Primul Imperiu Francez

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Imperiul Francez în 1811: Franţa în albastru închis, statele sale satelit în albastru deschis

Primul Imperiu Francez, cunoscut şi cu denumirile mai obişnuite de Imperiul Francez ori Imperiul Napoleonian, acoperă perioada în care Franţa a dominat cea mai mare parte a Europei continentale sub conducerea lui Napoleon I din punct de vedere constituţional, Primul Imperiu Francez se referă la perioada dintre 1804 până în 1814, de la sfârşitul Consulatului Francez până la restaurarea Bourbonilor, ca şi la perioada celor 100 de zile din 1815.

Imperiul a început să existe în momentul în care Napoleon s-a proclamat împărat al Franţei pe 18 mai 1804, fiind încoronat pe 2 decembrie în acelaşi an în catedrala Notre Dame din Paris. Existenţa imperiului a fost ameninţată de a treia coaliţie, dar bătălia decisivă încheiată cu victoria franceză de la Austerlitz i-a asigurat supravieţuirea. La Grande Armée, maşinăria militară a imperiului, a luptat împotriva Prusiei în 1806 distrugându-i armata înainte de a intra în Polonia, pentru ca mai apoi să învingă Imperiul Rus în bătălia de la Friedland din 1807. După Friedland, tratatul de la Tilsit din iulie 1807 a încheiat doi ani de vărsări de sânge pe continentul european. Implicarea francezilor în Peninsula Iberică în războiul din zonă a dus la un conflict sângeros de şase ani care a slăbit foarte mult Primul Imperiu. În 1809, Franţa şi Imperiul Austriac s-au luptat în războiul celei de-a cincea coaliţii. Franţa a ieşit din nou triumfătoare şi a impus austriecilor semnarea tratatului de la Schönbrunn, dar tensiunile diplomatice cu Rusia au dus la catastrofica invazie din Rusia din 1812 . Războiul celei de-a şasea coaliţii a adus expulzarea forţelor franceze din Germania în 1813 şi la abdicarea lui Napoleon din 6 aprilie 1814. Napoleon s-a reîntors din insula Elba în 1815, dar înfrângerea suferită de forţele franceze în bătălia de la Waterloo a cauzat prăbuşirea finală a Primululi Imperiu Francez.

În momentul de maximă extindere teritorială a Imperiului Francez, acesta avea 130 de departamente şi putea mo biliza 600.000 de soldaţi pentru a ataca Rusia,^[1] avea populaţie de 44 milioane de supuşi, menţinea o prezenţă masivă în Germania, Italia, Spania şi Marele Ducat al Varşoviei şi putea considera Prusia şi Austria printre aliaţii mai mult sau mai puţini stabili.^[2] Soarta imperiului a fost legată în mod cauzal de starea armatei, ale cărei victorii de început au diseminat ideile revoluţiei franceze în toată Europa. Sistemul senioral a fost abolit oriunde ajungeau armatele franceze, privilegiile aristocratice au fost eliminate peste tot, (cu excepţia Poloniei), iar introducerea codului civil napoleonian pe tot continentul i-a făcut pe oameni egali în faţa legilor şi a legalizat divorţul.^[3] Totuşi, dominaţia lui Napoleon asupra Europei s-a dovedit a fi un regim al nepotismului, împăratul plasându-şi deseori rudele pe diferitele tronuri ale continentului. Resentimentele împotriva ocupaţiei franceze a fost un factor important pentru apariţia şi dezvoltarea naţionalismului în teritorii precum Italia sau Germania, care au devenit în numai câteva decenii naţiuni de sine stătătoare. Imperiul Francez a zdruncinat din temelii sistemul relaţiilor internaţionale de la începutul secolului al XIX-lea, dar Congresul de la Viena din 1815 a inversat tendinţele disturbatoare franceze prin instituirea sistemului echilibrului puterilor din Europa.

[modifică] Consultaţi şi articolele:

[modifică] Bibliografie

David G. Chandler The Campaigns of Napoleon. New York: Simon & Schuster, 1995. ISBN 0-02-523660-1
Joel Colton şi Robert Roswell Palmer, A History of the Modern World. New York: McGraw-Hill, Inc., 1992. ISBN 0-07-040826-2
John R. Elting Swords Around a Throne: Napoleon's Grande Armée. New York: Da Capo Press Inc., 1988. ISBN 0-306-80757-2
Todd Fisher şi Gregory Fremont-Barnes The Napoleonic Wars: The Rise and Fall of an Empire. Oxford: Osprey Publishing Ltd., 2004. ISBN 1-84176-831-6
Lev Tolstoi. Război şi pace Bucuresti: Mondero, 2005.
Martyn Lyons. Napoleon Bonaparte and the Legacy of the French Revolution. New York: St. Martin's Press, Inc., 1994. ISBN 0-312-12123-7
Frank McLynn. Napoleon: A Biography. New York: Arcade Publishing Inc., 1997. ISBN 1-55970-631-7
John Roberts History of the World. New York: Penguin Group, 1992. ISBN 0-19-521043-3
Alan Schom. Napoleon Bonaparte. New York: HarperCollins, 1997. ISBN 0-06-092958-8