Revoluţia Portocalie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Revoluţia Portocalie (câteodată şi Revoluţia Castanilor datorită arborilor de castan din Kiev) reprezintă o serie de proteste, blocade şi greve generale la nivel naţional în Ucraina, organizate de susţinătorii candidatului la preşedinţie Viktor Iuşcenko după publicarea rezultatelor disputate al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2004.
Protestele au început în ziua următoarea celui de-al doilea tur de scrutin dintre prim-ministrul Viktor Ianukovici şi candidatul opoziţiei Viktor Iuşcenko, când rezultatele oficiale au fost foarte diferite de cele ale sondajelor de la ieşirea de urne. Aceste sondaje îl dădeau învingător pe Iuşcenko cu 11% diferenţă, în timp ce rezultatele oficiale i-au conferit victoria lui Ianukovici cu un avans de 3%. Suporterii lui Ianukovici susţin că legăturile lui Iuşcenko cu mass media explică această deosebire. Pe de altă parte, susţinătorii lui Iuşcenko şi observatorii internaţional au acuzat o fraudă electorală în favoarea lui Ianukovici, candidatul sprijinit de putere.
Din 23 noiembrie 2004, proteste importante au început în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv unul în Piaţa Independenţei din Kiev, care a atras aproximativ 200.000 de participanţi care au făcut un marş paşnic în faţa sediului Verhovna Rada, parlamentul ucrainean, mulţi dintre ei purtând haine sau steaguri portocalii (culoarea de campanie a coaliţiei lui Iuşcenko). Kiev, Lviv şi alte oraşe au refuzat să admită legitimitatea rezultatelor alegerilor date publicităţii în acea zi, iar Iuşcenko a depus un jurământ de serviciu simbolic.
Deşi Iuşcenko a început negocieri cu preşedintele Leonid Kucima în efortul de a rezolva paşnic această situaţie, negocierile s-au împotmolit pe 24 noiembrie 2004. După ce Ianukovici a fost confirmat oficial în funcţie, Iuşcenko le-a vorbit susţinătorilor din Kiev, cerându-le să înceapă o "Revoluţie Portocalie" de greve generale şi blocade umane pentru a forţa puterea să accepte înfrângerea:
- Făgaşul spre un compromis între oamenii care demonstrează pentru voinţa lor este singurul făgaş care ne va ajuta să găsim o cale de ieşire din acest conflict. De aceea, comitetul salvării naţionale declară o grevă politică la nivel naţional.
Simbolul solidarităţii cu mişcarea lui Iuşcenko în Ucraina este o panglică portocalie sau un steag care conţine sloganul "Tak! Iuşcenko!".
[modifică] Fundal
Revoluţia Portocalie se bazează pe modelul eliminării lui Slobodan Milošević de la putere în Serbia şi pe cel al Revoluţiei Rozelor din Georgia. Aceste două victorii, deşi aparent spontane, au fost rezultate ale unor campanii extinse şi a unor coaliţii puternice în opoziţie. Ambele au constat în victorii ale opoziţiei în alegeri, urmate de demonstraţii de stradă după încercarea şefilor de stat de a păstra puterea.
Toate aceste mişcări sociale s-au bazat pe munca în forţă a studenţilor activişti. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost Otpor, mişcarea tinerilor care a ajutat la promovarea lui Vojislav Koštunica în Serbia. În Georgia mişcarea s-a numit Kmara. O mişcare care până acum nu a avut succes este Zubr în Belarus. În Ucraina, mişcarea a lucrat sub sloganul Pora sau "E timpul!"
Activiştii din fiecare dintre acesste mişcări sunt antrenaţi în tactici de rezistenţă non-violentă de o coaliţie de consultanţi profesionali sprijiniţi de o serie de guverne şi agenţii non-guvernamentale străine. Conform ziarului the Guardian, printre acestea se află Departamentul de Stat American şi US AID.
