Isaac Babel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Isaac Emmanuilovici Babel, (în limba rusă: Исаак Эммануилович Бабель (1 iulie (stil vechi)/13 iulie (stil nou) 1894– 27 ianuarie 1940) a fost un ziarist, autor de piese de teatru şi proză scurtă din Rusia.

Babel s-a născut într-o familie evreiască în Odessa, într-o perioadă de mari tulburări sociale şi de exod masiv al evreilor din Imperiul Rus. Isaac Babel a supravieţuit pogromului din 1905 cu ajutorul vecinilor creştini care i-au ascuns familia, dar bunicul său, Şoil, a fost unul din cei aproximativ 300 de evrei ucişi în timpul violenţelor.([1])

Pentru a intra în clasa pregătitoare de la Şcoala Comercială Nicolae I din Odessa, Babel a trebuit să obţină rezultate care să-l plaseze între cei admişi în cota repartizată pentru elevii evrei (10% în interiorul regiunii vestice de colonizare, 5% în afara ei şi 3% pentru Moscova şi Petrograd). În ciuda notelor de trecere obţinute, locul lui a fost dat altui băiat, ai cărui părinţi au dat mită funcţionarilor şcolii. Babel a învăţat un an la domiciliu şi a parcurs materia a doi ani de studiu. În plus faţă de materiile obişnuite, Isaac a mai studiat Talmudul şi muzica. Cultura sa generală a fost profund influenţată de literatura franceză, în special de Gustave Flaubert şi Guy de Maupassant, primele sale povestiri fiind scrise de altfel în limba franceză.

După o încercare nereuşită să se înscrie la Universitatea din Odessa, fiind din nou respins din cauza cotei impuse pentru studenţii evrei, Babel a fost admis la Institutul de Afaceri şi Finanţe din Kiev. Aici a întâlnit-o pe Evghenia Gronfein, cea care avea să-i devină soţie mai târziu. În 1915, Babel a absolvit cursurile institutului kievean şi s-a mutat în Petrograd, în ciuda restricţiilor impuse evreilor care voiau să se aşeze în Capitală. Aici l-a întâlnit pe faimosul deja scriitor Maxim Gorki, care i-a publicat mai multe schiţe în revista lui literară Letopis' ("Летопись", Cronica). Gorki l-a sfătuit pe tânărul scriitor să se preocupe de câştigarea unei mai mari experienţe de viaţă, iar, mai târziu, Babel a scris în autobiografia sa: "... eu datorez totul acelei întâlniri şi încă mai pronunţ cu dragoste şi admiraţie numele lui Alexei Maximovici (Gorki)." Una dintre cele mai faimoase nuvele, "Povestea coteţului meu pentru porumbei" ("История моей голубятни"), este dedicată lui Gorki. Povestirea "Fereastra camerei de baie" a fost considerată obscenă de cenzori, iar Babel a fost învinuit de încălcarea articolului 1001 al Codului Penal.

În următorii şapte ani, Babel a luptat în războiul civil, a lucrat pentru CEKA în funcţia de traducător pentru serviciile de contraspionaj, a fost angajatul al Gubkom Odessa (comitetul regional al bolşevicilor), al Narkompros (Comisariatul Poporului pentru Învăţământ), al unei tipografii, al unui ziar în funcţia de corespondent în Perograd şi Tbilisi şi a participat la campaniile de rechiziţiile de alimente. S-a căsătorit cu Evghenia Gronfein în 1919 la Odessa.

În 1920, în timpul războiului civil, Babel a fost trimis ca ataşat de presă pe lângă mareşalul Semion Budionnîi şi armata sa de cavalerie. A fost martorul eşecului campaniei poloneze şi a încercării de export a revoluţiei ruse în afara graniţelor ţării. Armata Roşie a străpuns liniile poloneze până în apropierea Varşoviei, dar bolşevicii au fost învinşi până în cele din urmă, fiind obligaţi să încheie pacea de la Riga.

Babel a scris: "Numai prin 1923 am învăţat să-mi exprim gândurile într-un fel clar şi nu prea lung. Apoi m-am întors la scris." Mai multe povestiri, care mai târziu aveau să fie incluse în volumul Cavaleria Roşie, au fost publicate în faimoasa revistă LEF ("ЛЕФ") a lui Vladimir Maiakovski în 1924. Descrierea onestă a realităţilor brutale ale războiului, care nu se potriveau nici pe departe cu viziunea romantică a bolşevicilor asupra războiului, i-au adus numeroşi duşmani, inclusiv pe mareşalul Budionîi, dar intervenţia lui Gorki a salvat cartea, care a fost rapid tradusă în mai multe limbi după aceasta.

Reîntors în Odessa, Babel a început să scrie o serie de povestiri scurte inspirate din viaţa evreilor din ghetoul Moldovanka de dinaintea şi după Revoluţia din Octombrie. În aceiaşi perioadă, Babel s-a împrietenit cu Ilia Erenburg. În deceniul al treilea a continuat să scrie povestiri care s-au bucurat de un succes deosebit. În 1925, soţia lui, Evghenia, a divorţat şi a emigrat în Franţa.

Scrisoarea din ianuarie 1940 către Salin a lui Beria în care era cerută permisiunea pentru executarea a 346 "inamici ai partidului comunist şi ai puterii sovietice", care au condus"activităţi contrarevoluţionare de dreapta, troţkiste de dreapta, de spionaj şi comploturi". La numărul 12 pe listă se află numele lui Isaac Babel. Stalin a pus rezoluţia: "за" (aprobat) şi a semnat la sfârşitul listei ca secretar al biroului Politic.

În 1930, Babel a călătorit prin Ucraina şi a fost martor la brutalităţile colectivizărilor forţate. După ce Stalin şi-a mărit presiunea exercitată asupra culturii sovietice în deceniul al patrulea, şi în special după apariţia realismului socialist, Babel s-a retras progresiv din viaţa publică. În timpul campaniei staliniste împotriva "formalismului" în artă, Babel a fost criticat pentru aşa-zisul său "estetism" şi pentru randamentul scăzut. La primul congres la Uniunii scriitorilor din Uniunea Sovietică din 1934, Babel remarca ca a devenit "maestrul unui nou gen literar, genul tăcerii."

După multe cereri pentru aprobarea efectuării unei călătorii în străinătate, el a primit permisiunea să-şi viziteze familia din Franţa. În 1935, cât timp se afla la Paris, a ţinut o cuvântare antifascistă la Congresul Internaţional al Scriitorilor. După reîntoarcerea în patrie, Babel a colaborat cu Serghei Eizenştein la filmul Lunca Bezhin şi a scris mai apoi scenariile pentru alte filme sovietice.

După moartea lui Gorki din 1936, (considerată de mulţi contemporani ca fiind suspectă), Babel nota: "Vor veni după mine acum." În mai 1939, Babel a fost arestat la casa sa de vacanţa din Peredelkino, a fost şi interogat la sediul NKVD din piaţa Lubianka pentru acuzaţia de spionaj. După obţinerea unei mărturisiri forţate, Babel a fost judecat, găsit vinovat şi, pe 27 ianuarie 1940, a fost împuşcat în închisoarea Butîrka. Soţia lui, Antonina Pirojkova, nu a ştiut nimic de soarta soţului ei timp de 15 ani.

Conform unei versiuni oficiale timpurii, Isaac Babel a murit într-un lagăr de muncă din Siberia pe 7 martie 1941. Manuscrisele şi arhiva personală ale scriitorului au fost confiscate de NKVD şi s-au pierdut.

Pe 23 decembrie 1954, la un an şi jumătate după moartea lui Stalin, Isaac Babel a fost reabilitat în mod public oficial, iar acuzaţiile aduse împotriva sa au fost retrase, acestea fiind considerate "lipsite de orice bază".

[modifică] Bibliografie

• Конармия, Cavaleria Roşie (1926)
• Одесские рассказы, Povestiri din Odessa
• Закат, Apus, piesă de teatru (1926)
• Мария, Maria, piesă de teatru (1935)

[modifică] Legături externe

• Biografia lui Babel de Gregory Freidin
• Proză în limba rusă la lib.ru
• [2] articolul "The Collected Stories of Isaac Babel" de Tom Teicholz
• Konarmiya, Norman Davies îl caracterizează pe Babel în Sarmatian Review, 3/1995 issue
• [3] Necrologul Nathaliei Babel Brown, fiica lui Babel şi editoarea operei tatălui ei.