Józef Piłsudski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jozef Pilsudski (în limba poloneză: Józef Piłsudski,, 5 decembrie 1867 – 12 mai 1935) a fost un revoluţionar şi om de stat polonez, primul şef de stat (1918-1922) şi dictator (1926-1935) al Poloniei renăscute şi fondatorul forţelor armate poloneze.

Cuprins 1 Biografie 1.1 Tinereţea lui Piłsudski 1.2 Primul război mondial 1.3 Războiul Polono-Sovietic 1.4 Cucerirea puterii: Dictatorul Binevoitor 2 Omagiu 3 Citat 4 Vezi şi: 5 Legături externe

[modifică] Biografie

[modifică] Tinereţea lui Piłsudski

S-a născut în satul Zułów (Zalavas, în Lituania de azi), într-o familie de nobili sărăciţi (şleahtici). Şi-a început învăţătura la Wilno. În 1885 a început să studieze medicina la Harkov, în Ucraina, dar a fost suspendat în 1886, fiind considerat suspect din punct de vedere politic. În martie 1887, a fost arestat de autoritaţile ţariste sub acuzaţia falsă că ar fi participat la un complot pentru asasinarea ţarului Alexandru al III-lea. A fost condamnat la cinci ani de exil în Siberia estică. Fratele lui mai mare, Bronisław Piłsudski, care era un obişnuit al cercurilor revoluţionarilor lui Lenin, a fost de asemenea condamnat la cincisprezece ani de muncă grea (katorga) în Siberia răsăriteană.

Józef, după eliberarea din 1892, s-a înscris în Partidul Socialist Polonez. A început să publice un ziar socialist ilegal, Robotnik (Muncitorul). În februarie 1900, a fost încarcerat în Citadela Varşoviei, dar, după ce a simulat o boală mintală, a reuşit să evadeze dintr-un ospiciu din Sankt Peterburg în februarie 1900.

La izbucnirea războiului ruso-japonez (1904–1905), Piłsudski a călătorit în Japonia, unde a încercat fără succes să obţină sprijin pentru o insurecţie în Polonia. El s-a oferit să sprijine Japonia cu informaţii în războiul cu Rusia şi a propus un plan, niciodată pus în practică, de creare a unei legiuni a polonezilor încorporaţi în armata ţăristă, care căzuseră în prizonioerat la japonezi. El a propus de asemenea un proiect Prometeian (după numele titanului Prometeu care a fost condamnat de Zeus să fie torturat înlănţuit de o stâncă din Caucaz), proiect care viza dezmembrarea Imperiului Rus în componentele lui etnice— un ţel pe care a continuat să-l urmărească toată viaţă, îndeplinit numai în 1991, după dezintegrarea Uniununii Sovietice.

[modifică] Primul război mondial

Piłsudski a anticipat venirea unui război european şi a văzut nevoia organizării nucleului unei viitoare armare poloneze, care ar fi putut sprijini lupta pentru câştigarea independenţei de la imperiile care împărţiseră Polonia la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cu ajutorul unor fonduri pe care le "expropriase" dintr-un tren poştal rusesc într-un atac lângă Vilnius, la Bezdany, în aprilie 1908, el a format o organizaţie militară secretă. Doi ani mai târziu, cu sprijinul autorităţilor militare austriece, el a transformat organizaţia secretă într-o societate de tir legală care pregătea viitorii ofiţeri polonezi.

La o întâlnire din Paris, în 1914, Piłsudski a apreciat că pentru ca Polonia să-şi recapete independenţa, Rusia trebuie înfrântă de Puterile Centrale (Austro-Ungaria şi Imperiul German), iar Puterile Centrale trebuie învinse de ţările Antantei, (Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii), la rândul lor.

De la începutul primului război mondial, Legiunea Poloneză de sub comanda Generalului de Brigadă Piłsudski a luptat, acoperindu-se de glorie, de partea armatelor Puterilor Centrale împotriva Rusiei. Pe 5 noiembrie 1916, proclamată mai târziu ziua "independenţei" Poloniei, trupele poloneze au fost trimise pe frontul răsăritean să lupte împotriva Rusiei, pentru a permite unităţilor germane să fie transferate pentru întărirea frontului apusean. Piłsudski, ajuns între timp ministru de război în proaspăt creatul Guvern al Regenţei Poloneze, s-a opus pretenţiilor nemţeşti ca unităţile poloneze să jure credinţă Germaniei şi Austriei. Ca urmare, în iulie 1917, Piłsudski a fost arestat şi închis la Magdeburg, Germania.

Pe 8 noiembrie 1918, Piłsudski şi tovarăşul lui, Colonelul Kazimierz Sosnkowski, au fost eliberaţi şi la scurtă vreme — precum Vladimir Ilici Lenin mai înainta lui— a fost plasat într-un tren privat, pentru exploatarea uriaşului lor capital politic. Pe 11 noiembrie, Piłsudski a fost numit Comandant Suprem, iar pe 14 noiembrie a fost numit Şeful statului Polonez renăscut (Naczelnik Państwa).

[modifică] Războiul Polono-Sovietic

Piłsudski dorea să creeze o federaţie (care ar fi fost numită Międzymorze--"Mările Unite", care s-ar fi întins din nou, ca în vechea Confederaţie Polono Lituaniană, de la Marea Baltică la Marea Neagră), şi care ar fi fost formată din Polonia, Lituania, Belarus şi Ucraina. Vechea Confederaţie asigurase protecţia popoarelor constituente împotriva teutonilor, mongolilor, suedezuilor, ruşilor şi a altor invadatori până la dezmembrarea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Planurile lui Piłsudski au fost zădărnicite de izbucnirea războiului polono-sovietic din 1919-1921.

În aprilie 1920, Mareşalul Piłsudski (fusese ridicat în grad în martie) a semnat o alianţă cu ucrainianul Symon Petliura, pentru ducerea luptei comune în războiul împoriva Rusiei Sovietice. Armatele poloneze şi ucrainiene, sub comanda lui Piłsudski, au lansat o ofensivă încununată de succes împotriva forţelor ruseşti din Ucraina. Pe 7 mai, după puţine lupte, au cucerit Kievul.

Sovieticii au lansat propria lor ofensiva din Belarus şi au contraatacat în Ucraina, avansând în Polonia, încercând o străpungere către Germania, dorind să ajute la consolidarea revoluţiei comuniste de aici. Strategia riscantă, neconvenţională a lui Piłsudski în Bătălia Varşoviei (august, 1920) a asigurat oprirea avansării sovieticilor.

Planul lui Piłsudski era ca forţele pioloneze să se retragă peste râul Vistula şi să apere capete de pod de la Varşovia şi râul Wieprz, 25% din efectivele diviziilor concentrate în zona sudică pentru o contraofensivă strategică.

Următorul plan al lui Piłsudski presupunea ca două armate sub comanda Generalului Józef Haller, înfruntând atacul frontal sovietic dinspre răsărit, să reziste în apărarea de tranşee cu orice sacrificiu. În acelaşi timp, o armată sub comanda Generalului Władysław Sikorski avea să atace din nord, din spatele Varşoviei, zădărnicind astfel încercare de învăluire a oraşului de către sovietici pe acea direcţie. Totuşi, cea mai importantă misiune a fost dată unitătiilor proaspăt formate şi relativ reduse numeric (20.000 de militari) din "Armata de Rezervă", (cunoscute şi sub numele de "Grupul de Lovire" — Grupa Uderzeniowa), aflate sub comanda personală a lui Piłsudski. Grupa Uderzeniowa era compusă din cei mai hotărâţi şi mai experimentaţi militari. Misiunea lor era să atace într-o ofensivă fulgerătoare din triunghiul riurilor Vistula şi Wieprz de la sud de Varşovia către un punct slab identificat de spionajul polonez între fronturile sovietice din sud şi sud-vest. Ofensiva ar fi separat frontul sovietic de vest de rezervele lui şi i-ar fi dezorganizat mişcările. Până în cele din urmă, spărtura dintre Grupa Uderzeniowa şi armata lui Sikorski avea să se închidă aproape de graniţa prusacă, ducând la distrugerea forţelor sovietice încercuite.

Planul lui Piłsudski a fost criticat puternic în acea vreme şi doar situaţia disperată a forţeklor poloneze a convins pe ceilalţi comandanţi militari să-l execute. Planul se baza pe informaţii neîndeajuns verificate, obţinute de spionajul polonez, şi pe interceptarea comunicaţiilor prin radio ale sovieticilor. Planul a fost caracterizat ca fiind "amatorism" de mulţi ofiţeri de rang înalt şi experţi militari, care sancţionau astfel lipsa de pregătire militară superioară a lui Piłsudski. Mai mult, când o copie a planului a căzut în mâinile sovieticilor, a fost considerat un vicleşug şi a fost ignorat. Sovieticii au plătit foarte curând pentru greşeala lor.

Detractorii mareşalului polonez au început să numească în mod ironic victoria împotriva sovieticilor "Miracolul de pe Wisła (râul Vistula" şi au încercat să atribuie meritele strategiei victorioase Generalului francez Maxime Weygand din Misiunea Militară Franceză din Polonia. Mai târziu, un ofiţer de rang inferior din Misiunea Franceză, Charles de Gaulle, va adopta câteva învăţăminte din lecţia carierei lui Piłsudski pentru cariera sa izbitor de asemănătoare.

Tratatul de la Riga (1921), care a încheiat războiul polono-sovietic, a cedat cea mai mare parte a Ucrainei şi Belarusului în favoarea Rusiei, acest fapt marcând sfârşitul visului federalist al lui Piłsudski.

[modifică] Cucerirea puterii: Dictatorul Binevoitor

După ce constituţia poloneză adoptată în martie 1921 (Constituţia din Martie) a limitat drastic puterile preşedinţiei în noua republică democratică, Piłsudski a refuzat să candideze pentru prima funcţie în stat. În decembrie 1922 el a cedat puterea în favoarea prietenului său, proaspăt ales preşedinte, Gabriel Narutowicz. Este doar două zile, Narutowicz a fost împuşcat mortal de un extremist de dreapta, pictor şi critic de artă antisemit bolnav psihic, care a încercat iniţial să-l ucidă pe Piłsudski. Când, în mai 1923, la putere a ajuns un guvern de dreapta, Piłsudski a demisionat dezgustat din funcţia de Şef al Marelui Stat Major şi s-a retras în afara Varşoviei.

Trei ani mai târziu, în mai 1926, el a revenit la putere în urma unei lovituri de stat militare (Lovitura de stat din mai), ajutat fiind de feroviarii socialişti care au tras pe linii moarte transporturile de trupe guvernamentale. El a iniţiat guvernul Sanacja (1926-1939) — conducând prim mijloace autoritariste — care avea ca scop restaurarea "sănătăţii" morale a vieţii publice. Deşi, până la moartea lui din 1935, el a jucat un rol de prim rang în guvernul polonez, funcţia lui oficială, (cu excepţia a două scurte perioade în care a fost prim ministru în 1926-1928 şi 1930), a fost aceea de [[ministru al apărării sau de inspector general al forţelor armate. Adoptarea unei noi constituţii în aprilie 1935, concepută de oamenii de încredere ai lui Piłsudski după indicaţiile mareşalului, transforma ţara într-o republică prezidenţială. Piłsudski nu a mai putut candida pentru funcţia de preşedinte. Constituţia din Aprilie va fi în uz până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi va fi baza juridică de care s-a folosit Guvernul polonez în exil până la sfârşitul războiului şi chiar după aceea.

Piłsudski, la fel cum a făcut şi de Gaulle mai târziu în Franţa, a căutat să manţină independenţa ţării sale pe scena internaţională. Când Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, Piłsudski a consultat aliatul tradiţional al Poloniei, Franţa, dacă ar fi dispus să participe la o acţiune militară reunită impotriva Germaniei, care se reînarma în mod deschis, violând Tratatul de la Versailles. Când Franţa a refuzat, Piłsudski a fost constrâns să semneze un pact de neagresiune cu Germania în ianuarie 1934. (El semnase deja un astfel de tratat cu Uniunea Sovietică în 1932). El era în mod profund îngrijorat de lipsa de stabilitate a pactelor de neagresiune, remarcând sarcastic: "Întrebarea care rămâne este care scaun se va prăbuşi mai întâi." Ajutat în mod abil de protejatul lui, Ministrul de externe, Jozef Beck, el a căutat sprijin pentru Polonia în alianţe cu puterile occidentale --Franţa şi Anglia—dar şi cu vecinii prieteni, deşi mai puţin puternici, România şi Ungaria.

Hitler a sugerat în mod repetat crearea unei alianţe germano-polone împotriva sovieticilor, dar Piłsudski nu a luat în seamă propunerea. El căuta să câştige timp pentru ca Polonia să se poată pregăti de luptă.

Piłsudski nu a fost interesat de însemnele puterii ci de realitatea puterii, de exercitarea ei în interesul bunăstării şi securităţii ţării sale. Şi-a făcut un titlu de glorie din a nu trage nici un folos financiar din funcţiile ofiaciale pe care le-a deţinut. Cât despre socialismul care l-a ajutat să ajungă la putere, el a spus cuvintele faimoase: "… m-am urcat în tramvaiul roşu până la staţia numită Independenţă şi m-am dat jos"

Pilsudski a dat Poloniei ceva înrudit cu ceea ce pan Zagłoba , (personaj din romanele istorice ale lui Henryk Sienkiewicz), numea gânditor: un Oliver Cromwell polonez. Ca şi acest mare conducător, Mareşalul s-a bucurat de o mare dragoste, dar şi o mare calomniere.

Din 1935, starea sănătăţii lui Piłsudski s-a detriorat, acest lucru fiind ţinut secret. Cu atât mai mare a fost şocul morţii omului despre care Joseph Conrad a spus: "A fost singurul mare om care s-a remarcat pe scena Primului război mondial."

[modifică] Omagiu

• O escadrilă din Forţa Aeriană Poloneză din timpul celui de-al doilea război mondial, Escadrila nr. 305 "Pamântul Poloniei Mari", a fost botezată cu numele lui Józef Piłsudski.

[modifică] Citat

"Să fii învins, dar nu supus – asta este victorie. Să fii victorios şi să te culci pe lauri – asta este înfrângere"

[modifică] Vezi şi:

• Roman Dmowski

[modifică] Legături externe

• Józef Piłsudski Viaţa lui Józef Piłsudski Biografia lui Józef Piłsudski
• Dariusz Baliszewski, Ostatnia wojna marszałka, Tygodnik "Wprost", Nr 1148 (28 listopada 2004), Polish, retrieved on 24 March 2005
• Biografia lui Josef Pilsudski

Predecesor: Consiliul de Regenţă	Şef al Statului 1918–1922	Succesor: Gabriel Narutowicz
Predecesor: Kazimierz Bartel	Prim ministru al Poloniei 1926–1928	Succesor: Kazimierz Bartel
Predecesor: Walery Slawek	Prim ministru al Poloniei 1930	Succesor: Walery Slawek

Mareşali ai Poloniei
Józef Piłsudski | Ferdinand Foch | Edward Rydz-Śmigły | Michał Rola-Żymierski | Konstanty Rokossowski | Marian Spychalski