Paulo Coelho
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paulo Coelho (n. 24 august 1947, Rio de Janeiro) este un scriitor brazilian.
[modifică] Date biografice
Este fiul lui Pedro, inginer, şi al Lygiei, casnică.La şapte ani a intrat la şcoala iezuită San Ignacio din Rio de Janeiro. A câştigat primul său premiu literar într-un concurs şcolar de poezie, iar sora lui, Sonia, şi aminteşte cum şi ea a câştigat un premiu pentru eseu prezentând o lucrare pe care Paulo o aruncase în coşul de hârtii.
Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară. Deşi profund ataşat de Brazilia natală (îşi scrie operele la calculator, în faţa oceanului, în vila de la Copacabana). Cărtile sale dezvoltă drame universale, valabile oriunde şi pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Cărţile lui Paulo Coelho, editate în 150 de ţări şi traduse în peste 50 de limbi, s-au vândut în zeci de milioane de exemplare. Este consilier special UNESCO în cadrul prograrnului Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale, co-director al Centrului Shimon Peres pentru pace. Distins cu numeroase şi importante premii, medalii şi ordine, printre care cel de Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare din Franţa (martie 2000). Este fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrînilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.
[modifică] Bibliografie
- Pelerin la Compostela - (1987)
- Alchimistul - (1988)
- Walkiriile - (1992)
- La râul Piedra am şezut şi-am plâns - (1994)
- Al cincilea munte - (1996)
- Manualul Războinicului luminii - (1997)
- Veronika se hotărăşte să moară - (1998)
- Diavolul şi domnişoara Prym - (2000)
- 11 minute - (2003)
- Zahir - (2005)
- Jurnalul unui mag - (2006)
[modifică] Legaturi externe
- pt Sit oficial