Rădăuţi

Teritoriul de astăzi al oraşului Rădăuţi, cât şi imprejurimile sale, au fost locuite încă din timpurile preistorice. Oamenii au venit la vale de pe dealurile din jur, după retragerea apelor şi asanarea mlaştinilor. Pădurile necuprinse ofereau omului preistoric vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea Ochiurilor, erau pline de peşte. În vadul Suceviţei, lângă fostul sat Vlad Vladichii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri.

Tradiţiile locale vorbesc despre voievodul Radomir, de la care şi-ar avea numele său: Radomirovţi, prescurtat Radovţi, de unde Rădăuţi. O altă variantă ar fi şi aceea după care numele Rădăuţi ar veni de la latinul Rothacenum, unde romanii, după cucerirea Daciei, ar fi întemeiat aici o puternică şi organizată colonie; sau cea de a treaia variantă: Rădăuţi provine de la "satul bucuriei" sau "satul sfatului" = rada (vezi slavul şi polonezul rada).

După întemeierea Moldovei, istoria aşezării este marcată de Bogdan care alege, din punct de vedere strategic, ca inimă a rezistenţei sale, Valea Sucevei, unde se aflau "satele lui Radomir". Din 1359, venind vremuri mai liniştite şi pentru marele voievod Bogdan, a început înfrumuseţarea capitalei sale Rădăuţi. În locul unei bisericuţe de lemn, el clădeşte Biserica Domnească (Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului.

Oraşul Rădăuţi a primit premiul de cel mai curat oraş din ţară.

[modifică] Localizare

Localitatea este aşezată în judeţul Suceava, în partea nordică a acestuia, la o distanţă de 37 km de oraşul Suceava. Coordonatele geografice ale oraşului sunt 45°35' longitudine estică şi 47°51' latitudine nordica.

[modifică] Populaţie

Rădăuţiul este al treilea oraş ca mărime din judeţ, după Suceava (115.183 locuitori) şi Fălticeni (31.605 locuitori). Alte localităţi importante ale judeţului sunt Vatra Dornei (17.668 locuitori), Câmpulung Moldovenesc (20.726 locuitori), Gura Humorului (15.900 locuitori), Solca (4.599 locuitori) şi Siret (9.985 locuitori). În municipiul Rădăuţi trăiesc aproximativ 12% din totalul populaţiei urbane a judeţului.

Regiunea de influenţă a oraşului are un numar de aproximativ 135.000 de oameni, ceea ce reprezintă cam 19% din populaţia totală a judeţului şi se întinde pe o suprafaţă de 1190 km², ceea ce reprezintă 14% din suprafaţa totalp a judeţului cu o densitate de aproximativ 118 persoane/km². Ea este limitată în partea estică de comuna Dorneşti, spre vest de satul Nisipitu şi graniţa cu Ucraina, spre nord de graniţa cu Ucraine, iar spre sud de oraşul Solca. Populaţia oraşului este de 29.774 locuitori reprezentând 22% din populaţia din zona de influenţă. Restul de 105.226 locuind în mediul rural în comune şi sate în număr de 30.

[modifică] Evoluţie istorică

Prima atestare documentară a localităţii apare în 1392, într-un uric, împreună cu satul Olovăţ (Volovăţ), dar existenţa localităţii se pare a fi mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. Denumirea sa provine, după spusele unor istorici, de la numele proprietarului său Radomir, după alţii denumirea ar veni de la cuvântul latin Rottacenum, dat de ostaşii garnizoanei romane din Siret. Sub influenţa slavă denumirea latină se transformă în Rădăuţi. În timp localitatea a avut evoluţii ascendente şi descendente, în funcţie de evenimentele istorice.

Evoluţia localităţii a fost influenţată în mare parte de condiţiile climaterice: localizarea într-o zonă mlăştinoasă împreună cu nivelul ridicat al precipitaţiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului şi iernile foarte reci (în timpul iernii au fost înregistrate temperaturi de –35 grade Celsius), situaţii care au stopat dezvoltarea sa.

Factorii social-economici care au influenţat negativ dezvoltarea localităţii au fost ridicarea mănăstirii Rădăuţi la statutul de episcopie in 1402, lucru ce a încetinit evoluţia spre treapta superioară de dezvoltare, trecerea de la sat la târg, şi localizarea în apropierea Curţii Domneşti şi a Ocolului Bădeuţi, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al Rădăuţiului. Astfel, în anul 1774 Rădăuţiul număra doar 140 de fumuri cu 132 de familii din care doar 58 erau ţărani liberi.

Prima evoluţie importantă şi începerea urbanizării a apărut abia după trecerea sub administraţie austriacă, aceasta încurajând imigrarea în număr destul de ridicat a coloniştilor. Noua administraţie asanează fosta mlaştină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu funcţiuni administrativ-comerciale. Oraşul începe să se transforme dintr-un târg, tipic moldovenesc, într-un oraş cu o configuraţie şi imagine urbană diferită de tipicul moldovenesc al zonei, fapt ce îl va face pe Nicolae Iorga să afirme: "Rădăuţii dau cu adevărat icoana unui târg galiţian".

În timpul primului război mondial oraşul este ocupat şi reocupat de părţile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporţie destul de ridicată.

Vocaţia de centru regional a oraşului a început să apară încă din perioada medievală, aici funcţionând o şcoală mănăstirească, unde au fost redactate manuscrise de valoare, utilizate de în Ţaria Românească şi Moldova. Începând cu anul 1759 importanţa şcolii se reduce în favoarea celei de la Putna devenită "Academie Domnească" şi recunoscută oficial ca şcoală înaltă. Odată cu începutul anului 1747 prin dispoziţia domnitorului Ion Ghica Vodă este înfiinţată prima şcoală. Dezvoltarea rolului de centru educaţional a început în anul 1774 când se înfiinţează şcoala pentru clasele sărace ale societăţii.

Prin trecerea oraşului la stadiu de târg, localitatea a căpătat rolul de centru economic regional, rol datorat în mare parte târgului săptămânal ce mijlocea schimbul de produse dintre producătorii din zona nordică a Ţării Moldovei şi cei din partea sudică, funcţiune care se menţine şi în zilele de astăzi, prin târgul din fiecare vineri.

Odată cu migraţia populaţiei de etnie germană şi evreiască (în majoritatea lor foşti soldaţi din armata austro-ungară) a început dezvoltarea sectorului micilor meşteşugari şi comercianţi, primul negustor din oraş fiind un evreu, ce şi-a înfiinţat prăvălia în anul 1796.

Odată cu trecerea sub administraţia austro-ungară datorită medicilor militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită consultaţiilor pe care aceştia le dădeau inclusiv populaţiei civile, la început doar pentru etnicii germani apoi şi pentru restul populaţiei.

[modifică] Evoluţia urbanistică a oraşului

Dezvoltarea oraşului a avut o evoluţie necontrolată în prima parte a existenţei sale, primul început de urbanizare apare abia în secolul XVIII în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca ţesut de tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se şi astăzi. O perioadă de timp oraşul a fost împărţit intre cele două comunităţi, cea română şi cea germană, cu două administraţii separate.

Limita oraşului în partea sa sudică era limita proprietăţii mănăstirii Bogdana. Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până în perioada anilor '60-'70 când s-a trecut la urbanizare accentuată, prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al hergheliei, astăzi cartierul Călăraşi, sau strada Manejului. În perioada anilor '70-'80, oraşul a fost sistematizat în partea sudică, prin construcţia cartierului "Hipodrom", peste fostele grajduri ale hergheliei. La începutul anilor '80 s-a dat startul sistematizării în zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuinţe Mihai Viteazu şi au avut loc intervenţii majore în zona centrală, prin construcţia locuinţelor colective de pe strada Putnei şi a Magazinului General.

Trama stradală are o lungime de 84 de km, iar cele modernizate au 55 km, cea din zona sudică fiind una de tip regulat, rezultată printr-o proiectare prealabilă, iar cea din partea nordică este de tip spontan, dezvoltată în timp. Lipsa unei posibilităţi de ocolire a oraşului pentru traficul de tranzit şi a traversării dinspre sud spre nord a acestuia prin circulaţii alternative, duce la supraaglomerarea zonei centrale.