Socialism într-o singură ţară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Având perspectiva revoluţiei mondiale atât de aproape în faţa ochilor, mişcările comuniste, socialiste şi muncitoreşti de la începutul secolului al XX-lea erau dominate de un sentiment de optimism copleşitor, care s-a dovedit a fi nerealist. Revoluţiile europene au fost strivite una câte una, până când, în cele din urmă, revoluţionarii bolşevici s-au trezit unicii supravieţuitori. Cum ruşii se bazau pe ideea că o ţară subdezvoltată, agrară, ca Rusia ar fi putut construi socialismul cu ajutorul guvernelor revoluţionare victorioase în ţările mai industrializate ale Europei, ei s-au trezit într-o criza, deoarece devenise clar că un asemenea ajutor nu mai avea de unde să vină. Aşa s-a născut teoria Socialismului într-o singură ţară, teză emisă de Stalin în 1924 şi sprijinită mai departe de Buharin.
În articolul său din 1915, "Despre sloganul Statelor Unite ale Europei", Lenin afirma următoarele: "...dezvoltarea economică şi politică inegală este o lege absolută a capitalismului. De aceea, victoria socialismului este posibilă la început în câteva, sau în doar o singură ţară capitalistă luată separat... ". După moartea lui Lenin, Stalin a folosit acest citat ca să aducă argumentul că liderul bolşevic împărtăşea aceleaşi opinii asupra posibilităţii victoriei socialismului într-o singură ţară , şi aceasta în ciuda faptului că afirmaţiile lui Lenin erau destul de vagi. Poziţia lui Stalin a căpătat o confirmare aparentă prin eşecul revoluţiilor proletare din alte ţări precum Germania sau Ungaria şi a justificat schimbarea politicii externe sovietică de la atenţia acordată Internaţionalei a III-a la acţiunile de negociere cu statele capitaliste.
În prima ediţie a cărţii Fundamentele leninismului (1924), Stalin a afirmat că: Leninismul este marxismul erei imperialiste şi a revoluţiei proletare. Stalin era încă susţinătorul ideii leniniste că victoria revoluţiei într-o singură ţară nu era suficientă. Totuşi, până la sfârşitul aceluiaşi an, în a doua ediţie a aceleiaşi cărţi, poziţia lui a început să se schimbe într-o direcţie opusă: "...proletariatul poate şi trebuie să construiască societatea socialistă într-o singură ţară ". În aprilie 1925, Buharin a dezvoltat ideea în lucrarea Putem noi să construim socialismul într-o singură ţară în absenţa victoriei proletariatului vest-european? Această poziţie a sfârşit prin a deveni politică de stat după articolul lui Stalin din ianuarie 1926, Asupra problemelor leninismului (К вопросам ленинизма).
Stalin a caracterizat mai târziu teza lui Troţki despre Revoluţia permanentă drept reacţionară, deoarecea care cerea lumii să "aştepte" muncitorimea occidentală să declanşeze "simultan" revoluţia mondială. Această teză este încă înfierată de antirevizionişti şi de alţi comunişti care se opun troţkismului în zilele noastre. Pe de altă parte, Stalin a acordat sprijin simpatizanţlor comunişti din întreaga lume, cel mai notabil exemplu fiind cel al războiului civil spaniol.
Mărturii din timpul acestui război civil, în mod special cele ale lui George Orwell din cartea lui, Omagiu adus Cataloniei, îi zugrăveau pe simpatizanţii lui Stalin ca făcând parte din aceleaşi forţe contrarevoluţionare care reprimau orice opoziţie a stângii "adevărate". Afirmaţiile troţkiştilor conform cărora sprijinul lui Stalin în războiul civil spaniol a fost condiţionat de suprimarea oricărei activităţi revoluţionară care s-ar fi putut opune legitimităţii a ceea ce ei caracterizau drept dictatura lui personală nu şi+au pierdut nici ayi din virulenţă.
Stalin a reuşit să impună proclamarea mai multor state comuniste în Europa Răsăriteană după încheierea celui de-al doilea război mondial. Aceasta a fost mai degrabă o acţiune de creare a unor "statete satelit", decât una de răspândire a revoluţiei proletare mondială. Aceste state au fost în primul rând un cordon sanitar în faţa unei eventuale agresiuni capitaliste şi un posibil câmp de luptă care ar fi scutit Uniunea Sovietică de numeroasele distrugeri provocate de războiul modern. În orice caz, nici suporterii lui Stalin, nici cei ai lui Troţki nu au reuşit să ducă la bun sfârşit o revoluţie în occident.
