Frontul de răsărit (primul război mondial)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la teatrul de luptă din timpul primului război mondial. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Frontul de răsărit (dezambiguizare).
| Frontul de răsărit | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a Primul război mondial | |||||||
 O tranşee germană în mlaştinile din zona Lacurilor Mazuriene pe frontul de răsărit. Fotografia a fost luată în februarie 1915, cu puţin înainte de declanşarea ofensivei germană de iarnă |
|||||||
|
|||||||
| Combatanţi | |||||||
 Imperiul German Austro-Ungaria |
 Imperiul Rus România |
||||||
| Comandanţi | |||||||
| Paul von Hindenburg Erich Ludendorff Conrad von Hötzendorf |
Nicolae al II-lea Marele Duce Nicolae Constantin Prezan |
||||||
Frontul de răsărit a fost teatrul de război al primului război mondial din Europa Centrală şi Răsăriteană. Termenul este în contrast cu acela frontul de vest. În ciuda separării geografice, evenimentele de pe cele două teatre de luptă s-au influenţat puternic între ele.
Geografia răsăritului Europei a jucat în general un rol cheie în modul de desfăşurare a luptelor pe fontul de răsărit. Strict din punct de vedere geografic, fronturile de vest şi de răsărit erau foarte asemănătore, diferenţa principală fiind nivelul dezvoltării economice. În vreme ce Belgia şi nordul Franţei erau printre cele mai puternic dezvoltate regiuni industriale din acea vreme, Europa Răsăriteană era mult mai puţin dezvoltată.
Mai mult, lungimea frontului răsăritean era mult mai mare decât cea a frontului apusean. Teatrul de război era delimitat în linii mari de Marea Baltică (vest), Moscova (est), adică aproximativ 1.200 de kilometri, Petrograd (nord), Marea Neagră (sud), aproximativ 1.600 de kilometri. Această întindere uriaşă a avut un efect hotărâtor asupra caracterului luptelor. În vreme ce luptele de pe fontul de vest s-au desfăşurat în principal în tranşee, liniile frontului de vest erau mult mai mobile, iar tranşeele nu au fost folosite foarte mult. Lungimea foarte mare a frontului făcea ca densitatea de soldaţi pe kilometru să fie relativ scăzută, ceea ce făcea posibilă ruperea cu relativă uşurinţa a liniilor atacate. Odată liniile frontului rupte, sistemele de comunicaţie insuficient dezvoltate făcea foarte dificilă sarcina apărătorilor de concentrarea a unităţilor necesare opririi ofensivei şi de organizare a contraofensivei pentru restabilirea situaţiei. Pe scurt, apărătorii nu dispuneau de aceleaşi avantaje de care se bucurau apărătorii de pe frontul de vest.
Liniile frontului de est s-au tot schimbat de-a lungul conflictului, şi nu doar la începutul şi sfârşitul bătăliilor, aşa cum se întâmpla pe frontul de vest. De fapt, cea mai mare înaintarea a germanilor din întreg războiul a fost cea din vara anului 1915, de pe frontul de răsărit.
Cuprins |
[modifică] Cronologie
În momentul izbucnirii războiului, ţarul Nicolae al II-lea şi-a numit vărul, Marele duce Nicolae în funcţia de comandant suprem. Deşi era un bun comandant, Marele duce Nicolae nu a luat parte la conceperea planurilor de luptă, ceea ce a dus la un dezastru.
Războiul în răsărit a început cu încercarea armatei ruse de cucerire a provinciei germane Prusia Răsăriteană şi a provinciei austro-ungare Galiţia. Primele acţiuni din Prusia s-au terminat cu un dezastru ( bătălia de la Tannenberg din august 1914). Al doilea atac a fost însă un succes, ruşii reuşind să cucerească aproape întreaga Galiţie până la sfârşitul anului 1914. Armatele ruse de sub comanda generalilor Nocolai Ivanov şi Alexei Brusilov au înfrânt armata austro-ungară la Lemberg şi au început asediul Przemyslui, următoarea fortăreaţă pe drumul spre Cracovia şi spre graniţa austro-ungară.
Acest succes de început al ruşilor din 1914 la graniţa austro-ungară a fost un motiv important de îngrijorare pentru Puterile Centrale şi a dus la transferarea unor importante forţe spre frontul de est. Astfel a fost creată Armata a 9-a germană, destinată sprijinirii apărării austriecilor. La sfârşitl anului 1914, centrul de greutate al luptelor s-a mutat în Polonia centrală, la vest de râul Vistula. În octombrie, bătălia de pe râul Vistula, iar în noiembrie bătălia de la Łódź au asigurat câştiguri teritoriale neînsemnate pentru germani, dar i-au ţinut pe ruşi la o distanţă liniştitoare de graniţele austro-ungare.
Armatele ruse şi austro-ungare au continuat să se lupte în zona Carpaţilor de-a lungul întregii ierni 1914-1915. Fortăraţa Przemysl a rămas neocupată mult în spatele liniilor inamice, în timp ce ruşii au ocolit-o pentru a se angaja în lupte cu trupele austro-ungare cât mai spre vest. Ruşii au reuşit să traverseze Carpaţii în februarie şi martie 1915, dar înaintarea lor a fost oprită de trupele germane venite în ajutorjul austriecilor. Între timp, asediul Przemyslului s-a încheiat cu distrugerea definitivă a fortăreţei şi înfrângera garnizoanei austriece.
În ciuda acestor succese, eficienţa armatei ruse a scăzut mereu datorită industriei militare insuficient dezvoltate, care nu reuşea să ţină pasul cu nevoile frontului. În plus, frontul de vest se stabilizase, iar comandamentul german a luat hotărârea să schimbe în 1915 centrul de greautate al efortului de război din apus pe frontul de răsărit şi ca urmare a acestei decizii a transferat efective importante din vest în est.
Pentru a elimina ameninţarea rusă, Puterile Centrale au început o campanie ofensivă în 1915. Puterile Centrale au obţinut succese în cadrul ofensiva Gorlice-Tarnow în Galiţia în mai. După a doua bătălie de la lacurile Mazuriene, trupele germane şi austro-ungare de pe frontul de est au funcţionat sub o comandă unificată. Ofensiva germano-austro-ungară s-a transformat rapid într-o înaintare generală, carea a produs retragerea stategică a ruşilor. Până la mijlocul anului 1915, ruşii fuseseră alungaţi din Polonia rusească, adică au fost alungaţi la sute de kilometri depărtare de graniţele Puterilor Centrale, îndepărtând orice ameninţare rusă de invazie în Germania sau Austro-Ungaria. La sfârşitul anului 1915, cea mai mare parte a frontului a ajuns pe un aliniament care nu s-a mai schimbat în mod semnificativ până la prăbuşirea Imperiului Rus din 1917.
În 1916, ruşii au încercat să declanşeze o contraofensivă de proporţii sub conducerea generalului Alexei Brusilov. Atacul concentrat asupra porţiunii de front apărată de austro-ungari, a fost la început un succes spectaculos. Până în cele din urmă, un contraatac german victorios au oprit înaintarea ruşilor.
În 1916, România a intrat în război de partea Antantei, dar succesul iniţial a fost urmat de un şir de înfrâgeri, provocate de atacurile concentrice ale germanilor, austro-ungarior, bulgarilor şi turcilor.
În 1917, economia rusă s-a prăbuşit datorită eforturilor de război, proastei organizări şi nemulţumirilor populare. Deşi echiparea armatei s-a îmbunătăţit, lipsurile alilmentare din cele mai importante oraşe ale Rusiei au dus la numeroase mişcări populare de protest, ceea ce au provocat uzbucnirea Revoluţiei din Februarie şi abdicarea ţarului Nicolae al II-lea. Numărul uriaş de soldaţi căzuţi în luptă creat sentimente de numulţumire şi de nesupunere în rândul trupelor, sentimente care au fost exacerbate de agitatorii bolşevici, dar şi de noua politică a guvernului provizoriu faţă de armată, (politică prin care ofiţerii erau deposedaţi de numeroase dintre atribuţiile şi puterile lor, puteri cedate sovietelor soldaţilor, dar şi de abolirea pedepsei capitale). Ultima ofensivă a armatei ruse în acest război a fost ofensiva eşuată Kerenski din iulie 1917.
În noiembrie 1917, comuniştii bolşevici conduşi de Vladimir Ilici Lenin au preluat puterea. Noul guvern bolşevic a încercat să pună capăt războiului în condiţii echitabile, dar germanii pretindeau concesiuni formidabil de mari. Până la urmă, în martir 1918 a fost semnat tratatul de la Brest-Litovsk, iar frontul de răsărit a încetat să existe. Ieşirea din război a Rusiei a provocat înfrângerea României, care, rămasă practic înconjurată de forţele inamice, fără aliatul său răsăritean, a fost obligată să semaneze Pacea de la Bucureşti din mai 1918. Totuşi, prin sosirea forţei expediţionare americane, raportul de forţe de pe frontul de vest s-a schimbat în mod hotărâtor raportul de forţe în favoarea aliaţilor. Chiar şi după ieşirea din război a Rusiei, cam un milion de soldaţi germani au rămas blocaţi în est până la sfârşitul războiului, încercând să securizeze proaspetele achiziţii teritoriale ale Imperiului German. Până la urmă, Austro-Ungaria şi Germania au pierdut teritoriile cucerite şi altele în plus, după semanarea Tratatului de la Versailles.
[modifică] Costurile umane
- Pierderile ruşilor în primul război mondial sunt dificil de estimat, în principal datorită calităţii slabe a serviciilor de statistică. Unele surse oficiale ruseşti declară 775.400 de soldaţi căzuţi pe câmpul de luptă. Estimări ruseşti mai recente apreciază că aproximativ 900.000 de soldaţi au murit pe câmpul de luptă, iar aproximativ 400.000 au murit ca urmare a rănilor căpătate în luptă, ceea ce ridică totalul pierderilor la 1,3 milioane de soldaţi.
- Franţa şi Austro-Ungaria au suferit aproximativ tot atâţia soldaţi ca Rusia.
- Germania a pierdut cam două treimi din totalul pierderilor ruseşti.
-
- În momentul în care s-a retras din război, în mâinile austriecilor şi germanilor erau aproximativ 3,9 milioane de prizonieri de război ruşi.
- Armatele britanică, franceză şi germană pierduseră în total 1,3 milioane de prizonieri de război.
- Armata austro-ungară pierduse 2,2 milioane de prizonieri de război.
[modifică] Vedeţi şi:
| Primul război mondial: | ||||
| Fronturile principale de luptă | Evenimente principale | Articole specifice | Participanţi | Vezi şi |
|
Preludiu:
Fronturile principale de luptă:
|
1914: |
Influenţa asupra civililor şi atrocităţile:
Urmări:
|
Participanţii Puterile Antantei Puterile Centrale |
• Categorie:Primul război mondial Alte conflicte din epocă: |
[modifică] Resurse internet
- Fotografii de pe frontul de răsărit al primului război mondial - Partea I
- Fotografii de pe frontul de răsărit al primului război mondial - Partea a II-a
| Primul război mondial |
| Teatrul european de război |
| Frontul din Balcani | Frontul de vest | Frontul de răsărit | Frontul italian | Frontul român |
| Orientul Mijlociu |
| Caucaz | Mesopotamia | Sinai şi Palestina | Gallipoli | Aden | Persia |
| Africa |
| Africa de sud-vest | Africa de vest | Africa de est |
| Asia şi Pacific |
| Samoa şi Noua Guinee Germane | Tsingtao |
| Altele |
| Oceanul Atlantic | Marea Mediteraneană | Războiul naval | Războiul aerian |
| Alte conflicte din epocă |
| Rebeliunea burilor | Răscoala de Paşte | Revoluţia rusă |
