Economia medievală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Economia medievală

Cuprins 1 Introducere 2 Agricultura 3 Mineritul 4 Meşteşuguri 5 Comerţul 6 Mijloacele de transport 7 Moneda 8 Bibliografie

[modifică] Introducere

Perioada de continuu progres atât economic cât şi social, secolele X – XII oferă o privelişte perfectă asupra trecerii ce se face de la antichitate la perioada medievală, în mediul rural şi urban secolele V – XI oferă un progres mai mult cantitativ decât calitativ, dar nu este trecut în nici un caz cu vederea, cea mai puternică perioadă de dezvoltare fiind cea care urmează.

Într-o foarte mare măsură economia din Occidentul medieval este una de subzistenţă a oamenilor şi nu una care sa ofere un schimb şi un profit celor ce o practică. În acest moment înca persista producţia şi folosirea recoltelor în scopuri personale de existenţă. Cu o economie principal agrară, care îşi are bazele mai mult în puterea calitativă a pămâtului şi forţa de muncă a diferitelor clase sociale, nu se poate deci vorbi de o economie productivă. Deşi se încearcă aceasta prin toate metodele şi utilajele disponibile, totul evoluează relativ încet, oamenii ca forţă de muncă fiind adesea numiţi „convertizoarele biologice”, după cum apar la Carlo Cippola. Însă această economie are şi începuturile ei, care pornesc de la bunurile şi veniturile acestei perioade. După cum bine se poate afirma, această economie agrară îşi avea baze vechi, ce vor fi mai târziu rădăcini solide pentru societatea economică medievală. În mare măsura de stagnarea progreselor tehnologice se vor face răspunzătoare pe bună dreptate structurile sociale şi mentalităţile vremii. Putem foarte bine afirma că biserica joacă un rol foarte important în viaţa socială, dar mai ales în cea economică. Biserica deţinea la acel moment o mare influenţă în stat, poate la fel de mare ca cea domnului. Într-o mare măsura această stagnare tehnologică este pusă pe seama acestei influenţe. Pe de alta parte, biserica prin mânăstirile ei şi prin modul acestora de folosire a utilajelor vechi ofera omului de rând un exemplu în ceea ce priveşte evoluţia tehnologică.

Odată cu înaintarea în timp, între secolele V – XIV, legăturile comerciale, progresul, agrar şi tehnologic, îmbunătăţirea utilajelor, dezvoltarea mineritului şi a meştesugurilor trec de la un nivel slab, aproape nedezvoltat, spre o continuă dezvoltare şi un progres vizibil, astfel încât la sfârşitul Evului Mediu se realizează profunde transformări atât economice cât şi sociale. Pentru a ajunge la aceste transformări trebuie să avem în vedere în primul rând materialele folosite. Se pare că lemnul, fierul şi piatra erau materialele cele mai des utilizate. Putem vorbi de piatră şi fier ca elemente ce constituiau luxul. Lemnul reprezenta materialul universal, care, deşi de calitate slabă, împreuna cu bunurile pământului erau materia cea mai preţioasă din Evul Mediu, oferind primele şi principalele produse de export. Odată cu folosirea pietrei se ajunge la un nou stadiu în arhitectură, ducând astfel la noi tactici de realizare a construcţiilor, de întărire şi apărare. Fierul devine acum elementul folosit în scopuri ostăşeşti şi mai ales în prelucrarea lemnului. Realizează pentru prima dată unealta tăietorului de lemn – erminette.

[modifică] Agricultura

În această perioadă se poate observa un progres vizibil în economia şi, mai ales, în tehnica agricolă. Aici evoluţia agriculturii împreună cu colonizarea rurală vor duce la îmbunătăţirea treptată a utilajului agricol şi mai ales, a tehnicii agricole, producând o reacţie în lanţ ce va duce la creşterea producţiei agricole la unitatea de suprafaţă. Se cunoaşte în acest moment trecerea de la plugul fără roţi la cel cu roţi, în acest moment putându-se vorbi şi de o asolare mai bună a pământului, ce va trece de la cea bienală la cea trienală. Odată cu asolamentul trienal se putea obţine culturi simultane de toamnă şi iarnă, rămânând din acelaşi lot şi pământ necultivat. Astfel în urma acestor măsuri apare un proces productiv mare, calitatea fiind mai bună, cantitatea mai mare, iar metodele agricole productive se vor răspândi excelent morile de vânt, se extind culturile de ovăz, se îmbunătăţeşte sistemul de înhămare, folosindu-se astfel calul pentru muncile agricole. Se va extinde de asemenea folosirea gunoiului de grajd pentru fertilizarea ogoarelor, dar mai ales a grădinilor. Acestea vor atrage după sine împărţirea bunurilor dintr-o obşte, ducând la bunuri funciare de existenţă comună, precum pădurea, păşunile, pământurile nelucrate, apele, şi bunuri individuale aflate în posesia oricărei gospodării. Se mai cunosc şi „câmpurile deschise”, păşuni, mirişti sau fâneţe, unde se împrejmuiau recoltele cu îngrădituri mobile şi unde animalele erau lăsate să pască. Pe de altă parte apar şi „câmpuri împrejmuite” permanent care nu erau date folosirii comune. De asemenea printre utilaje se cunoaşte folosirea aplicaţiilor hidraulice, diversificându-se sistemul de morărit. Pas cu pas toate acestea duc la o mai bună dezvoltare economică şi mai ales la un comerţ destul de prielnic.

[modifică] Mineritul

Mineritul este un alt factor de dezvoltare economică ce îşi are bazele bine puse în trecut. Acesta este condiţionat în permanentă de existenţa zăcămintelor şi mai ales a acelora ce se găsesc mai la suprafaţa deoarece tehnicile de extracţie erau destul de rudimentare. Este un factor esenţial şi se dezvoltă o data cu cererea crescânda de metale preţioase, surse de energie, materii prime pentru meşteşuguri şi industrie, cererea de alaun, folosit în fixarea culorilor în postăvărit, de sare şi cărbune. Cele mai mari centre de extracţie erau cunoscute la Goslar, Saxonia, Mansfeld (fier, aramă, argint), la Graz, Stiria şi Dalecarlia, sudul Suediei (fier), Newcastle (cărbune), Luneburg şi Salzburg (sare). Se extrăgea fier, aramă, plumb, cărbune o mare sursă aducătore de forţă de muncă în Anglia, sare, plumb, mercur, cositor, alaun, minereul de aur şi argint. În ceea ce priveşte zăcămintele de aur în Europa erau foarte sărace ceea ce ne duce la descoperirea unor importuri de metale preţioase chiar din Africa, dar acesta nu se oprea într-un loc, ci continuau să meargă mai departe.

[modifică] Meşteşuguri

Se va observa în această perioadă moment o înmulţire şi diversificare a meşteşugurilor în funcţie de evoluţia tehnicii şi creşterea cererii produselor pe piaţa internă şi externă. La început se cunoaşte doar o mică productivitate, meşteşugarul lucrând numai la comandă, materialele aparţinând lui sau consumatorului. Încetul cu încetul produsele sale vor apărea şi pe piaţă pentru cumpărătorul de rând, începând singur sau ajutat de negustor. Postăvăritul devine una dintre cele mai de seama meserii ce va avea o creştere înfloritoare în Lombardia şi Toscana (Milano, Cremona, Bergamo, Verona, Siera, Florenţa), în Flandra şi nordul Franţei (Bruges, Gand, Ypres, Malines, Louvain), în Germania (Koln, Nurnberg) şi mai ales Anglia (York, Lincoln, Londra). De astfel în strânsă legătura cu exploatarea zăcămintelor de minereuri şi fier şi industria metalurgică. Această ramură devine din ce în ce mai solidă, deoarece cererea de arme, unelte şi obiecte devine din ce în ce mai mare. Centre esenţiale sunt cunoscute în Italia de nord (Milano, Brescia), Spania (Toledo), în sudul Ţărilor de Jos (Huy), în Palatinatul Superior, Germania, Anglia şi Suedia în sud. De altfel se dezvoltă şi meşteşugurile legate de construcţiile laice şi religioase, şantierele navale, meşteşugurile alimentare şi îmbrăcăminte. Meşteşugurile ce se ocupau de prepararea hârtiei, pergamentului şi tiparului, vor duce foarte repede la apariţia şi dezvoltarea culturii.

[modifică] Comerţul

Comerţul apare ca o urmare a unei sporiri demografice, a progresului tehnicii agrare, a dezvoltării meşteşugurilor urbane, a îmbunătăţirii mijloacelor de transport pe uscat şi apă, având o creştere apreciabilă atât pe piaţa internă cât şi externă. Comerţul extern apare tocmai datorită dezvoltării meşteşugurilor urbane şi a navigaţiilor între Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Nordului şi Marea Baltică, acestea constituind legăturile pieţelor vechi. Dar odată cu deschiderea hotarelor geografice în secolele XV – XVI se deschid şi pieţe noi. Toate acestea exportau produse de meştesugărit şi manufacturiere. Pe principala rută a Oceanului Atlantic se deschid noi căi maritime spre India, Asia, sud – estul Americii de unde se importau bunuri precum mirodeniile, aurul şi argintul. Primele Imperii coloniale care apar pe această piaţă aparţin portughezilor, spaniolilor, olandezilor, englezilor şi francezilor. Pieţele vechi încep să piardă teren. În acelaşi timp piaţă internă cu o economie naturală duce la satisfacerea cerinţelor economice esenţiale prin resurse proprii. Mica producţie de mărfuri este a gospodăriei ţărăneşti şi a atelierului meşteşugăresc corporativ, în timp ce marea producţie este în curs de dezvoltare în minerit, în industrie sau organizarea manufacturieră. Odată cu sporirea populaţiei se realizează şi lărgirea pieţei interne, creşterea şi diversificarea cererii de materii prime, intensificarea schimbului de mărfuri şi mai ales urbanizarea şi dezvoltarea oraşelor. Este clar că deşi puterea de cumpărare este scăzută, creşte din ce în ce mai mult capacitatea de consum a unor pături sociale, iar circulaţia pe piaţa internă este uşurată datorită mijloacelor de comunicare şi transport. Acestea se vor dezvolta din ce în ce mai mult datorită progresului şi cererii.

[modifică] Mijloacele de transport

Dorinţa de comerţ, schimb social, cultural, dar şi material, va duce destul de repede la o dezvoltare a mijloacelor de transport. Transportul terestru capătă noi limite, iar cel maritim va rămâne totuşi destul de limitat până în secolul XIV, deşi se încearcă un progres continuu. Cea care se dezvoltă cel mai intens, dar conţine galere de dimensiuni mai mari şi greoaie, este flota Veneţiei. Dar totuşi numărul de corăbii mari este limitat. Însă se cunosc convoaie care fac legătura între Europa apuseană şi India sau Asia. Astfel se va ajunge la îmbunătăţirea sistemului de navigaţie şi prin introducerea cârmei şi a busolei, care deşi necesare, nu fac mai uşoară manevrarea corăbiilor.

[modifică] Moneda

Apariţia economiei monetare nu este altceva decât o consecinţă a dezvoltării producţiei şi comerţului. Se reia acum emiterea monedelor de aur (florinul, genovinul, ducatul) şi se intensifică emisiile monetare. Aceste emisiuni monetare nu fac altceva decât să reflecte pulsul vieţii economice. Prin intensificarea circulaţiei băneşti, dar şi creşterea nevoii de bani în toate domeniile se vor deschide forme feudale de bănci. Acestea aveau în prim plan realizarea funcţionării sistemului de transferuri de fonduri băneşti pe bază de acte şi corespondenţă, se realizau procedee de asigurări maritime şi înmagazinarea banilor comercianţilor. Odată cu dezvoltarea circulaţiei băneşti se vor intensifica şi activităţile zarafilor, aceştia ocupându-se cu schimbul şi evaluarea monedelor, şi a cămătarilor. Se vor înfiinţa companii bancare şi comerciale sieneze şi florentine ce vor prelua operaţiunile băneşti de proporţii mari, în secolul XIII. Astfel se vor cunoaşte la Bruges tranzacţiile importante ce se desfăşurau în hanul ce aparţinea familiei van der Beurse.

Însă, creşterea economiei în Occidentul medieval nu este decât o urmare a creşterii demografice. Oamenii fiind mai mulţi se realiza o nevoie mai mare de case, hrană, îmbrăcăminte, ducând la numeroase defrişări şi extinderi ale culturilor. O urmare firească a acestei creşteri demografice nu este alta decât procesul de urbanizare. Totuşi acest proces se întinde pe o durată destul de mare acoperind suprafeţe din ce în ce mai mari ce trebuiesc defrişate, atrăgând după sine, în acest mod, şi cererea crescândă a diferitelor materiale

[modifică] Bibliografie

• LE GOFF, Jacques, Civilizatia Occidentului Medieval, HOLBAN, Maria, trad., Bucuresti, 1970.