Rudolf Virchow
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rudolf Ludwig Karl Virchow (*13 octombrie 1821, Schivelbein Pomerania, azi: Swidwin/Polonia - †5 septembrie 1902, Berlin) a fost un medic şi renumit patolog german, fondator al patologiei celulare. Virchow s-a străduit să reunească medicina clinică cu fiziologia şi cu anatomia patologică, fiind considerat unul din cei mai importanţi creatori ai medicinii moderne. Celebrul său dicton Omnis cellula e cellula ("Orice celulă provine din altă celulă") a modificat radical gândirea medicală în direcţia unui nou concept, şi anume considerarea apariţiei bolilor drept consecinţă a turburărilor în structura şi funcţiunea celulelor organismului. Alte contribuţii esenţiale ale lui Virchow la dezvoltarea medicinii sunt descoperirea şi izolarea nosologică a leucemiei, precum şi studiile sale asupra naturii trombozei, inflamaţiei venoase şi emboliilor, principiile stabilite de el fiind şi astăzi valabile. Energia sa inepuizabilă şi dorinţa permanentă de a acumula noi cunoşţinţe l-au condus şi spre alte domenii de activitate: Antropologie, Arheologie, Istorie, Sociologie, Organizare sanitară şi Politică.
[modifică] Biografie
După absolvirea gimnaziului din Köslin, Virchow începe în 1840 studiul medicinii la Universitatea din Berlin ca bursier al Academiei Militare "Pépinière", având ca profesor - printre alţii - pe renumitul fiziolog Johannes Müller. După ce şi-a luat doctoratul cu dizertaţia "De Rheumate Praesertim Corneae" (1843), a început să lucreze ca asistent al lui Robert Friedrich Froriep la Prosectura spitalului "Charité" din Berlin, efectuând examenele autoptice ale pacienţilor decedaţi şi obţinând în acest fel o mare experienţă asupra modificărilor structurale survenite în organism în urma îmbolnăvirilor. Din anul 1847, după primirea titlului de docent cu lucrarea "De Osseficatione Pathologica", predă şi la Universitate. Împreună cu Benno Reinhardt editează revista "Archivs für pathologische Anatomie und Physiologie und für klinische Medizin", devenită mai târziu "Virchow Archiv". Datorită faptului că a participat la revoluţia din martie 1848, este îndepărtat din toate funcţiile. Primeşte în schimb, în 1849, funcţia de profesor de Anatomie Patologică la Universitatea din Würzburg. În 1856, este rechemat la Berlin ca profesor şi director al nou înfiinţatului Institut de Patologie al Universităţii. Îşi reia şi funcţia de şef al prosecturii de la spitalul "Charité", unde va lucra timp de 46 de ani, până la sfârşitul vieţii. Aici a dezvoltat colecţia de preparate anatomo-patologice şi, în 1899, inaugurează "Muzeul de Patologie", care va deveni mai târziu "Berliner Medizinhistorisches Museum".
În 1858 publică opera sa capitală "Die Cellularpathologie in ihrer Begründung auf physiologische und pathologische Gewebelehre" ("Patologia celulară pe bazele teoriei fiziologice şi patologice a ţesuturilor"), în care arată pentru prima dată cu argumente peremptorii că bolile rezultă din alterările suferite de celulele organismului, lucrare care l-a făcut celebru în lumea medicală. În anul 1863, apare culegerea prelegerilor sale "Die krankhaften Geschwülste" ("Bolile tumorale"). Faţă de cuceririle microbilogiei, Virchow se arată mai degrabă sceptic şi nu admite lucrările lui Louis Pasteur asupra rolului bacteriilor în provocarea infecţiilor, nici nu sprijină eforturile lui Ignác Semmelweis, care preconiza adoptarea unei asepsii severe în sălile de naşteri pentru prevenirea febrei puerperale.
Virchow s-a angajat pentru introducerea unui sistem social de ocrotire sanitară a populaţiei, contribuind la înfiinţarea primelor spitale comunale (Friedrichshain, 1874 şi Moabit, 1875) în Berlin. Tot la iniţiativa lui, a devenit obligatorie în Prusia examinarea în abatoare a cărnii de porc, pentru prevenirea infestării cu Trichine. În 1869, Virchow a avut un rol determinant în construirea unui sistem de canalizare şi depurare a apelor menajere şi a unei aprovizionări centrale cu apă potabilă în Berlin.
Rudolf Virchow a adus contribuţii în diferite ramuri ale antropologiei, etnologiei şi arheologiei. În 1892 publică lucrarea de antropologie "Crania Ethnica Americana". A sprijinit pe prietenul său Heinrich Schliemann, descoperitorul ruinelor cetăţilor Troia şi Micene. Împreună cu Adolf Bastian înfiinţează în 1869 "Berliner Anthropologische Gesellschaft" ("Societatea Antropologică din Berlin"), iar în 1870 "Deutsche Gesellschaft für Anthropolgie, Ethnologie und Urgeschichte" ("Societatea germană de Antropologie, Etnologie şi Preistorie").
În politică, Virchow a reprezentat un punct de vedere liberal, unul din întemeietorii "Partidului progresist" (Fortschrifttspartei), fiind şi deputat în Consliul comunal al oraşului Berlin (1861-1902) şi în Camera deputaţilor din Prusia (Preußisches Abgeornetenhaus mai târziu devenită Deutscher Reichstag, 1862-1902). Virchow a fost un oponent al politicii lui Bismarck, a luptat pentru reducerea cheltuielilor militare, pentru rezolvarea conflictelor prin tratative şi pentru crearea unor State Unite ale Europei. Scopul său politic era crearea unei societăţi umanistice şi a unei medicini sociale pe baza devizei sale: Freiheit mit ihren Töchtern, Bildung und Wohlstand ("Liberate cu fiicele sale: Educaţie şi Prosperitate").
Rudolf Virchow moare la 5 septembrie 1902, în urma unor complicaţii apărute după o fractură a şoldului, căpătată la coborîrea din tramvai. A fost înmormântat cu onoruri oficiale în cimitirul St. Matthäus din Berlin
[modifică] Bibliografie
- Manfred Vasold: Rudolf Virchow. Der große Arzt und Politiker. Stuttgart, 1988
- Christian Andree: Rudolf Virchow - Leben und Ethos eines großen Arztes. Langen Müller, 2002
