Bretania
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 [[Image:|100px|Stema Bretaniei]] |
|
|---|---|
| Informaţii | |
| Ţară: | Franţa |
| Capitală: | Rennes |
| Suprafaţă: | 27.209 km² |
| Populaţie: •În 2005: •Densitate: |
Locul 4 3.044.000 loc. 112 loc/km² |
| Preşedintele consiliului regional |
Jean-Yves Le Drian |
| ' | |
| Web: | http://www.region-bretagne.fr/ |
| Departamente: | Côtes-d'Armor Ille-et-Vilaine Morbihan Finistère |
| Hartă | |
 |
|
| Nota: Suprafaţa totală exclude lacurile, iazurile şi gheţarii cu o suprafaţă mai mare de 1 km² cât şi estuarele râurilor. | |
Bretania (Bretagne în franceză; Breizh în bretonă; Bertaèyn în gallo; Brittany în engleză) este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei. Ocupă peninsula cu acelaşi nume din vestul ţării, fiind scăldată de Marea Mânecii la nord şi de Golful Biscaia la sud. Capitala regiunii este oraşul Rennes iar regiunea cuprinde 4 departamente.
Regiunea corespunde în proporţie de 80% cu provincia istorică Bretania, care mai includea şi marea majoritate a teritoriului din departamentul Loire-Atlantique din jurul oraşului Nantes, capitala istorică a Ducatului de Bretania. Această separare a fost făcută la data creeri regiunilor, în anul 1941, pentru a evita eventualele rivalităţi dintre cele două oraşe importante, astfel că pentru Nantes a fost creată o regiune nouă - Pays de la Loire - cuprinzând teritorii din regiunile istorice Maine şi Anjou.
Cuprins |
[modifică] Geografie
Componenta geografică cea mai pregnantă a regiunii este coasta sa. Cu o lungime de 2800 km, aceasta este aproape de două ori mai lungă decât distanţa în linie dreaptă dintre punctele extreme. Fiind foarte sinuoasă, există un număr mare de golfuri, estuare şi insule. În partea de nord, coasta este mult mai abruptă decât în partea de sud, dar o caracteristică generală este succesiunea de faleze stâncoase şi golfuri cu plaje de dimensiuni variate.
Porţiunile de coastă sunt denumite fie după culoare: la Côte d'Emeraude (Coasta de smarald), la Côte de Jade (Coasta de jad), la Côte de granit rose de Perros-Guirec à Trébeurden (Coasta de granit roz dintre Perros-Guirec şi Trébeurden), la Côte de grès rouge du Cap Fréhel (Coasta de granit roz de la Capul Fréhel), sau după un element climatic: La Côte sauvage (Coasta sălbatică), les Côtes sableuses de la baie d'Audierne (Coasta nisipoasă din golful Audierne), les Côtes sableuses du Mont Saint-Michel (Coasta nisipoasă din golful muntelui Saint Michel). Sunt impresionante de asemenea şi falezele foarte decupate din extrema vestică a peninsulei, din departamentul Finistère aflate în continuu sub bătaia vânturilor şi a curenţilor marini din Oceanul Atlantic.
În partea de sud, în departamentul Morbihan, există un golf aproape complet închis cu un număr mare de insule (foarte multe dintre acestea fiind locuite) şi cu un număr mare de plaje micuţe cu nisip fin. Această caracteristică contrastează cu plajele lungi ce se găsesc în sud-estul peninsului, spre estuarul Loarei.
Numărul mare de insule din largul Bretaniei este o altă particularitate, cea mai mare fiind Belle-Île-en-Mer, în continuarea peninsuleui Quiberon. Principalele insule sunt: Bréhat, (Enez Vrihad în bretonă), arhipelagul Sept-Îles - şapte insule (ar Jentilez), Batz (Enez Vaz), Ouessant (Enez Euza), Molène (Molenez), Sein (Enez Sun), arhipelagul Glénan (Enezeg Glenan). În Golful Morbihan cele mai mari insule pe care există şi câte un sat sunt Île aux Moines (Insula călugărilor) şi Île d'Arz (Insula ursului).
Toată această diversitate se datorează situării Bretaniei în cadrul unui masiv hercian, numit Masivul Armorican. Această situare are un impact şi asupra aspectului general al reliefului, foarte vălurit, dar fără diferenţe extraordinar de mari de nivel. Asemenea Normandiei învecinate, până acum 50 de ani, peisajul era de tip Bocage, cu suprafeţe mici de teren înconjurate de îngrădituri formate din copaci şi arbuşti, dar acest aspect a dispărut în anii '60 pentru a permite dezvoltarea agriculturii în regiune.
Climatul dominant este climatul oceanic, cu veri nu foarte călduroase şi ierni ploioase, dar nu foarte friguroase. Nu sunt comune variaţiile de temperatură foarte mari iar iarna îngheţul şi zăpada sunt fenomene rare. Precipitaţiile însă sunt foarte frecvente şi sunt uniform distribuite pe întreg parcursul anului. Zilele însorite sunt mai frecvente decât în Insulele britanice alăturate, coasta de sud fiind un pic mai însorită decât cea de nord (o diferenţă de temperatură de 2 grade în medie). Totuşi, datorită Gulf Stream-ului, şi a adâncimii mai mici, coasta de nord se bucură în timpul verii de temperaturi mai crescute.
O altă particularitate datorată în principal Canalului Mânecii, este prezenţa în partea de nord a unor maree de o amplitudine foarte mare. La Saint-Malo se întâlnesc cele mai mari maree din Franţa, cu o diferenţă între flux şi reflux de aproximativ 10 metri, ceea ce a permis chiar construcţia unei centrale mareometrice. De asemenea, impresionante sunt mareele în Golful Muntelui Saint-Michel, unde datorită pantei foarte line, apa se retrage la reflux până la câţiva kilometri în larg.
[modifică] Istorie
Primele relatări despre Bretania sunt oferite în Comentariile lui Iuliu Cesar despre Războaiel Galice. Se spunea că era locuită de celţi, dar numele actual se datorează unor altre triburi celtice ce au migrat aici din Insulele Britanice.
[modifică] Preistorie şi antichitate
Cele mai impresionante relicve arheologice predatează insă această perioadă, şi sunt lăsate de către o populaţie preceltică, şi consistă într-o civilizaţie a megaliţilor, datând din perioada neoliticului, acum aproximativ 5000 de ani. Se ştiu puţine lucruri despre această civilizaţie, învăluită în mister.
Revenind la epoca romană, din relatările lui Cezar aflăm că teritoriul actualei Bretanii, aparţinea împreună cu toată coasta nord-vestică a Galiei, Confederaţiei Armoricane, nume ce îşi are originile în cuvântul celtic pentru regiune de coastă. Confederaţia era formată din mai multe poapoare celtice, iar unii dintre cei mai cunoscuţi erau Veneţii, navigatori de excepţie ce locuiau în zona oraşului actual Vannes, care este numit după aceştia. Teritoriul ocupat de celţi nu se limita doar la coasta europeană a Canalului Mânecii, aceştia ocupând şi mare parte din Insulele Britanice. După cucerirea romană, Imperiul le încredinţează protecţia coastelor nordice ale Galiei, iar după retragerea din Marea Britanie în 411, le încredinţează paza acestei insule.
Sub presiunea atacurilor triburilor saxone, o parte din triburile celtice se retrag din Marea Britanie pe continent, unde ocupă toată coasta Franţei actuale, între Bretania şi gurile Senei în Normandia. Este neclar în momentul de faţă cât de diferită era limba lor faţă de cea a galilor armoricani ce se aflau deja pe aceste teritorii, sau cât de diferită era limba faţă de dialectele mai recente de bretonă. Oricum, migraţia a luat sfârşit în jurul anului 600, perioadă în care istoria bretonilor se confundă cu cea a Marii Britanii. De asemenea, numele regiunii este originar din această perioadă, capătul peninsulei fiind numit Mica Britanie sau simplu Bretania.
[modifică] Evul Mediu
După această perioadă contactele dintre cele regiuni se răresc, Maria Btritanie este aproape complet ocupată de Anglo-Saxoni iar Normandia de vikingi, ceea ce restrânge arealul populaţiei bretone la regiunea actuală a Bretaniei. Regiunea este cucerită de Carol cel Mare, dar la jumătatea secolului IX îşi dobândeşte independenţa şi este organizată ca regat medieval. În secolul al X-lea regatul se prăbuşeşte datorită luptelor interne şi a atacurilor vikinge, dar în 939 o armată bretonă învinge trupele normande, redând astfel independenţa teritoriului.
Un număr mare de bretoni au participat la invazia lui William Cuceritorul, dar zece ani mai târziu acesta încearcă să cucerească peninsula, fiind oprit de presiunile regelui Franţei. În următoarele secole Bretania este un ducat cu o destul de mare independenţă ce s-a aflat de multe ori în mijlocul confruntărilor dintre marile puteri medievale Franţa şi Anglia. În 1352 este înfiinţat Parlementul Bretaniei, iar în următorul secol Franţa încearcă de mai multe ori să cucerească regiunea. Un eveniment important are loc în 1464 când este publicat primul dicţionar francez-latin-breton, primul dicţionar trilingv din lume şi totodată primul dicţionar breton şi francez.
În 1488 Franţa reuşeşte să înfrângă armata bretonă şi ultimul monarh independent al ducatului - Ducesa Ana de Bretania este obligată să se căsătorească cu regele Ludovic al XII-lea al Franţei, ceea ce are ca deznodământ încorporarea ducatului în proprietăţile regatului Franţei şi în 1532 are loc actul de uniune dintre Franţa şi Bretania. Regiunea îşi păstrează un anumit nivel de autonomie inclusiv în domeniul fiscal, în ciuda tendinţelor din ce în ce mai absolutiste ale regilor Franţei.
În secolul al XVII-lea, ca urmare a politicii de dezvoltare a marinei Franţei, regiunea beneficiază din plin de îmbunătăţiri, astfel că multe porturi sunt construite sau extinse. Cele mai mari, de la Saint-Malo, Brest şi Lorient au de asemenea un rol important în descoperirea de noi teritorii în America şi în colonizarea acestor teritorii.
[modifică] Epoca modernă şi contemporană
În urma revoluţiei din 1789 în întreaga Franţă sunt abolite privilegiile feudale, astfel că regiunea îşi pierde Parlamentul, autonomia şi particularităţile fiscale şi legale. Toate acestea sunt acţiuni foarte nepopulare în regiune, aceasta devenind un bastion al rezistenţei contra revoluţiei. Ca o anecdotă, originatorii ideii de abolire a privilegilor feudale nu au fost alţii decât membrii clubului breton din Paris, o grupare a reprezentanţilor regiunii. Până la urmă, asemenea restului Franţei, regiunea este divizată în 5 departamente.
În epoca modernă, Bretania a căpătat renumele unei regiuni rurale, şi s-a aflat la marginea revoluţiei industriale. Un număr mare de artişti romantici au fost atraşi de ea, dar cu toate acestea regiunea a devenit din ce în ce mai integrată cu restul ţării, în dezavantajul populaţiei bretone care a avut foarte mult de suferit, fiind foarte mult timp persecutată.
În timpul celui de-al doilea război mondial, o puternică mişcare de rezistenţă a activat în Bretania. Acest lucru a fost posibil datorită situării în apropierea Marii Britanii şi a reliefului foarte neregulat. În urma debarcării din Normandia armatele generalului Patton au eliberat mare parte din regiune, şi cu excepţia oraşului Saint-Malo, care a fost complet distrus, regiunea a avut de suferit mai puţin decât Normandia învecinată.
[modifică] Cultura
Bretania este o regiune aparte faţă de restul Franţei fiind alături de Ţara Galilor, Scoţia, Irlanda şi Galicia din Spania singurele regiuni cu populaţii de origini celtice. Franceza este singura limbă oficială, dar cele două limbi regionale cu toate că nu au nici un statut oficial, sunt sprijinite de autorităţile regionale, în limitele constituţiei. Limba bretonă este foarte puternică în regiunea de vest, dar este răspândită şi în restul regiunii, este o limbă celtică puternic înrudită cu limba galeză vorbită în Ţara Galilor şi cu limba cornish, vechea limbă celtică vorbită în Peninsula Cornwall din Marea Britanie. A doua limbă regională este limba gallo, vorbită în partea de est a regiunii, care este o limbă romanică, una dintre limbile oilane cu foarte multe influenţe celtice. În ultimul timp au apărut foarte multe însemne bilingve, dar marea majoritate sunt şi în bretonă, în detrimentul limbii gallo, care nu este atât de vizibilă.
Muzica bretonă a trecut printr-o perioadă de revigorare începând din anii '70 şi este intens popularizată în momentul de faţă. Pe lângă instrumente caracteristice în general diverse tipuri de fluiere, au fost afăugate şi alte intrumente des întâlnite în folcloril celtic ca harpa şi cimpoul. De asemenea sunt întâlnite şi vioara şi clarinetul, instrumente ventite prin filiera franceză. O tradiţie populară se numeşte Fest Noz (festivalul nopţii) şi este un obicei reînviat începând cu anii '50. De asemenea festivalele de muzivă celtică sunt foarte populare.
O altă caracteristică particulară a Bretaniei este reprezentată de puternicele tradiţii creştine, regiunea fiind de-a lungul istoriei una dintre regiunile puternic catolice, în contrast cu restul Franţei, puternic secularizată. Chiar şi în momentul de faţă, este regiunea din Franţa cu cel mai mare număr de elevi ce urmează şcoli catolice private. În regiune există peste 300 de sfinţi veneraţi, dintre care doar puţini sunt recunoscuţi de Biserică Catolică. Sfântul patron al Bretaniei este Sfânta Ana (Santez Anna), iar numărul mare de sfinţi se regăseşte şi în denumirile localităţilor: Saint-Malo, Saint-Brieuc etc.
Din punct de vedere gastronomic, alimentaţia bretonă este bogată în fructe de mare, lactate sau derivate din lapte (brânză, unt) iar carnea favorită este carnea de porc (tradiţional porc mistreţ). Un preparat tradiţional sunt les crêpes sau les galettes - clătite fie din făină albă fie din făină neagră care se mănăncă fie cu un amestec din şuncă, ou şi vegetale, fie cu un ârnaţ tradiţional sau se consumă dulci, cu zahăr, miere sau dulceaţă. În ceea ce priveşte fructele de mare, Bretania este renumită pentru midii şi stridii a căror creştere industrializată este propice datorită mareelor înalte. Datorită arealului propice pentru cultivarea merelor, băutura tradiţională este cidrul, bretania fiind a doua regiune producătoare de cidru din Franţa.
[modifică] Economia
Comparativ cu alte regiuni ale Franţei, Bretania este o regiune preponderent agrară, creşterea animalelor şi pescuitul precum şi industria alimentară fiind activităţile economice principale. Astfel, Regiunea Bretania şi departamentul Loire-Atlantique realizează 47% din producţia piscicolă a Franţei. Pentru a elimina discrepanţele economice, guvernul francez a înfiinţat în deceniile trecute poluri tehologice (Rennes, Lanion), orientate în pricipal pe domenii noi cum ar fi telecomunicaţiile şi electronica. O activitate importantă în perioada estivală este şi tursimul, în pecial în zona de coastă
|
|||
|
Franţa Metropolitană : Alsacia | Aquitania | Auvergne | Bretania | Burgogne | Centru | Champagne-Ardenne | Corsica | Franche-Comté | Île-de-France | Languedoc-Roussillon | Limousin | Lorena | Midi-Pirinei | Nord-Pas de Calais | Normandia de Jos | Normandia de Sus | Pays de la Loire | Picardia | Poitou-Charentes | Provence-Alpi-Coasta de Azur | Ron-Alpi |
|||
|
Regiuni ultramarine : Guadelupa | Guiana Franceză | Martinica | Réunion |
