercat obţinerea statutului de limbă UE oficială pentru bască, catalană-valenciană, galiciană şi irlandeză. Consiliul UE a decis pe 13 iunie 2005 să autorizeze folosirea limitată la nivelul UE a limbilor recunoscute de către statele membre, altele decât limbile oficiale de lucru. Pe lângă definirea irlandezei ca şi a 21-a limbă oficială, consiliul a permis de asemenea recunoaşterea "limbilor altele decât cele definite prin Reglementarea nr. 1/1958 al căror statut este recunoscut de către constituţia unui stat membru pe o parte sau pe tot teritoriul său, ori care sunt recunoscute drept limbi oficiale." Folosirea oficială a unor asemenea limbi va fi autorizată în concordanţă cu reglementările administrative existente între Consiliu şi statul membru respectiv. [3]

[modifică] Irlandeza

Deşi irlandeza nu a fost o limbă oficială UE înainte de 13 iunie 2005, ea este prima limbă oficială din Irlanda şi are statutul de limbă minoritară pe teriroriul Irlandei de Nord. De la accederea în 1973 a Irlandei în Uniunea Europeană, tratatele UE au fost publicate şi autentificate în irlandeză - ca o limbă oficială a tratatului - împreună cu limbile oficiale ale UE, şi a existat posibilitatea de a se trimite UE documente în irlandeză. Pe 13 iunie 2005, drept urmare a unei decizii unanime a ministerele de externe ale UE, s-a anunţat că irlandeza va deveni cea de-a 21-a limbă oficială a UE cu observaţia că nu trebuie traduse toate documentele în irlandeză ca şi în cazul celorlalte documente oficiale. [4] Decizia înseamnă că legislaţia aprobată atât de Parlamentul European şi Consiliului Ministerelor va fi acum tradusă în irlandeză, iar interpretările din irlandeză vor fi acum disponibile la sesiunile Parlamentului European şi la unele întâlniri ale Consiliului. Noile prevederi vor avea efect din 01 ianuarie, 2007. Costurile traducerii, interpretării, publicării şi a serviciilor legale implicate în folosirea irlandezei ca o limbă oficială a UE au fost estimate la sub 3.5 milioane Euro anual.

Irlandeza va deveni prima limbă oficială a Uniunii care nu este vorbită cel mai mult pe teritoriul vreunui stat membru - statisticile din 2002 arătând că în Irlanda sunt 1,670,894 vorbitori de irlandeză dintr-o populaţie de 3,750,995 şi doar 439,541 folosesc zilnic irlandeza. Există şi o serie de comunităţi din diaspora, mici, dar în creştere, care vorbesc această limbă, cea mai mare fiind cea din SUA cu 25,000 vorbitori de irlandeză. [5]

[modifică] Catalană-Valenciană, Galiciană, şi Bască

Deşi Catalana-Valenciana, galiciana şi bască nu sunt limbi oficiale naţionale în Spania, fiind limbi co-oficiale în anumite regiuni, ele sunt elegibile pentru a beneficia de prevederile rezoluţiei din 13 iunie 2005 ale Consiliului Uniunii Europene.

Statutul catalanei, vorbită de mai multe milioane de cetăţeni, a fost subiectul unei dezbateri speciale, folosirea ei fiind definită prin rezoluţia A3-169/90 a Parlamentului European din 11 decembrie 1990. Pe 16 noiembrie 2005 Comitetul Regiunilor a semnat o înţelegere cu ambasadorul Spaniei la UE, Carlos Sagües Bastarreche, aprobându-se pentru prima dată folosirea limbilor regionale din Spania. [6] [7]

[modifică] Galeză şi Gaelică scoţiană

Ca răspuns la o chestionare scrisă, urmare a rezoluţiei din 13 iunie 2005, Ministrul pentru Europa al Marii Britanii, Douglas Alexander, a declarat pe 29 iunie 2005 că "Guvernul nu are nici o intenţie la momentul de faţă de a face dispoziţii similare pentru limbile Regatului Unit."

[modifică] Rusă

Deşi nu o limbă oficială a UE rusa este vorbită în unele state mebre ale Uniunii care făceau parte mai demult din Blocul estic. Împreună cu olandeza este cea de-a 7-a limbă în topul limbilor vorbite în UE. Circa 6 % din cetţăenii UE vorbesc rusa într-o anumită măsură.

[modifică] Limbajul semnelor

Aproximativ o persoană dintr-o mie foloseşte limbajul semnelor ca prim limbaj de exprimare. Un număr ridicat de ţări recunoaşte limbajuil semnelor. Pe 17 iunie 1988, Parlamentul Europeana aprobat în unanimitate o rezoluţie privind limbajul semnelor, prin care se cere tuturor statelor membre să recunoască limbajul lor naţional al semnelor drept limbă oficială a persoanelor surdomute.

[modifică] Limbi suplimentare ale UE

Pe lângă limbile din Irlanda, Spania şi Regatul Unit (vezi mai sus), există alte câteva limbi regionale vorbite în UE care nu au o recunoaştere oficială la nivelul UE (deşi poate au recunoaştere oficială în statele membre). Unele din acestea au mai mulţi vorbitori decât unele limbi oficiale, mai puţin folosite.

Printre acestea se află:

Limba belarusă (în Polonia)
dialectele regionale franceze
Limba friziană
limbile din Italia
Limba luxemburgheză
Limba mirandeză
Limba rusă
Limbile sami
Limbile sorbiane
Limbile minoritare din Suedia
Limbile din Regatul Unit

Varietatea greacă Katharevousa nu mai este recunoscută drept oficială.

[modifică] Dispoziţii din constituţia propusă

Constituţia europeană propusă (şi ulterior respinsă) a fost disponibilă oficial în 21 de limbi şi în limbile a trei ţări candidate: română, bulgară, şi turcă. Versiunea propusă de Parlamentul European pentru ratificare de către statele membre conţinea următoare prevedere:

Articolul IV-448(2): Acest Tratat poate fi tradus în orice limbă, după dorinţa statelor membre, care este oficială pe întreg sau o parte din teritoriul lor. O copie oficială a unei asemenea traduceri trebuie pusă la dispoziţia arhivelor Consiliului.

[modifică] Vezi şi

Limbile oficiale ale Uniunii Europene

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../l/i/m/Limbile_Uniunii_Europene_e9d0.html"

Categorii: Limbi | Uniunea Europeană