Web Analytics
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions Biserica Ortodoxă Română - Wikipedia

Biserica Ortodoxă Română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Articolele „Biserica Ortodoxă Română” şi „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” ar trebui unite.

Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale ale creştinismului ortodox. Majoritatea românilor aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are şi credincioşi de alte naţionalităţi (romi, ucrainieni, etc.). Numai în România, numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensământului din 2002, de 18.817.975, deci 86,8% din populaţia ţării .1 În cadrul unui sondaj sociologic desfăşurat în Republica Moldova în anul 2000, 21,5% din populaţia totală şi un sfert din populaţia creştină au precizat că aparţin de Mitropolia Basarabiei, o subdiviziunea a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriaşi).2 Printre românii din Ucraina şi Occident, se află încă milioane de ortodocşi care îşi afimră subordonarea canonică faţă de Biserica Ortodoxă Române[necesită citare]. Aceasta face ca numărul total al ortodocşilor români să fie mai mare de douăzeci de milioane.

Numele ortodoxiei vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) si δοξα (doxa - învăţătură, cunoaştere), traducându-se deci prin „învăţătura dreaptă“, sau „învăţătura corectă“.

Un preot ortodox român
Extinde
Un preot ortodox român

Cuprins

[modifică] Organizarea

Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română, ucraineană şi sârbă (şi, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).3

Sunt cinci Mitropolii şi zece Arhiepiscopii în România, cu mai bine de douăsprezece mii de preoţi şi diaconi, slujitori ai altarelor din parohii, mănăstiri şi centre sociale.

În ţară există aproape patru sute de mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de călugări şi 5.000 de măicuţe. Trei Mitropolii diasporane şi două Episcopii diasporane se află în afara României din graniţele actuale, fără a socoti aici şi Basarabia.

Există în România pentru ortodocşi mai mult de 14.500 biserici, (numite tradiţional lăcaşe de cult). În 2002, aproape 1.000 dintre ele erau în construcţie sau renovare.

[modifică] Dogma

În „Enciclopedia Românilor” (coordonator Dimitrie Gusti, vol. 1, 1938), dogma ortodoxă este sintetizată astfel:

„Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise şi prin Profeţi şi apoi complet, în Noul Testament, prin însuşi Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sunt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatal.

Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toata lumea, pe cea vazută cât şi pe cea nevăzută (lumea îngerilor). 0 parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeţiei. Ea a format împărăţia întunericului. Odată cu lumea începe şi timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi a sălăşuit printre oameni, învăţându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul şi care este viaţa. Dupa cum prin neascultarea lui Adam lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu şi ca urmare porţile împărăţiei cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morţii de pe cruce, Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porţile Împărăţiei cerurilor. Vestea cea bună adusă oamenilor de Iisus Hristos şi jertfa de pe cruce cu corolarul Învierii din morţi şi Înălţării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creştine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăşi din mântuirea adusa de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfinţitoare (Sfintele Taine), asigurând pe urmaşii Săi, Sfinţii Apostoli, ca şi pe urmaşii acestora, episcopi şi preoţi, de asistenţa şi conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de şapte. Ele îmbrăţişează toate nevoile sufleteşti ale credincioşilor creştini pe calea cea noua trasata de El, ca şi toate nevoile Bisericii creştine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare:

  1. Prin Taina Sfântului Botez, individul este introdus în sânul comunităţii creştine spălându-se de păcatul strămoşesc (dacă este mic) şi de toate celelalte păcate făcute până într'acea clipă (dacă este mare)
  2. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir, celui ieşit din baia Sfântului Botez i se împărtăşeşte Sfântul Duh spre întărire şi progres pe calea virtuţilor creştine
  3. Prin Taina Sfintei Euharistii credinciosul împlineşte cuvântul lui Iisus Hrisos: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu... (Matei 26,26-28) căci dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi (Ioan 6,53).
  4. Prin Taina Pocăinţei credinciosul care a călcat legea morala crestina cuprinsă în învăţătura evanghelică are putinţa de a se ridica iarăşi pe planul spiritual înalt pe care se găsea mai înainte de păcat
  5. Prin Taina Sfântului Maslu, credinciosul capătă iertarea păcatelor şi vindecare de suferinţele sufletului şi trupului
  6. Prin Sfânta Taină a Nunţii se întemeiază familia creştină şi se pun bazele traiului dupa voinţa lui Dumnezeu prin dobândirea de prunci si perpetuarea neamului omenesc şi întrajutorarea soţilor spre mântuire şi, în fine,
  7. Prin Taina Preoţiei, sunt unşi aceia dintre credincioşi, care voiesc şi sunt consideraţi capabili să devină propagatori ai operei Mântuitorului Iisus Hristos în lume şi împărtăşitori ai Sfântului Duh.

Sufletul omului este nemuritor. După moartea trupului, sufletul aşteaptă bucurându-se dacă a făcut cele bune în viaţă şi părându-i rău dacă a făcut cele rele, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, când vor fi judecaţi atât cei vii cât şi cei morţi şi când fiecare îşi va primi răsplata după faptele lui: cei buni fericirea veşnică iar cei răi chinurile veşnice. Dupa moarte nu mai este cu putinţă pocăinţa pentru cei care au respins-o cu hotărâre în viaţă. Pentru cei care însă au fost răpiţi de greutăţile vieţii şi, fără a dori să lucreze răul, nu au izbutit a vieţui deplin creştineşte, rugaciunile Bisericii mijlocesc inaintea lui Dumnezeu îmblânzirea pedepsei şi chiar ieşirea din Iad.

Izvoarele din care îşi scoate Biserica Creştină ortodoxă principiile sale morale şi adevărurile sale religioase, sunt:

  • Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament (Biblia)
  • Sfânta Tradiţie (consemnată în scris de Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti) şi
  • Hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice

Biserica creştină ortodoxă se simte cu tenacitate legată de acestea şi îşi face o adevărată onoare din lupta pe care o duce pentru păstrarea lor fără schimbare. Ele sunt norma credinţei celei drepte, de accea Biserica creştină ortodoxă, legată exclusiv de această normă, îşi merită pe bună dreptate numele ce-l poartă.”

[modifică] Istoria

Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria Bisericii Ortodoxe Românevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

La sfârşitul mileniului I d.Hr., deoarece teritoriul muntos de la sudul Dunării de Jos mai era numită şi Vlahia Mare, aceea de la nordul Dunării de Jos a fost numită de către cancelariile bizantine, după numele ungurilor (aliaţii bizantini ai timpului) Ungro-Vlahia. Aceste importante fapte geografice şi etnografice au fost reflectate în numele primei Mitropolii româneşti de la nord de Dunăre, Mitropolia Ungro Vlahiei.

În urma relaţiilor complexe ale Patriarhatelor Bizantine cu primele forme ale Ţaratelor româno bulgare, autoritatea ortodoxă a adoptat limba paleo slavică, aceea diortisită din limba greacă, în Sfânta Liturghie, începând din secolul al nouălea după Hristos.

Cu toate acestea, cele mai multe texte religioase erau învăţate pe dinafară de preoţii care nu înţelegeau limba slavonă religioasă, ori voiau să nu fie înţeleşi de enoriaşii lor. Astfel, numeroase etimoane din această perioadă, cum sunt boscorodire, reflectă situaţia unui bilingvism nu tocmai perfect.

[modifică] Biserica Ortodoxă Română în secolul XIX

Istoricul I. Lupaş vedea, cu bună dreptate, veacul al XVIII-lea, ca unul din cele mai grele perioade ale istoriei românilor. Acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a avut de suferit nenumărate persecuţii şi loviri din partea străinilor.

Astfel, în Transilvania, ortodocşii au suportat consecinţele trecerii la greco-catolicism, a presiunilor pentru maghiarizare şi a autorităţilor austriece. Nici în Banat situaţia nu era mult mai bună. Deşi aici presiunea uniată era mult redusă, nu lipseau nici eforturile de maghiarizare şi nici masivele colonizări străine. Pentru a schimba caracterul etnic al Banatului - şi totodată şi pe cel religios - autorităţile austriece au colonizat în zonă germani (aşa numiţii "şvabi", aduşi din Suebia), sârbi, şi chiar slovaci, cehi, unguri, ruteni şi alte naţionalităţi. Ca urmare românii ortodocşi, populaţia autohtonă a Banatului şi iniţial majoritatea covârşitoare, vor ajunge după cca. 150 de ani să fie abia jumătate din populaţie. Aceeaşi politică rasistă anti-românească s-a dus şi în Bucovina. Aici, în 1775, românii erau 91% din populaţie, rutenii 2,5%, alte naţionalităţi diverse formând restul populaţiei (huţuli, evrei, ţigani, ucraineeni şamd). În mai puţin de o sută de ani, ca urmare a colonizărilor masive organizate de Viena, românii ajung să fie abia jumătate din populaţia pământului lor strămoşesc. Principalii beneficiari au fost rutenii uniţi cu Roma, care au primit pământuri luate de la români sau de la Biserica Ortodoxă Română. Împroprietăririle s-au făcut, ca şi în Banat şi în alte teritorii româneşti ocupate, fără nici un temei juridic, în baza "dreptului forţei".

Nici Biserica Ortodoxă Română din Muntenia nu avusese o soartă mai bună. O dată cu instalarea domniilor fanariote la Bucureşti, la 25 decembrie 1715, începe o perioadă extrem de neagră. Domnitorii fanarioţi impuneau în funcţii importante - mai ales de factură economică - preferaţii lor, de obicei rude din Fanar, fără minime cunoştinţe de limbă şi cultură română, fără un minim nivel de moralitate. Aceştia - domnitorii şi rudele lor - au jefuit sistematic ţara şi Biserica, deturnând averile mânăstireşti destinate sprijinirii Locurilor Sfinte, bolniţelor (spitalelor), şcolilor sau altor instituţii obşteşti în buzunarele proprii. De asemenea au apărut mănăstirile greceşti, favorizate de domnitori în dauna celor româneşti. Clericii şi călugării care au încercat să limiteze jaful au fost înlăturaţi, torturaţi, ucişi - după caz.

În Memorii istorice şi geografice asupra Valahiei F. G. Bauer menţionează că numai în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat în Ţara Românească a Munteniei, între 1744 şi 1748, "minunatele reforme" (cum le-au numit unii) ale acestuia au dus la scăderea numărului de familii de la cca. 150.000 la 35.000. Această pustiire a ţării în urma jafului fanariot a făcut ca o mare parte a călugărilor să revină, ca înainte de secolul XV, la vieţuirea sihăstrească. Acest lucru va favoriza şi lucrarea Sfântului Paisie Velicicovschi şi va permite mai târziu o revenire surprinzătoare a Ortodoxiei româneşti după 1821.

[modifică] Biserica Ortodoxă Română din Transilvania

Viaţa monahală ortodoxă în Transilvania a continuat organizat după 1761 în doar câteva mânăstiri şi schituri scăpate de urgie sau refăcute - în general pe ascuns - ulterior. Mai existau sihaştrii, mai ales în pădurile din Maramureş şi alte zone carpatine. Aceşti sihaştrii au asigurat totdeauna continuitatea monahismului românesc atunci când prigoanele au distrus sau controlat excesiv mânăstirile.

Atât dintre călugării scăpaţi cu viaţă, cât şi dintre ardelenii ortodocşi cu vocaţie monahală, mulţi au fost nevoiţi să treacă în Muntenia şi mai ales în Moldova, în zonele mai sărace şi mai ferite de prigoana fanariotă.

Urmaşul lui Dionisie şi Sofronie, episcopii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în secolul XVIII a fost Ghedeon Nichitici, care a fost numit şi episcop al Bucovinei şi care face trecerea către secolul XIX. El a luptat pentru limitarea efectelor negative ale răscoalei lui Horea, pentru buna organizare a Bisericii şi instruirea clericilor şi credincioşilor.

[modifică] Autocefalia şi ridicarea la rangul de Patriarhie

Legea prin care s-a constituit Sfântul Sinod, cea mai înaltă autoritate canonică, ierarhică, şi dogmatică a Bisericii Ortodoxe Române, a fost adoptată în anul 1872. După proclamarea independenţei de stat a României (9 mai 1877), au urmat tratative cu Patriarhia de Constantinopol, în vederea recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta recunoaştere a fost acordată pe 25 aprilie 1885 de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea.

Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol aceasta este data naşterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă odată cu constituirea Sfântului Sinod de la Bucureşti în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor şi episcopiilor ortodoxe din părţi componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părţi componente (subdivizuni) ale noii structuri.

Din 1925 Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhat. În acel an, pe 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât sa înfiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat (Mitropolitul Ungrovlahiei) a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925. Pe 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României (1925-1939).

[modifică] Câteva trăsături unice ale ortodoxiei româneşti

Părintele Dumitru Stăniloae, (1903 – 1993) om de o mare putere duhovnicească, pedagog desăvârşit, pe care mulţi experţi occidentali îl consideră cel mai mare teolog al secolului XX – a lucrat peste 45 de ani la un opus magnum – Filocalia Românească.[necesită citare]
Extinde
Părintele Dumitru Stăniloae, (19031993) om de o mare putere duhovnicească, pedagog desăvârşit, pe care mulţi experţi occidentali îl consideră cel mai mare teolog al secolului XX – a lucrat peste 45 de ani la un opus magnumFilocalia Românească.[necesită citare]

Biserica Ortodoxă Română este singura biserică ortodoxă primind creştinismul apostolic, păstrând credinţa tradiţională, şi vorbind o limbă romanică, derivată din latină.

Datorită multor similitudini în privinţa religiei, cei ce mărturiseau credinţa creştină printre daci nu au fost martirizaţi, ci adăpostiţi de aceştia.

Documentele bizantine păstrează în legătură cu creştinismul dacic, apoi proto-românesc, şi menţiunea unei forme unice de episcopie, opusă celei citadine. Este vorba despre chorepiscopat sau de organizarea ab initio a „episcopilor satelor”. Această trăsătură proto-românească din perioada etnogenezei poate fi comparată doar cu aceea a episcopilor călugări din Irlanda, care erau şi vicari pentru abaţiile săteşti, însă rămâne unică în istoria creştinătăţii.

Dacă în tot Occidentul creştinismul a fost primit abia târziu şi în oraşe, astfel că însuşi numele de păgân (Latinescul paganus) însemna „locuitor al pagusului” (pagus=aşezare rurală neîntărită), pentru Dacii liberi creştinismul, încă o dată, a fost primit de la origine, şi „de jos în sus”. Ca urmare, creştinii români erau locuitori ai "satului", de la "fossatum" - sat cu întăritură (de obicei palisadă). Aceasta pentru că ei erau populaţia statornică, băştinaşă, în vreme ce migratorii locuitori ai unor trecătoare "pagusuri".

Însuşi numele de Biserică este unic în Europa. Acesta provine din βασιλικα şi înseamnă „comunicări primite de la rege” sau „locul unde Împăratul administrează justiţia”.

Evident, nu avem în limba română o „adaptare” ori o acomodare, ca în alte limbi, a unor nume de lăcaşuri sau de asocieri religioase pre-creştine, ci chiar numele real al Împăratului adevărat. Limba greacă însăşi, pe care Mântuitorul o ştia vorbi, are azi pentru Biserică doar numele εκκλησία adică „acei chemaţi (afară)”.

Reflecţii asupra spiritualităţii poporului român, o lucrare delicată de sinteză, la care părintele Stăniloae a ţinut, se pare, în mod deosebit, este considerată de către unii credincioşi ortodocşi drept "o culegere de gânduri strălucitoare, demne de orice crestomaţie sapientală a culturilor pământului"[necesită citare].

[modifică] Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova

Pentru detalii, vedeţi articolul Mitropolia Basarabieivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Românii din Republica Moldova – care este o parte din Basarabia istorică - au fost supuşi unei politici de rusificare, după anexarea acestei părţi a Moldovei de către Imperiul Ţarist în 1812.

La 26 ianuarie 1918, arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Moldoveneşti, spre realizarea unei vieţi bisericeşti autonome, ca urmare a independenţei politice faţă de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului bisericii basarabene faţă de cea română. La 7 aprilie 1918 a fost trimisă o delegaţie la mitropolitul Pimen de la Iaşi. Acesta a explicat delegaţiei basarabene că prin independenţa politică a Basarabiei s-a restabilit legătura canonică a Episcopiei Chişinăului şi Hotinului cu Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Mitropolitul de Iaşi a arătat că problemele bisericeşti din Basarabia privesc întreaga Biserică Ortodoxă Română, fapt care a dus la retragerea arhiepiscopului Anastasie din scaunul arhiepiscopal al Chişinăului.

Sfântul Sinod de la Bucureşti a decis ca episcopul Huşilor, Nicodim, să conducă treburile Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului până la alegerea unui titular. Începând cu februarie 1919 arhiepiscop al Chişinăului a fost numit Gurie Grosu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă“.

Pe parcursul anului 1927 Adunarea Eparhială de la Chişinău a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare arhiepiscopul Gurie Grosu a primt din partea Sfântului Sinod de la Busureşti rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autorităţile române prin Decret Regal.

Mitropolia Basarabiei a fost desfiinţată în perioada sovietică şi a fost reactivată în 1992. Autorităţile Republicii Moldova au refuzat iniţial recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pe 26 ianuarie 1999 Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autorităţile Republicii Moldova. Până în 2002, Mitropolia Basarabiei şi-a continuat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor statului, singura mitropolie recunoscută fiind cea a Moldovei, supusă Patriarhului Moscovei. Pe 13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova încalcă articolele 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.4 CEDO a obligat totodată Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20 000 .5 Această decizie a dus la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile Republicii Moldova.

Mitropolia a fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iunie 2002. La 12 noiembrie 2004, guvernul Republicii Moldova a înregistrat modificările operate la statutul Mitropoliei Basarabiei, prin care orice parte componentă reactivată a Mitropoliei Basarabiei va putea revendica dreptul de „succesoare spirituală, canonică, istorică“ a strucurii similare care a funcţionat până în 1944.6

Mitropolia Basarabiei numără (după propriile date) 117 parohii pe teritoriul Republicii Moldova, 3 în Ucraina, 2 în Federaţia Rusă, respectiv una în Estonia, cuprinzând în total aproape un milion de credincioşi.5 Potrivit unui sondaj INFOTAG din 2000, 23% din populaţia creştină din Republica Moldova aparţine de Mitropolia Basarabiei (aproximativ 720 000 de credincioşi).2

[modifică] Teologi români ortodocşi din secolul XX

Filocalia
Extinde
Filocalia

Părintele profesor Dumitru Stăniloae a trudit o viaţă întreagă la întregirea în limba română a monumentului pe care îl reprezintă Filocalia Românească.

Despre valoarea sa teologică mulţi savanţi apuseni au afirmat că depăşeşte tot ce se cunoaşte în Europa secolului al douăzecelea.[necesită citare]

Părintele este cunoscut şi ca „teolog al dorului” iar pasajul din o scriere a sa i se poate, desigur, aplica :

Se poate spune deci că ţinta spiritualităţii creştine ortodoxe este unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos.
Dar cum Dumnezeu este nesfârşit, ţinta unirii cu El, sau a desăvârşirii noastre, nu corespunde niciodată unui capăt, de la care să nu se mai poata înainta.
Toţi părinţii răsăriteni spun, de aceea, că desăvârşirea nu are hotar.
Ţinta spiritualităţii ortodoxe, şi drumul spre ea

Precizarea pe care o face sfinţia sa, că există în contemporaneitate o confuzie între stat şi Ţară este deosebit de limpede. Se poate astfel spune că cercetarea istoriei în duhul adevărului, cu orizonturile deosebit de vaste deschise de părintele Dumitru Stăniloae este continuată.

Un mistic al Bisericii Ortodoxe Române este părintele Arsenie Boca. Acesta a fost şi pictor de icoane, dar şi un vestit duhovnic. Scrierile sale constituie astăzi una din lecturile fundamentale ale multor trăitori ortodocşi.

Părintele Ilie Cleopa a fost dispreţuit de mulţi observatori superficiali pentru lipsa sa de studii „oficiale”. Cei care citesc însă cărţile sale vor descoperi, în opinia unor credincioşi, „o cultură patristică uluitoare, o capacitate de sinteză teribilă şi o exprimare limpede” [necesită citare], ce face înţelese pentru cei mai mulţi texte de mare dificultate. Părintele Ilie Cleopa a izbutit să aducă teologia patristică în limba română a secolului XX fără schimbare şi fără pierdere.

Părintele Nicolae Steindhart, evreu convertit la Ortodoxie în închisorile comuniste, este un alt reprezentant de frunte al teologiei româneşti a secolului XX.

Deşi cu mai puţine scrieri, părintele Paulin Lecca se impune prin efectul puternic al acestora, şi mai ales al cărţii De la moarte la viaţă, care a schimbat gândirea şi credinţa a mii şi mii de oameni[necesită citare].

Un teolog şi poet creştin de excepţie a fost şi Traian Dorz, mare apărător al mişcării de reînviorare a trăirii ortodoxe Oastea Domnului. Scrierile sale au dăruit românilor teologia unui mărturisitor şi trăitor al învăţăturii ortodoxe, ale unui apărător al puterii credinţei.

Părintele Ilarion Argatu a avut foarte mulţi ucenici şi admiratori în viaţă, şi încă şi mai mulţi după trecerea la cele veşnice. Cărţile sale sunt atât de apreciate şi căutate de credincioşi, încât s-au găsit - ca şi în cazul părintelui Dumitru Stăniloaie şi al altor teologi - „făcători” de scrieri care i se atribuiau în mod fals (de multe ori fiind în directă contradicţie cu teologia sa).

Părintele Sofian Boghiu, originar din Basarabia, a fost un mare ascet şi mărturisitor creştin. El este considerat sfânt de către foarte mulţi ortodocşi. Pictor plin de har şi duhovnic de excepţie, a lucrat lucrarea lui Dumnezeu vreme de mulţi ani. Părintele Sofian Boghiu şi părintele Adrian Făgeţeanu, duhovnicii cei mai vestiţi de la Mânăstirea Antim fiind numiţi şi „Apostolii Bucureştilor”, pentru mărturia creştină pe care au adus-o în plină epocă a comunismului ceauşist.

Toţi teologii români ortodocşi înfăţişaţi pe scurt mai sus au suferit direct din pricina prigoanei comuniste, fiind închişi între 5 şi 17 ani pentru credinţa lor.

[modifică] Patriarhii

Miron, Nicodim, Iustinian şi Iustin sunt, istoriceşte, primii patru Patriarhi ai Patriarhiei române.

[modifică] Câteva figuri însemnate ale Bisericii Ortodoxe Române

[modifică] Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române

[modifică] Bibliografie

  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de Mircea Păcurariu apărută la editura Sophia, Bucureşti, 2000 (text de referinţă clasic în limba română privind istoricul Bisericii Ortodoxe Române).
  • Istoria Bisericii Româneşti, de Nicolae Iorga, Bucureşti, 1908
  • The Sayings of the Desert Fathers: The Alphabetical Collection (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – Patericul egiptean.
  • Mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, apărută la Editura Anastasia, Bucureşti, 1994 (părintele Rafail Noica, una din cele mai vii figuri ale spiritualităţii ortodoxe, este numit „ celălalt ” Noica deoarece este fiul lui Constantin Noica, acela care este unul dintre cei mai renumiţi filozofi român).
  • Scrisori câtre fiii mei duhovniceşti, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Mânăstirii Dervent, Constanţa, 2000.
  • Duhovnici români în dialog cu tinerii, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.
  • La Mănăstire te desfiinţezi de personalitate omenească în personalitate îngerească - interviu cu Arsenie Papacioc apărut în Epifania, noiembrie-decembrie 1997.
  • Besii în mănăstirile din Orient, de Dumitru Stăniloae, pag. 587-589 în «BOR» (Biserica Ortodoxă Română), vol. XCIV Nr.5-6 (1976).
  • Imnul românesc de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul („Trezindu-ne simţirea/Din suflet creştinesc,/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!“).
  • Istoria bisericească universală, de Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, Bucureşti 1992, pag. 30-35, 41-43 („au vestit Evanghelia în spaţiile daco-traco-ilire, macedonene, bessice, aromâneşti, vlahice şi scitice europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. şi Ev. Luca, Sf. Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel“).

[modifică] Note

  • 1 Din totalul de 18.817.975 de cetăţeni care s-au declarat de religie ortodoxă la recensământul din 2002, 18.251.823 de persoane s-au declarat de etnie română, 482.862 de etnie romă, 48.262 ucrainieni, 28.287 maghiari, 20.476 sârbi etc. (Institutul Naţional de Statistică din România).
  • 2 Potrivit unui sondaj INFOTAG efectuat pe un eşantion reprezentativ cu 1 469 de subiecţi din 33 de localităţi (cu excepţia Transnistriei) la începutul anului 2000. 92 la sută dintre cei chestionaţi au menţionat că sunt creştini. 60 la sută din respondenţi au declarat că ţin de Mitropolia Moldovei, 23 la sută de Mitropolia Basarabiei, 6,6 la sută de Biserica Ortodoxa Rusă, 2 la sută de Biserica Ortodoxă Ucraineană. 6,7 la sută din respondenţi se consideră creştini, dar nu fac nici o legatură între confesiunea lor şi vreo biserica oarecare.
  • 3 Până în prezent în Biserica Ortodoxă Română nu se rosteşte Sfânta Liturghie în limba germană sau ţigănească, dar în Occident bisericile româneşti fac eforturi remarcabile în materie de transpunere liturgică ori a Typicon-ului sau tipicului în limbile vii rostite în parohii.

[modifică] Legături externe

[modifică] Critică

Biserica Ortodoxă Română
Mitropoliţi-Primat Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghidan (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghidan (din nou) | Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea
Patriarhi Miron Cristea | Nicodim Munteanu | Justinian Marina | Iustin Moisescu | Teoctist Arăpaşu
Biserici Ortodoxe
Biserici autocefale Biserica de Constantinopol | Biserica Alexandriei | Biserica Antiohiei | Biserica Ierusalimului | Biserica Ortodoxă Rusă | Biserica Ortodoxă Georgiană | Biserica Ortodoxă Sârbă | Biserica Ortodoxă Română | Biserica Ortodoxă Bulgară | Biserica Ortodoxă Greacă | Biserica Ortodoxă Cipriotă | Biserica Ortodoxă Albaneză | Biserica Ortodoxă Poloneză | Biserica Ortodoxă Cehă şi Slovacă
Biserici autonome Biserica Ortodoxă Sinaită | Biserica Ortodoxă Finlandeză | Biserica Ortodoxă Japoneză | Biserica Ortodoxă Chineză | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Moldovenească (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă a Basarabiei (Patriarhia Română)
Biserici necanonice Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia de Kiev) | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Rusia | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a Lipovenilor
THIS WEB:

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - be - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - closed_zh_tw - co - cr - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - haw - he - hi - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - ms - mt - mus - my - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - ru_sib - rw - sa - sc - scn - sco - sd - se - searchcom - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sq - sr - ss - st - su - sv - sw - ta - te - test - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tokipona - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu

Static Wikipedia 2008 (no images)

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -

Static Wikipedia 2007:

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - be - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - closed_zh_tw - co - cr - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - haw - he - hi - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - ms - mt - mus - my - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - ru_sib - rw - sa - sc - scn - sco - sd - se - searchcom - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sq - sr - ss - st - su - sv - sw - ta - te - test - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tokipona - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu

Static Wikipedia 2006:

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - be - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - closed_zh_tw - co - cr - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - haw - he - hi - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - ms - mt - mus - my - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - ru_sib - rw - sa - sc - scn - sco - sd - se - searchcom - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sq - sr - ss - st - su - sv - sw - ta - te - test - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tokipona - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu