Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
La acest articol se lucrează în acest moment.
Ca o curtoazie faţă de persoana care îl dezvoltă, vă rugăm să nu modificaţi şi dvs. acest articol până când acest mesaj dispare, sau timp de cel puţin o oră din momentul în care aţi citit acest mesaj, alegând varianta care se petrece mai curând. Puteţi contacta utilizatorul prin pagina de discuţii a articolului.
im Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) Romanov (în limba rusă: Николай Николаевич Mладший (cel Tânăr)) (6 noiembrie 1856 - 5 ianuarie 1929) a fost un general rus din timpul primului război mondial. Nepot al ţarului Nicolae I, el a fost comandantul suprem al armatelor ruse de pe frontul de răsărit în primul an de război, iar mai târziu a condus campaniile încununate de succes din Caucaz. A fost ultimul membru influent al familiei Romanov.
Cuprins |
[modifică] Familia şi descendenţa
Nicolai a primit numele în cinstea bunicului său patern, împăratul Nicolae I, fiind primul fiu al Marelui duce Nicolai Nicolaevici (1831 - 1891) şi al Alexandrei Petrovna de Oldenburg (1838 - 1900). Tatăl său era al şaselea copil (al treilea fiu) al ţarului Nicolae I şi a ţarinei Alexandra Fedorovna (1798 - 1860). Alexandra Fedorovna era fiica lui Frederick William al III-lea al Prusiei şi al Louisei de Mecklenburg-Strelitz.
Marele duce Nicolai era văr primar al ţarului Nicolae II al Rusiei. Pentru a-i deosebi, deseori Marele duce era numit cel înalt în vreme ce ţarul era numit cel scund.
[modifică] Începuturile carierei militare
Marele duce Nicolae a studiat la şcoala de geniu şi a intrat în râdurile ofiţerilor activi în 1872. în timpul războiului ruso-turc din 1877 – 1878, a fost unul dintre ofiţerii statului major al tatălui său, care era comandantul suprem al trupelor ruse. Pentru faptele de arme a fost decorat de două ori în timpul acestui război. A urcat toate treptele ierarhiei militare până când a fost numit comandantul regimentului de husari de gardă în 1884.
Avea reputaţia unui comandant dur, fiind foarte respectat însă de trupele aflate sub comanda sa. Era un individ foarte religios, rugându-se dimineaţa şi seare şi înainte şi după masă. Prefera să locuiască la proprietăţile sale de la ţară, unde vâna sau se ocupa cu administrarea uriaşei sale averi.
Marle duce Nicolai a fost un naţionalist panslavist, dar nu unul dintre cei mai înrăiţi.
În 1895, a fost numit inspector general al cavaleriei, post pe care l-a păstrat pentru următorii 10 ani. Prioada cât a fost la comanda cavaleriei este una caracterizată de reformele în instruirea militarilor, în reorganizarea şcolilor de cavalerie şi în reorganizarea rezervelor cavaleriei. Nu a primit nicio funcţie de comandă în timpul războiului ruso-japonez, poate pentru că ţarul nu a dorit să pericliteze prestigiul familiei Romanov, sau poate pentru că dorea un general loial în capitală, care să fie capabil să controleze eventualele tulburări. Nicolai a fost împiedicat din nou să câştige experienţă de front.
Marel duce Nicole a jucat un rol crucial în timpul primelor mişcări revoluţionare din 1905. În timp ce în ţară anarhia tindea să devină generalizată, iar viitorul dinastiei era în pericol, ţarul avea de ales între instituirea reformelor sugerate de contele Serghei Witte sau impunerea dictaturii militare.
Singurul om care avea prestigiul necesar să păstreze armata sub control în cazul impunerii dictaturii militare era Marele duce Nicolai. Ţarul i-a cerut să accepte rolul de dictator militar, dar Nicolai a refuzat, dar mai mult a ameninţat că se va sinucide dacă nu sunt acceptate reformele lui Witte. Refuzul marelui duce a fost se pare decisiv pentru Nicolae al II-lea, care a acceptat să promulge reformele. Din păcate pentru ţar şi pentru Rusia, el nu şi-a respectat promisiunile.
Ţarina, un autocrat convins, nu l-a iertat nicioadată pe marele duce.
Marele duce Nicolai a fost din 1905 până la izbucnirea primului război mondial comandantul districului militar Sankt Peterburg. El şi-a câştigat un bun renume numind oameni de origine modestă în poziţii de răspundere.
[modifică] Căsătoria
Nicolai a avut o căsătorie fericită cu Marea ducesă Anastasia, fiica regelui Nicolae al Muntenegrului. Amândoi erau persoane foarte religioase ortodoxe, cu anumite tendinţe către misticism. Cum muntenegrenii erau unii dintre cei mai antiotomane popoare slave din Balcani, Anastasia a întărit sentimentele panslave ale lui Nicolai. Ei nu au avut copii.
[modifică] Pimul război mondial: comandant al frontului ruso/germano-austiac
Marele duce nu a avut nicio contribuţie în planificarea şi preparativele pentru declanşarea luptelor primului război mondial, activitate care a căzut în sarcina generalului Vladimir Suholinov şi a statului său major. În ajunul declanşării războiului, ţarul l-a numit pe Marele duce Nicolai la comanda supremă. Marele duce avea 57 de ani şi nu comandase niciodată armate pe câmpul de luptă, iar acum se afla în fruntea cele mai mari armate mobilizată vreodată până atunci.
Marele duce Nicolai era răspunzător de toate forţele de pe frontul organizat împotriva germanilor, austro-ungarilor, turcilor şi bulgarilor. Dar comandamentul acestei mari armate nu se ridica la nivelul responsabilităţilor şi importanţei războiului. Difereitele armate componente nu-şi coordonau acţiunile, (ceea ce a dus la dezastrele din bătălia de la Tannenberg şi în cea de la Lacurile Mazuriene). Soldaţii ruşi au fost prost echipaţi, slaba antrenaţi şi prost comandanţi, şi asta era în mare măsură responsabilitatea comandantului suprem. Trebuie spus însă că rolul marelui duce în alegerea unuia dintre diferitele planuri propuse de generalii ruşi a fost relativ limitat. E adevărat că, pe de altă parte, din cartierul general al mareluli duce nu a apărut niciun plan coerent de luptă, deşi la nivel personal, comandantul suprem cunoştea foarte bine realităţile din corpul ofiţeresc sau din rândul trupei.
Nicolai s-a dovedit mai degrabă un birocrat decât un lider militar, lui lipsindu-i atât priceperea strategică cât şi duritatea necesară unui comandant al tuturor armatelor ruse. În cartierul său general domnea o atmosferă cât se poate de relaxată, în ciuda repetatelor înfrângeri şi uriaşului număr de soldaţi morţi.
Marele duce a reuşit să câştige duşmănia lui Rasputin, călugărul care avea o uriaşă influenţa asupra ţarinei. Nicolai îl ameninţase pe Rasputin că îl va spânzura dacă îl va prinde în apropierea frontului. În schimb, Rasputin a prezis că armatele ruse vor continua să fie înfrânte atâta vreme cât marele duce se afla în funcţia de comandant suprem, iar împăratul nu îşi asumă responsabilitatea conducerii operaţiunilor militare. Împăratul, în ciuda faptului că nu avea nicio pregătire în domeniul militar, a preluat comanda supremă a armatei pe 21 august 1915.
[modifică] Primul război mondial: comandant al frontului Caucazului
Imediat după schimbarea din funcţie, marele duce a fost numit imediat comandant suprem şi vicerege în Caucaz, luând locul fostului guvernator general Voronţov. Marele duce a fost în mod oficial în funcţia de comandant suprem, dar generalul Nicolai Nicolaevici Iudenici era cel mai important comandant al armatei ruseşti din zonă. Inamicul Rusiei în această zonă a fost Imperiul Otoman. În perioada când marele duce a fost la comandă, Rusia a trimis forţe expediţionare în Imperiul Persan (Iranul de azi) pentru a face ligătura cu trupele britanice. În 1916, trupele ruse au reuşit să captureze fortăreaţa Erzurum, portul Trebizond (Trabzonul de azi) şi oraşul Erzican. Turcii au contraatacat, iar luptele din jurul Lacului Van s-au încheiat fără un rezultat important.
Nicolai a încercat să constuiască o cale ferată din Georgia până la teritoriile cucerite pentru a aduce mai multe materiale de aprovizionare pentru ofensiva programată pentru anul 1917. Numai că în martie 1917, ţarul a fost detronat, iar armata rusă a început să se dezintegreze.
[modifică] Revoluţia
Revoluţia din Februarie la prins pe marele duce în Caucaz. Ţarul îl numise printr-un ultim act oficial comandant suprem. În scurtă vreme însă, noul prim-ministru, prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov a anulat această numire. Marele duce Nicolai a petrecut doi ani în Crimeea, uneori sub arest la domiciliu, participând prea puţin la agitaţia politică a vremii. Au existat unele încercări de numire a marelui duce în fruntea ruşilor albi activi în sudul Rusiei, dar anumiţi responsabili militari nu au vrut să împartă puterea cu Nicolai. A fost în special cazul generalului Anton Denikin. Marele duce Nicolai şi soţia sa au fugit din Rusia la bordul cuirasatului britanic HMS Marlborough.
[modifică] Exilul
După ce a stat o vreme în Genova ca oaspete al regelui Italiei Victor Emanuel (care-i era şi cumnat), marele duce Nicolai şi soţia sa s-au mutat într-o mică casă de ţară la Choigny, 35 de kilometri de Paris. Era păzit 24 de ore de poliţia secretă franceză, ca şi de câţiva cazaci credincioşi. A devenit centrul rezistenţei monarhiste antisovietice. S-au făcut planuri pentru trimiterea de agenţi în Rusia. O sarcină de maximă importanţă pentru poliţia secretă sovietică a fost aceea de penetrare a organizaţiei monarhiste şi de răpire a lui Nicolai. OGPU a reuşit să-şi infiltreze agenţii în reţeau monarhistă, a reuşit să-l momescă în Rusia Bolşevică pe spionul britanic antibolşevic Sidney Reilly (şi să-l execute în 1925). Însă, în iunie 1927, monsthiştii au reuşit să ducă la bun sfârşit un atentat cu bombă la închisoarea Lubianca din Moscova.
Marele duce Nicolai a murit din cauze naturale pe 5 ianuarie 1929 pe Riviera franceză, unde se retrăsese pentru a scăpa de frigul iernii.
[modifică] Bibliografie
- "A Peace To End All Peace", David Fromkin, Avon Books, New York, 1990
- "The Flight Of The Romanovs, A Family Saga", John Curtis Perry şi Constantine Pleshakov, Basic Books, New York, 1999
- "Encyclopaedia Britannica", Vol. 16, pag.. 420-421, Chicago, 1958
- " A People's Tragedy, The Russian Revolution 1891-1924", Orlando Figes, Pilmico, London, 1997
