Consiliul European

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Această pagină se referă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE denumită Consiliul European. A nu se confunda cu Consiliul Europei, o organizaţie independentă de UE sau cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de miniştri).

Politică - Portal politică Uniunea Europeană Acest articol este parte a seriei: Politica şi conducerea Uniunii Europene

Cei trei piloni Pilonul I: Comunităţile Europene Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună Pilonul III: Cooperare poliţienească şi judiciară Instituţii politice Comisia Preşedintele (José Barroso) Comisia Barroso Consiuliul de Miniştri şi Consiliul European Preşedinţia (Finlanda) Parlamentul Preşedintele (Josep Borrell) Membru al Parlamentului European Circumscripţii electorale Alegerile (2004 / După stat) Grupuri parlamentare Comitete Justiţie Curtea de Justiţie Tribunalul de Primă Instanţă Tribunalul Civil Tribunalul de Patente Organe consultative Comitetul Economic şi Social Comitetul Regiunilor Organe financiare Banca Centrală Europeană Banca Europeană de Investiţii Fondul European de Investiţii Organe decentralizate Agenţiile UE Drept Acquis comunitar Procedura Tratatele Ordonanţe - Directive - Decizii Recomandări - Opinii Subiecte legate de UE Uniunea Economică şi Monetară Extinderea Relaţiile externe Partide politice pan-europene Tabel cu partide afiliate după stat

edit

Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii Europene. În cadrul UE acesta este instituţia care a promovat în mod decisiv procesul de integrare europeană.

Cuprins 1 Componenţa şi funcţiile 2 Istoric 3 Schimbările aduse de Tratatul privind Constituţia Europei 4 Consiliul European a devenit instituţie a UE de-abia în anul 1987, odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European. 5 Cronologia preşedinţiei începând din 1998

[modifică] Componenţa şi funcţiile

Consiliul European este alcătuit din şefii de stat şi de guvern, preşedintele şi un alt membru al Comisiei Europene şi miniştrii de externe. Miniştrii de externe şi membrul Comisiei Europene nu au însă decât un rol consultativ. Consiliul European este o instituţie interguvernamentală, în timp ce Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Parlamentul European şi Curtea Europeană de Conturi sunt organe (fuzionate) ale Comunităţilor Europene (CE şi EURATOM).

Activitatea Consiliului European este reglementată în art. 4 din Tratatul UE. Consiliul stabileşte liniile şi obiectivele politice fundamentale, având deci competenţe directoare. În cazuri excepţionale soluţionează problemele care nu au putut fi clarificate la nivel ministerial (vezi Consiliul Uniunii Europene). În cea mai mare parte însă Consiliul se ocupă cu probleme privitoare la cadrul şi perspectivele generale de evoluţie ale Uniunii Europene. O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă şi de securitate comună, coordonată de şefii de stat şi de guvern la întâlnirile la nivel înalt.

Consiliul European nu are dreptul să ia decizii cu efect juridic, are totuşi un drept directiv. Rezultatele consultărilor sunt consemnate în “Concluziile preşedinţiei”, care apoi sunt puse în practică de celelalte instituţii europene. Deoarece Consiliul European nu poate lua hotărâri, trebuie să găsească pentru formularea concluziilor trase o soluţie de compromis.

Consiliul European se întruneşte de cel puţin 2 ori pe an (summit UE). Şedinţele se ţin de obicei la jumătatea şi la sfârşitul duratei fiecărei preşedinţii. În afară de acestea mai are loc în întâlnire specială la nivel înalt, în care sunt discutate temele cele mai importante. Preşedinţia Consiliului European se schimbă o dată la şase luni, din rândul şefilor de stat şi de guvern ai UE, conform unui complicat procedeu de rotaţie în care se ţine cont atât de ordinea alfabetică cât şi de populaţia şi mărimea ţărilor membre. Ţara care deţine preşedinţia în Consiliul de Miniştri o preia automat şi pe cea din Consiliul European, devenind astfel gazda acestuia. Preşedinţia Consiliului European oferă statelor posibilitatea de a conferi politicii europene un impuls naţional propriu şi de a-l pune în practică prin mijloacele diplomatice existente.

Şedinţele consiliului nu sunt publice. Totuşi, acesta raportează în scris Parlamentului European rezultatele şedinţelor avute. Acest lucru confirmă caracterul interguvernamental al Consiliului European.

[modifică] Istoric

Şefii de stat şi de guvern se întâlneau din anul 1969 la intervale neregulate. De-abia în anul 1974 s-a stabilit la Paris ca întrunirile acestora să aibă loc în mod regulat. Consiliul European a devenit instituţie a UE de-abia în anul 1987, odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European.

Iniţial întâlnirile şefilor de guvern erau considerate doar discuţii cu caracter informativ, fără prezenţa miniştrilor de externe, fără funcţionari publici şi fără a fi documentate. Hotărâri cu efect juridic nu erau de luat. Conferinţele aveau loc în castele, în locuri îndepărtate şi izolate de reprezentanţii presei. Exemplu: În 1979 preşedintele Franţei, Valéry Giscard d'Estaing îl invită după dineul oficial pe cancelarul german Helmut Schmidt într-un salon pentru a discuta cu acesta modul în care ar putea ieşi din criza financiară. Schmidt vorbeşte o oră întreagă, fără nici un document scris, prezentând detalii concrete. Doar primul-ministru belgian, Leo Tindesmans îşi nota câte ceva. În final, colegii acestuia îl roagă să le facă o copie a notiţelor luate. Iar aceste notiţe au devenit apoi actul constitutiv al Sistemului Monetar European.

Pe 13 decembrie 2004 Consiliul de Miniştri al UE a hotărât ca din anul 2009 (deocamdată până în 2020) preşedinţia Consiliului European să fie alcătuită dintr-un grup de trei ţări membre ale UE, cu un mandat de câte un an şi jumătate. În această perioadă câte o ţară din grupul celor trei va deţine preşedinţia Consiliului Europei.

Din fiecare grup va face parte câte o ţară mare şi una mică din UE şi cel puţin una din ţările recent aderate, inclusiv România şi Bulgaria, care vor adera în 2007.

[modifică] Schimbările aduse de Tratatul privind Constituţia Europei

Preşedinţia Consiliului Europei nu se va exercita prin rotaţie de ţările membre, ci de un preşedinte ales pe o perioadă de 2,5 ani. Preşedintele Consiliului European va fi ales de consiliu cu majoritatea calificată, putând fi reales numai o singură dată.

Consiliul European va da Uniunii Europene “impulsurile necesare pentru dezvoltarea acesteia şi va stabili obiectivele şi priorităţile politice generale.” (art. I-21 Tratatul privind Constituţia Europei)

Consiliul European va fi alcătuit din şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre, preşedintele consiliului şi Preşedintele Comisiei Europene. Ministrul de externe al UE va participa la lucrările consiliului.

[modifică] Consiliul European a devenit instituţie a UE de-abia în anul 1987, odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European.

Consiliul European NU este instituţie comunitară, cum sunt Comisia, Consiliul UE, Parlamentul, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi, şi nici organ comunitar cu activitate permanentă sau deliberativă, cum sunt COREPER, Comitetul Regiunilor, etc.

Consiliul European NU deţine putere publică la nivelul UE. Influenţa sa se manifestă cu pregnanţă la nivel informal, deoarece şefii de stat şi de guverne sunt cei care stabilesc liniile directoare în politica Uniunii, urmând ca instituţiile comunitare, în frunte cu Consiliul şi Comisia, să pună in aplicare, prin acte comunitare, hotărârile luate.

SURSA: Managementul Afacerilor Publice Europene, Instituţii şi mecanisme ale UE, Lect. Dr. Dacian C. Dragoş - curs an unuv. 2005-2006, Universitatea Babeş - Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative

[modifică] Cronologia preşedinţiei începând din 1998

An	Preşedinţie consiliu	Şef de guvern (Preşedinte Consiliu European)	Ministru de externe (Prim-ministru)
1998	Regatul Unit Austria	Tony Blair Viktor Klima	Robin Cook Wolfgang Schüssel
1999	Germania Finlanda	Gerhard Schröder Paavo Lipponen	Joschka Fischer Tarja Halonen
2000	Portugalia Franţa	António Guterres Lionel Jospin	Jaime Gama Hubert Védrine
2001	Suedia Belgia	Göran Persson Guy Verhofstadt	Anna Lindh Louis Michel
2002	Spania Danemarca	José María Aznar López Anders Fogh Rasmussen	Josep Piqué i Camps Per Stig Møller
2003	Grecia Italia	Kostas Simitis Silvio Berlusconi	Georgios Papandreou Franco Frattini
2004	Irlanda Olanda	Bertie Ahern Jan Peter Balkenende	Brian Cowen Bernard Bot
2005	Luxemburg Regatul Unit	Jean-Claude Juncker Tony Blair	Jean Asselborn Jack Straw
2006	Austria Finlanda	Wolfgang Schüssel Matti Vanhanen	Ursula Plassnik Erkki Tuomioja
2007	Germania Portugalia	Angela Merkel ?	Frank-Walter Steinmeier ?
2008	Slovenia Franţa	?	?