Bulgaria comunistă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Populară Bulgaria a existat între 1944 şi 1989, perioadă în care în Bulgaria a fost la putere un singur partid: Partidul Comunist Bulgar. Acesta s-a transformat în 1990 în Partidul Socialist Bulgar şi participă la viaţa parlamentară democratică şi la coaliţii guvernamentale. În timpul Războiului Rece Bulgaria a fost un stat satelit al Uniunii Sovietice.

Istoria Bulgariei

Preistoria

Primul ţarat

Al doilea ţarat

Bulgaria Otomană

Redeşteptarea naţională

Regatul Bulgariei

Republica Populară Bulgaria

Republica Bulgaria

[modifică] Perioada stalinistă

Deşi activistul comunist Gheorghi Dimitrov a fost în exil o bună parte a vieţii sale (din 1923), în special în Uniunea Sovietică, el nu a fost doar un om de paie în mâinile lui Stalin. Judecat în procesul incendierii Reichstagului din 1933, el a fost schimbat de către autorităţile sovietice pentru câţiva aviatori germani care se pregăteau în secret în Uniunea Sovietică. A primit cetăţănia sovietică şi a fost numit preşedinte al Cominternului în perioada Frontului Popular. Dimitrov a fost un apropiat al liderului iugoslav Tito, militând pentru unirea celor două ţări sudic-slave balcanice, Iugoslavia şi Bulgaria, într-o federaţie care să copieze modelul sovietic. Stalin nu a fost de acord cu ideea, existând şi azi suspiciuni că moartea neaşteptată a lui Dimitrov din 1949 nu a avut cauze naturale, deşi nu s-au adus niciodată dovezi în acest sens. Moartea lui Dimitrov a coincis cu expulzarea comuniştilor iugoslavi conduşi de Tito din Cominsform, iar acest eveniment a fost urmat de o "vânătoare de titoişti" în Bulgaria. Toată această vânătoare de vrăjitoare a culminat cu procesul spectacol şi executarea vice-prim-ministrului Traicio Kostov. Decesul din 1950 a unuia dintre cei mai vechi colaraboratori ai lui Dimitrov, Vasil Kolarov, a lăsat puterea în mâinile unui stalinist convins, Vulko Cervenkov.

Perioada stalinistă în Bulgaria a durat mai puţin de 5 ani. Procesul industrializări a fost accelerat, agricultura a fost cooperativizată, iar rebeliunile ţărăneşti au fost zdrobite. Au fost înfiinţate lagăre de muncă, iar, în perioada de maximă represiune, lagărele găzduiau cam 100.000 de prizonieri. Patriarhul Bulgariei a fost închis într-o mânăstire şi plasat sub strictă supraveghere. În 1950, au fost rupte relaţiile diplomatice cu SUA. A început persecutarea minorităţii turce, iar disputele de frontieră cu Grecia şi Iugoslavia au fost redeschise. Ţara trăia într-o stare de teamă şi izolare.

Sprijinitorii lui Cervenkov erau puţini nu numai în societatea bulgară, dar şi în rândurile Partidului Comunist, pentru ca liderul bulgar să poată supravieţui morţii patronului său spiritual, Stalin. Stalin a murit în martie 1953, iar un an mai târziu, tot în luna martie, Cervenkov a fost schimbat din funcţie, cu binecuvântarea de la Moscova, cu mai tânărul Todor Jivkov. Cervenkov a mai rămas într-o funcţie de conducere – cea de prim-ministru – până în aprilie 1956, până când a fost trecut definitiv pe linie moartă, fiind înlocuit cu Anton Iugov.

[modifică] Perioada Jivkov

"Prietenia dintre popoarele sovietic şi bulgar – indestructibilă pentru vecie", timbru sovietic din 1969, care comemora a 25-a aniversare a revoluţiei socialiste din Bulgaria

Juvkov s-a aflat în fruntea statului bulgar pentru următorii 30 de ani, comportându-se ca un aliat loial al Uniunii Sovietice. În politica internă s-a remarcat printr-o abordare mult mai moderată şi pragmatică decât predecesorul său. Relaţiile de bună vecinătate cu Iugoslavia şi Grecia au fost reluate, lagărele de muncă au fost închise, iar procesele staliniste şi execuţiile lui Kostov şi altor „titoişti” au fost declarate abuzuri staliniste. Nu s-a întânplat acelaşi lucru şi cu victimile represiunilor şi epurărilor din 1947, care nu făcuseră parte din partidul comunist. În Bulgaria nu au avut loc mişcări sociale sau răsturnări ale situaţiei politice precum cele din 1956 din Polonia sau Ungaria, partidul reuşind să restrângă libertatea intelectuală pentru a preveni astfel de izbucniri.

Iugov s-a retras în 1962, iar Jivkov a devenit prim-ministru, păstrând şi funcţia de Secretar General al Partidului. În 1971, Jivkov s-a autopromovat ca preşedinte al republicii, în funcţia de prim-ministru fiind numit Stanko Todorov. Jivkov a supravieţuit schimbărilor de la Moskova şi venirii în fruntea partidului comunist sovietic a lui Leonid Brejnev (1964), iar, în 1968, şi-a demonstrat loialitatea faţă de URSS luând parte la invazia din Cehoslovacia. În această perioadă, Bulgaria era considerată cel mai loial stat-satelit al Uniunii Sovietice din Europa Răsăriteană. În 1968, Todor Jivkov a cerut în mod neoficial ca Bulgaria să fie admisă în Uniunea Sovietică ca a 16-a republică unională. Leonid Brejnev a respins această cerere.

[modifică] Căderea regimului comunist

Deşi Jivkov nu a fost un despot stalinist, în 1981, când a împlinit 70 de ani, regimul său devenea din ce în ce mai corupt, autocratic şi anarhic. Această caracterizare este ilustrată cel mai bine de o bizară campanie de persecutare a minorităţii turce (care reprezenta aproximativ 10% din populaţie), ai cărei membri au fost obligaţi să adopte nume bulgăreşti. Mulţi dintre ei au fugit în Turcia, iar această campanie a încordat relaţiile economice cu Europa Occidentală.

Impactul reformelor lui Mihail Gorbaciov s-a resimţit şi în Bulgaria, a cărei clasă conducătoare comunistă nu s-a putut împotrivi multă vreme noului curs al politicii sovietice. În noiembrie 1989, s-au desfăşurat demonstraţii ale ecologiştilor în Sofia, demonstraţii care au degenerat rapid în proteste în favoarea reformelor politice. Comuniştii au reacţionat, schimbându-l pe decrepitul Jivkov cu Petar Mladenov, dar acest fapt nu le-a acordat decât un scurt răgaz. În februarie 1990, partidul comunist a renunţat de bună voie la monopolul asupra puterii, iar, în luna iunie a aceluiaşi an, au avut loc primele alegeri libere de după anul 1931, dechizându-se drumul Bulgariei către o democraţie parlamentară multipartită.

[modifică] Consultaţi şi următoarele articole:

• Partidul Comunist Bulgar
• Gheorghi Dimitrov
• Todor Jivkov