Religia în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române comparativ cu cea a Bisericii Române Unite cu Roma, conform recensământului din 1930

Cuprins

1 Date statistice
2 Culte religioase
3 Cadrul legal
4 Monitorizarea internaţională a libertăţii religioase în România
- 4.1 Rapoartele Comisiei Europene
- 4.2 Raportul Departamentului de Stat al SUA din 15 septembrie 2006
5 Note
6 Referinţe

[modifică] Date statistice

Conform recensământului din 2002,¹ 18.806.428 de cetăţeni, reprezentând 86,8% din populaţie, s-au declarat ortodocşi, 1.028.401 s-au declarat romano-catolici (4,5% din populaţie), 698.550 reformaţi (3,7%), 330.486 penticostali (1,5%), 195.481 greco-catolici (0,9%) ş.a. În Dobrogea, există o minoritate islamică, compusă majoritar din turci şi tătari. Există şi un număr mic de atei, agnostici şi persoane care nu şi-au declarat religia.

Conform Annuario Pontificio Romano, buletinul oficial al Sfântului Scaun, în aceeaşi perioadă recensământul intern al Bisericii Catolice a numărat în România 1.193.806 credincioşi romano-catolici (cu 165.405 persoane mai mult comparativ cu cele înregistrate de autorităţile române).

[modifică] Culte religioase

Biserica Ortodoxă Română
Biserica Romano-Catolică
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România
Biserica Română Unită cu Roma
Biserica Reformată din România
Biserica Evanghelică Lutherană din România
Biserica Unitariană din Transilvania
Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România
Uniunea Penticostală
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
Cultul Musulman
Martorii lui Iehova

[modifică] Cadrul legal

Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii credinţelor religioase, principiu enunţat la articolul 29 din Constituţia României,² alături de libertatea gândirii şi a opiniilor. Chiar daca nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nici o religie naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi în faţa autorităţilor publice, indiferent de convingerile religioase sau părerile despre lume şi viaţă (Weltanschauungen) pe care le au.

Cultele religioase sunt autonome faţă de stat, care însă trebuie să le sprijine. Tot conform constituţiei, discriminările religioase, ca şi incitarea la discriminare şi promovarea urii religioase, sunt interzise.

Cadrul legal al funcţionarii cultelor religioase este definit de decretul 177/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 178 din 4 august 1948. Acest decret, emis de autoritatile comuniste in 1948, permite imixtiunea masivă a statului în chestiuni care privesc libertatea religioasă şi de conştiinţă, chestiuni ce ţin de viaţa privată a fiecăruia.

Adoptarea unei noi legi a cultelor a fost întârziată de Biserica Ortodoxă Română,³ care a motivat atitudinea sa prin dorinţa de revenire la situaţia consacrată de Constituţia din 1923,⁴ când Biserica Ortodoxă Română şi cea Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) se bucurau de un statut privilegiat faţă de celelalte culte religioase.

Biserica Ortodoxă Română mai cerea şi ca înregistrarea unui nou cult să fie condiţionată de adeziunea a cel puţin 0,5% din populaţia ţării. În acest fel BOR urmărea obstrucţionarea unor culte şi grupări religioase, fapt ce contravine principiului libertăţii religioase.

De curând,⁵ Biserica Ortodoxă Română a renunţat la aceste cerinţe şi promovează adoptarea în regim de urgenţă a unui proiect controversat de lege a cultelor, care în opinia celorlalte culte avantajează BOR.

[modifică] Monitorizarea internaţională a libertăţii religioase în România

[modifică] Rapoartele Comisiei Europene

Raportul de ţară întocmit de Comisia Europeană cu privire la stadiul progresului României în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană dat publicităţii pe 9 octombrie 2002 critică ritmul lent de restituire a bunurilor confiscate cultelor de către regimul comunist, cu referire expresă la obstrucţionarea acestui proces de către BOR, care a intrat în 1948 în posesia unor lăcaşe de cult pe care acum refuză să le restituie (vezi pag. 34 a textului englez al raportului: [1]). În următorul raport de ţară, dat publicităţii pe 5 noiembrie 2003, Comisia a consemnat din nou în mod expres problema restituirii bisericilor BRU (vezi pag. 30 a textului german al raportului: [2]). Un an mai târziu, în anul 2004, Comisia a menţionat din nou lipsa de progres în privinţa restituirii bisericilor greco-catolice (vezi pag. 28 a textului francez al raportului: [3]). Acelaşi raport a reliefat ineficienţa comisiilor mixte de dialog între BOR şi BRU, precum şi refuzul unor instanţe de a examina în fond cererile parohiilor reclamante.

[modifică] Raportul Departamentului de Stat al SUA din 15 septembrie 2006

Raportul [4] reliefează progresele făcute de România în domeniul libertăţii religioase, evidenţiind deopotrivă neajunsurile în materia respectării libertăţii religioase. Astfel este menţionată atitudinea partizană a unor funcţionari din administraţia centrală şi locală, care au favorizat BOR şi au discriminat celelalte culte. În raport sunt aduse exemplele refuzurilor neîntemeiate de acordare a autorizaţiei de construcţie pentru biserici şi alte lăcaşe de cult, chiar în pofida unor decizii judecătoreşti în acest sens (ex. pentru biserici greco-catolice în Săpânţa, Certeze etc.; pentru biserica baptistă din Însurăţei, pentru case ale organizaţiei Martorii lui Iehova din Bistriţa, Odorheiu Secuiesc, Călăraşi, Târgovişte; pentru biserica adventistă din Cârlibaba etc.). Invers, în ciuda deciziilor judecătoreşti de oprire a demolărilor unor lăcaşe de cult revendicate, unele parohii şi mănăstiri ortodoxe au trecut peste interdicţia judecătorească, fără vreo reacţie din partea autorităţilor statului, cum s-a întâmplat în cazul demolării bisericii din Ţaga. Biserica Ortodoxă Română nu a fost constrânsă să respecte nici sentinţa prin care au fost interzise lucrările de construcţie în perimetrul Mănăstirii Nicula, până la clarificarea aspectului referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului. Un caz similar este cel din Orăştie, unde o parohie ortodoxă a început construcţia unei noi biserici în imediata vecinătate a vechii biserici greco-catolice, cu intenţia demolării acesteia din urmă la finalizarea noului edificiu. În Ungheni vechea biserică greco-catolică este înghiţită de asemenea de construcţia unei noi biserici ortodoxe. În oraşul Dumbrăveni preotul ortodox a continuat să ignore, cu concursul autorităţilor, sentinţa de restituire a bisericii greco-catolice, în ciuda propriei promisiuni că după construirea unei biserici ortodoxe va pune în practică decizia judecătorescă. Însuşi patriarhul Teoctist a promis pe 3 iunie 2005, cu ocazia unei întâlniri avute cu reprezentanţi guvernamentali, restituirea catedralei greco-catolice din Gherla şi a bisericii "Sf. Vasile" din strada Polonă din Bucureşti, fără ca acest lucru să se întâmple până în prezent - iar aceasta în ciuda unor sentinţe judecătoreşti definitive. Ignorarea sentinţei de restituire a unei biserici greco-catolice este menţionată şi în cazul comunei Cuhea (Bogdan Vodă), judeţul Maramureş. Ca un aspect pozitiv este evidenţiată punerea în aplicare, pe 17 februarie 2006, după 16 ani de amânări şi tergiversări, a deciziei judecătoreşti de restituire a unei biserici din Satu Mare.