Statul Idel-Ural
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Statul Idel-Ural (în limba tătară: İdel-Ural Ştatı, Statul Idel/Volga -Ural) a fost o republică musulmană efemeră cu capitala la Kazan, care i-a unit pe tătari, başkiri şi ciuvaşi în perioada tulbure a războiului civil rus. Considerată de istorici ca o tentativă de recreare a Hanatului Kazanului, republica a fost proclamată pe 12 decembrie 1917 de Congresul Musulmanilor din Rusia şi Siberia.
La început, a cuprins numai teritoriile locuite de tătarii şi başkirii din fostele gubernii Kazan şi Ufa, dar după câteva luni li s-au alăturat teritoriile locuite de populaţii nemusulmane sau neturcice: komii şi udmurţii, vorbitori de limbi fino-ugrice şi au ca religii creştinismul-ortodox sau şamanismul. [1] După ce a fost desfiinţată de intervenţia Armatei Roşii în aprilie 1918, republica a fost reînfiinţată de legiunea cehă în luna iulie, pentru a fi definitiv dizolvată la sfârşitul aceluiaşi an.
Preşedintele Statului Idel-Ural, Sadrí Maqsudí Arsal, a reuşit să fugă în Finlanda în 1918. El a fost bine primit de ministrul de externe finlandez, care şi-a amintit de lupta plină de curaj a finlandezilor în Duma Rusă pentru autodeterminarea naţională şi pentru drepturi constituţionale. Preşedintele în exil s-a mai întâlnit cu oficiali din Estonia, după care a vizitat Suedia, Germania şi Franţa în 1919, în căutarea sprijinului occidental.
În zilele noastre, amintirea statului efemer Idel-Ural este utilizat de naţionaliştii tătari ca bază ideologică pentru crearea unui stat independent al popoarelor turcice din Federaţia Rusă.
[modifică] Vedeţi şi:
[modifică] Note
- ↑ Colectiv. "The dying fish swims in water", The Economist, 24 decembrie 2005 – 6 ianuarie 2006, pp. 73-74.
