Depresiunea Damiş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Aşezare geografică
Depresiunea Damiş este situată în partea central-estică a Munţilor Pădurea Craiului. Având dimensiuni cuprinse între 0,6 şi 1,8 km lungime şi 3,5 km lăţime, aceasta se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 6 km². În partea de sud, depresiunea este delimitată de culmea cristalină Măgura Dosului (948 m), iar la nord şi nord-vest de către masivele calcaroase Glimeia Mică, Glimeia Mare, Glimeuţul şi Oaşul. Depresiunea Damiş se prezintă ca o cuvetă foarte largă, deschisă spre est şi vest prin intermediul unor şei de eroziune. Înălţimea medie este de 700 m.
Din punct de vedere hidrografic, Depresiunea Damiş este localizată în bazinul superior al unui fost afluent de dreapta al râului Mişid, reprezentat, în prezent, de o serie de pâraie care se unesc în extermitatea de nord a drepresiunii.
Depresiunea Damiş adăposteşte cea mai mare parte din vatra satului cu acelaşi nume.
[modifică] Geneza
"Depresiunea Damiş este o depresiune de contact, formată sub acţiunea proceselor de captare carstică şi de colmatare, specifică condiţiilor climatice din pleistocen. Spre deosebire de situaţia actuală, colectorul principal primar, care se drena spre Valea Mişidului, trecea peste şaua dintre dealurile Oaşului şi Glimeuţul, traversa Depresiunea Ponoraş şi se vărsa în aceasta înainte de cotul pe care îl descrie amonte de chei. Captarea cursului de apă s-a făcut prin intermediul Peşterii de la Toaia. După stabilirea drenajului subteran dintre Peştera de la Toaia şi Izbucul Dămişenilor, în jurul ponorului de la Toaia s-au instalat procesele de excavare a viitorului cadru depresionar. Ca urmare, în timp ce suprafeţele carstificabile erau supuse unui intens proces de coroziune, albiile pâraielor, ce evoluau pe cristalin, se adânceau progresiv prin eroziune, determinând formarea unei cuvete largi şi adânci" (Rusu T., Carstul din Munţii Pădurea Craiului).
[modifică] Agricultura
Principalele culturi care se practică în arealul Depresiunii Damiş sunt cele ale cartofului, secarei, grâului, ovăzului şi orzului. Pentru consumul propriu se cultivă şi o serie de legume (fasolea, ceapa, usturoiul, morcovul etc.). Cultura pomilor fructiferi este restricţionată de condiţiile pedoclimatice, fiind întâlniţi totuşi prunul, mărul, părul, cireşul, vişinul etc. În schimb, pajiştile şi fâneţele acoperă întinse suprafeţe de teren, acestea constituind, alături de bogatele păşuni, principala sursă de hrană a animalelor crescute de localnici (bovine, ovine, porcine, păsări, cabaline ş.a.).
[modifică] Căi de acces
Accesul este facilitat de drumul judeţean 764 D, care leagă magistralele europene E 60 şi E 79 (între Borod-Bratca-Damiş-Roşia-Remetea-Beiuş), sau de calea ferată Bucureşti-Cluj-Napoca-Oradea, cu oprire în staţia Bratca şi apoi se continuă pe drumul judeţean menţionat.
[modifică] Turismul
Depresiunea Damiş dispune de o serie de resurse turistice naturale, între care putem menţiona: peşteri (Toaia, Peştera din Dealul Berii), ponoare (Munău, Toaia, Peşteruţă), avene şi doline (Avenul din Hârtopul Mare, câmpul de doline din zona centrală, legat de prezenţa drenajului subteran Toaia-Munău-Izbucul Dămişenilor ş.a.), puncte de belvedere (Măgura Dosului, Glimeia Mare, Dealul Bere), lacuri temporare (Bălţile Munău, Bălţile Bivolilor, Toaia) etc.
Totodată, Depresiunea Damiş poate fi inclusă în câteva trasee turistice, astfel:
I. Bratca-Secătura-Damiş. Traseul porneşte din centrul comunei Bratca, urmând drumul judeţean 764D, apoi după ce părăseşte ramificaţia spre Valea Brătcuţei şi se trece pârâul cu acelaşi nume, urcă serpentinele spre cătunul Secătura. Pe dreapta se lasă drumul spre fosta exploatare minieră, se depăşeşte cătunul menţionat şi, după ce se străbate o mică pădurice, se ajunge la primele case din satul Damiş (cătunul Mocheşti). După o frumoasă perspectivă asupra bazinului Brătcuţei (pe stânga), se coboară lent pe la baza dealului Glimeia Mică şi, după depăşirea unei şei, de unde se poate observa întreaga depresiune a Damişului, se coboară până în centrul satului, la o triplă bifurcaţie. Distanţa de parcurs: circa 10 km.
II. Bratca-Valea Brătcuţei-Damiş. Traseul are acelaşi punct de plecare, dar la indicatorul spre Valea Brătcuţei se urmează acest drum. După circa 1 km se depăşesc ultimele case şi cantonul silvic Bratca, apoi se intră în Cheile Brătcuţei (circa 4 km). Pe dreapta se pot remarca izbucurile Brătcuţei (care adună pâraiele din Depresiunea Ponoraş) şi Dămişenilor, pentru ca la circa 500 m amonte de ultimul, „La Mori”, se trece un podeţ din beton peste Valea Brătcuţei şi se urcă versantul abrupt de circa 300 m. După ce se depăşeşte Peştera Chivadarului (în dreapta) se ajunge la pârâul Ştiopul, al cărui fir duce, prin cătunul Stalimade, spre drumul din centrul satului Damiş. Distanţa de parcurs: circa 7 km.
III. Circuitul Damiş-Toaia-Peşteruţa-Damiş. Traseul începe la bifurcaţia din centrul satului, urmează drumul din dreapta, se depăsesc câteva case izolate, apoi se coteşte uşor spre stânga (în dreapta se depăşeşte avenul din Hârtopul Mare) şi se continuă drumul înainte, până se ajunge la confluenţa a două pâraie. Urmând malul drept, după câţiva zeci de metri, se întâlneşte Peştera de la Toaia, la baza căreia, cu circa 40 m mai jos, se află ponorul cu acelaşi nume. La ape mari, aici se formează un lac temporar. Traseul continuă pe o curbă de nivel a Glimeuţului, de unde se observă o privelişte deosebită a întregii depresiuni, apoi trece de înşeuarea ce îl desparte de Dealul Oaşului şi avansează pe un drum de căruţe, care îl conduce spre drumul judeţean. Pe dreapta, înainte de a ajunge la drumul respectiv, se urmează cursul unui pârâu (ce coboară din Măgura Dosului) şi după circa 200m se ajunge la un nou aven, care adăposteşte Ponorul Peşteruţa. Suntem în cătunul Fundătura. La câţiva metri deasupra ponorului se află lacul temporar Tăul Bivolilor iar peste drumul amintit, mormântul soldatului-erou, mort în timpul celui de-al doilea război mondial. De aici, urmând drumul judeţean, revenim la punctul de plecare. Distanţa de parcurs: circa 4 km.
Variantă: de la înşeuarea dintre Glimeuţ şi Dealul Oaşului, traseul se poate continua spre Depresiunea Ponoraş sau satul Zece Hotare.
IV. Damiş-Poiana-Ponorul Runcşor. Traseul începe din centrul satului şi urmează drumul judeţean pe direcţia Roşia-Beiuş. După ce trece de cătunul Fundătura, drumul face un cot la stânga, apoi la dreapta şi coboară uşor spre cătunul Poiana. Depăşeşte bifurcaţia ce urcă în dreapta şi după ce lasă în urmă câteva case pe stânga, inclusiv Peştera Ministerului şi şcoala primară, drumul se desparte în două: înainte se continuă spre Roşia, iar la stânga începe un drum de căruţe, ce se prelungeşte în lungul Văii Runcşorului. După circa 50 m de la intersecţie, valea face un cot de aproximativ 360° şi dispare în subteran printr-un frumos ponor (Ponorul Runcşorului, denumit de localnici, datorită formei sale, „La Întorsuri”). Deasupra acestuia, cu circa 20 m, mascată de o pădure de fag, se află Peştera de la Ponorul Runcşor (denumită de localnici, datorită persistenţei stratului de zăpadă şi în anotimpul cald, „La Gheţar”). De aici, drumul se poate continua pe Valea Runcşorului spre Remeţi sau Depresiunea Acre ori se poate reveni la drumul judeţean şi continua spre Damiş sau Roşia. Distanţa de parcurs: circa 5 km.
[modifică] Bibliografie
- Bordea S., (1978), Munţii Pădurea Craiului, Ghid turistic, Ed. Sport-turism, Bucureşti
- Daniela Novac, (1998), Aspecte privind evoluţia reliefului carstic din Depresiunea Damiş-Munţii Pădurea Craiului, Simpozionul Naţional al Studenţilor Geografi, Bucureşti
- Novac I., (2006), Munţii Pădurea Craiului, studiu de geografie rurală, Ed. TIPO MC, Oradea
- Rusu T., Racoviţă Gh., (1971), Le complexe karstique Damiş-Ponoraş (Monts Pădurea Craiului), Trav. Instit. Speol. „E. Racoviţa”, Bucureşti
- Rusu T., (1988), Carstul din Munţii Pădurea Craiului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca
