Inessa Armand
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Inessa Armand, fiica unui cântăreţ de operă francez, Theodore Stephan, şi a Nathaliei Wild, o englezoaică cu cetăţeanie franceză, s-a născut în Paris pe 8 mai 1873. Tatăl ei a murit când Inessa avea numai 5 ani, lasându-şi cele trei fete şi soţia fără sprijin material. Nathalia Wild s-a mutat cu fiicele la Londra, unde a început să dea lecţii de canto şi pian. Momentul de cotitură în viaţa Inessei Armand a reprezentat-o vizita facută în 1879 la Moscova, la mătuşa ei, care era profesoară de franceză şi muzică.
Femeie tânără şi talentată, cunoscătoae a limbilor franceză, engleză şi rusă, excelentă pianistă, Inessa a devenit guvernantă. La vârsta de nouăsprezece ani s-a căsătorit cu Alexandr Evghenievici Armand, fiul unui negustor bogat. În următorii opt ani de zile a dus o viaţă conformă cu standardele înaltei socităţi moscovite, trăind în armonie cu soţul ei, (cu care a avut cinci copii), călătorind, citind foarte mult, (inclusiv literatură social-politică), ocupându-se cu actele caritabile, deschizând o şcoală pentru copii ţăranilor şi alăturându-se mişcării feministe careia i-a rămas credincioasă toată viaţa. Brusc, în 1905, şi-a părăsit soţul pentru fratele mai tânăr al acestuia, Vladimir.
Încă din 1903, ea era implicată în activităţile ilegale ale Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia. Inessa Armand a distribuit materiale de propagandă considerate subversive şi în 1907 a fost arestată (pentru a treia oară) şi a fost condamnată la doi ani de exil la Arhanghelsk. Ea a fost urmată în exil de Vladimir, dar acesta s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a plecat la tratament în Elveţia, unde a şi murit în 1909.
Cu sprijinul financiar al tolerantului său soţ, în 1909, după eliberarea din exil, Inessa a părăsit Rusia şi s-a înscris la Universitatea din Bruxelles. S-a stabilit în acelaşi an la Paris, unde l-a cunoscut pe Lenin şi pe alţi bolşevici care trăiau în exil. Din acest moment, ea a trăit aproape nedespărţită de Lenin şi soţia lui. Legătura foarte apropiată care a avut-o cu Lenin, i-a făcut pe mulţi istorici şi biografi occidentali să presupună că ea a făcut parte dintr-un triunghi conjugal alături de liderul bolşevic şi de soţia acestuia. Tonul foarte intim al corespondenţei dintre Lenin şi Inessa, prezenţa ei aproape neîntreruptă în preajma familiei acestuia, însemnările din jurnalul ei, dau un oarecare fundament acestor speculaţii. Totuşi, nu există nici o dovada de necontestat a unei relaţii extraconjugale a lui Lenin.
Inessa Armand a devenit în 1911 secretar al Comitetului pentru Organizaţiile din Străinătate, care trebuia să coordoneze toate grupurile bolşevice din Europa de vest. Ea s-a reîntors în Rusia în iulie 1912, pentru a ajuta la organizarea luptei bolşevicilor pentru pătrunderea în Dumă. Două luni mai târziu, a fost arestată şi a fost închisă pentru o jumate de an. La eliberare, în august 1913, ea s-a dus să locuiască alături de Lenin şi soţia acestuia, Nadejda Krupskaia, în Galiţia. În această perioadă a început să lucreze la editarea ziarului Rabotniţa (Muncitoarea).
Inessa Armand a fost revoltată de faptul că mulţi socialişti europeni au susţinut eforturile de război ale guvernelor lor. Ea s-a alăturat poziţiei lui Lenin şi a făcut propagandă antirazboinică şi revoluţionară, îndemnând soldaţii să înceteze luptele, să întoarca armele împotriva conducătorilor militari şi politici şi să declanşeze revoluţia socialistă. În martie 1915, ea s-a dus în Elveţia, unde a organizat Conferinţa Internaţională a Femeilor Socialiste, o întrunire antirăzboinică.
Pe 1 martie 1917, ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, lăsând toată puterea în mâinile Guvernului Provizoriu. Bolşevicii din exil erau în acel moment disperaţi să să se reîntoarcă în Rusia, pentru a nu rămâne în afara vieţii politice din ţară. Ministrul de externe german, care spera că prezenţă la Petrograd a radicalilor bolşevici va ajuta încheierea unei păci separate pe frontul de est, a oferit fonduri substanţiale şi un tren special, sigilat, pentru V.I.Lenin, I. Armand şi alţi 26 de revoluţionari ruşi din exil, cu care aceştia au calătorit nestingheriţi din Elveţia, prin toată Germania aflate în plin război, prin Suedia şi Finlanda, până în capitala Rusiei.
După Revoluţia din Octombrie, Inessa Armand a fost un critic ferm al deciziei guvernului sovietic de a semna Pacea de la Brest-Litovsk. După preluarea puterii de către bolşevici, a fost membru plin al Comitetului Central şi al Consiliului Economic Provincial din Moscova. În 1919 a plecat în Franţa unde a negociat repatrierea soldaţilor ruşi.
La întoarcerea la Petrograd, a devenit director al Jenotdel, o organizaţie care milita pentru egalitatea femeilor în partidul comunist şi în sindicate. Ea a fost de asemenea preşedintele primei Conferinţe Internaţionale a Femeilor Comuniste ţinute în 1920. La scurtă vreme, în timpul unui concediu în nordul Caucazului, s-a îmbolnăvit de holeră şi a murit pe 24 septembrie 1920.
Pesonajul Inessa Armand a fost portretizat în filmul Lenin în Paris (1981 în regia lui Serghei Iutkevici; În rolurile principale: Iuri Kajurov (Lenin), Claude Jade (Inessa Armand).
