Renata Tebaldi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Renata Ersilia Clotilde Tebaldi (n. 1 februarie 1922, Pesaro - d. 19 decembrie 2004, San Marino), cântăreaţă italiană de operă, soprană lirică, a cărei voce a fost caracterizată de dirijorul Arturo Toscanini drept voce d'angelo ("voce de înger").
După lecţii de canto cu maeştrii Brancucci şi Campogalliani la conservatorul din Parma, continuă studiile muzicale cu Carmen Melis la liceul "Rossini" din Pesaro. Debutul scenic are loc în 1944 la teatrul muzical din Rovigo în rolul Elenei din opera Mefisofele de Arrigo Boito. În 1946, după sfârşitul războiului, participă la concertul de redeschidere a stagiunii la "Teatro alla Scala" din Milano. În 1948 apare pe scena Operei din Roma şi la festivalurile de operă de la "Arena di Verona". Repertoriul sopranei se îmbogăţeşte cu rolul Floriei Tosca din opera Tosca de Puccini, rolul Violettei din La Traviata şi Desdemonei din Othello de Verdi şi multe altele. După cucerirea scenelor italiene şi în special al temutului teatru "San Carlo" din Napoli, Renata Tebaldi debutează la "Covent Garden" din Londra în 1950. Debutul american se produce tot în 1950 la San Francisco, după care "Metropolitan Opera" din New York o programează în mod constant între 1955 şi 1973, ţinând afişul neîntrerupt timp de 18 ani. În 1958 cântă la "Staatsoper" din Viena, iar între 1975-1976 întreprinde mai multe turnee în Uniunea Sovietică.
În decursul carierei sale, Renata Tebaldi a colaborat cu dirijori diferiţi, printre care nu au lipsit renumiţii Carlo-Maria Giulini, Arturo Toscanini, Georg Solti, Herbert von Karajan. În 1976 îşi încheie cariera artistică cu o serată de concert la "Teatro alla Scala" din Milano. Renata Tebaldi a încetat din viaţă la 19 decembrie 2004 în casa sa din San Marino, la vârsta de 82 de ani.
Vocea Renatei Tebaldi o plasează în domeniul sopranelor lirico-spinto, cu registru acut strălucitor şi penetrant, opus caracterului profund dramatic al vocei contemporanei şi rivalei ei, Maria Callas. Măiestria artistei a constat în frazarea imperială, în limpidatea sunetului, în suveranitatea accentelor. Pornită de la vocalitatea romantică verdiană, Renata Tebaldi a avut un maximum de eficienţă artistică în operele perioadei post-romantice şi veriste, în special în creaţiile lui Giacomo Puccini.
