Radu Voinescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radu Voinescu s-a născut la 8 decembrie 1958, în satul Dâmboca, judeţul Buzău.
A absolvit Liceul Militar "Dimitrie Cantemir", Breaza (1977), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu", Sibiu (1980), Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1987).
A publicat poezie, proză, critică, eseu în România literară, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Luceafărul, Cronica, UNU, Poesis, Nouvelle-Europa ş.a.

[modifică] Cărţi publicate

• Poezie
  • Hierofantul. Versuri, 1999
  • Poezii. Versuri, 2002
• Proză
  • Erezii pioase. Povestiri, 2005
• Eseu
  • Modernităţi. Eseuri de antropologie culturală, 2001
• Critică literară
  • Spectacolul literaturii. Studii de critică şi teorie literară (Editura Muzeul literaturii Române, 2003)
  • Printre primejdiile criticii (Fundaţia Culturală Paradigma, 2004)
  • Subiecte I. Scriitori români contemporani, 2005
• Estetică
  • Trivialul. Studii (Fundaţia Culturală "Libra", 2004)
• Prezenţe în antologii:
  • Spèctre lyrique. Anthologie de poésie roumaine contemporaine, 2000
  • Canon şi canonizare, 2003

Consilier şi contributor la Encyclopedia of Erotic Literature, New York, 2006

[modifică] Aprecieri

Radu Voinescu a ales să evolueze împotriva ideilor şi temelor dominante ale literaturii române contemporane. Obsesiile sale orbitează în jurul unor teme care preocupă scriitorii literaturilor occidentale, condiţia umană fiind cea mai importantă dintre acestea. Sunt de remarcat similitudinile tematice din eseurile publicate sub titlul „Modernităţi“ şi cele din romanul lui Michel Houellebecq, „Les Particules élémentaires“, ambele cărţi scrise în aceeaşi perioadă. Formulele prin care opera sa se înfăţişează publicului sunt cele care se raliază mai curând clasicismului şi modernismului, în contra direcţiei postmoderne a culturii şi a literaturii române contemporane. Pe acestea, de exemplu, volumul de povestiri „Erezii pioase“ le respinge anume pentru a dovedi că se poate scrie în paradigma contemporaneităţii fără a cădea în derizoriu şi banal. „Erezii pioase“, scris între anii 1988-1993, cu intenţia de a lansa un curent pe care tânărul autor a încercat să-l acrediteze sub denumirea de personalism literar, constituie demonstraţia că literatura are nevoie de poveste şi ilustrează teza potrivit căreia alexandrinismul literaturii anilor ’80-’90 a fost o orientare care a întârziat evoluţia prozei româneşti.

Volumul de eseuri „Modernităţi“, situat în descendenţa lui Montaigne, acreditează ideea că umanismul de azi trebuie să se sprijine pe universaliile fiinţei omeneşti, prezente la toate rasele şi în toate culturile. Oscilând între observaţia obiectivă şi un militantism reţinut, gândirea sa identifică argumente în detrimentul celor care tind să ia în considerare mai degrabă diferenţele dintre grupuri umane mai mici sau mai mari, dintre popoare şi culturi atunci când abordează problematica omului. Poziţia aceasta nu se confundă însă cu un idealism obnubilant, diferenţele nu sunt escamotate în numele vreunei ideologii uniformizatoare. Este vorba de o pledoarie, cu date ale realităţii, pentru o mai bună apropiere şi cunoaştere între culturi pe baza afinităţilor, a respectului şi a înţelegerii.

Poezia lui Radu Voinescu din volumele „Hierofantul“ şi „Poezii“, deschide un drum în literatura română, drum urmat la câţiva ani distanţă de Ruxandra Cesereanu, dar şi de alţi câţiva poeţi mai tineri. Teme clasice într-un veşmânt poetic original, exprimate cu un limbaj şi o tehnică de inspiraţie modernă, cu impact asupra psihicului cititorului, un barochism bine temperat, pus în serviciul unei stilistici ce poate fi considerată de avangardă prin legătura pe care cuvântul şi muzicalitatea stranie a versurilor o realizează între concret şi metafizic. O astfel de poetică nu ezită să calce pe teritoriile abisale ale psihicului, mediind între carnal şi divin.

Contribuţiile lui Radu Voinescu la clarificarea unor concepte de teorie literară şi de estetică sunt vizibile în volumul „Spectacolul literaturii“. Sunt de menţionat câteva clarificări şi precizări terminologice importante pentru literatura mondială cu privire la chestiunea plagiatului dar şi la subiectele conexe: imitaţie, adaptare, copie, tehnica à la manière de, stereotipuri artistice etc. Ulterior, „Trivialul“, ambiţionează la o revoluţie în estetică şi în filosofia artei, cartea constituindu-se, simultan, în actul de naştere al unui nou domeniu al esteticului, trivialul, împreună cu categoriile estetice care i se subordonează, ca şi în realizarea, probabil pentru prima oară în lume, a unei estetici antropologice. Este vorba, de asemenea, şi de închegarea unui sistem al categoriilor estetice întemeiat pe baze ontologice, justificat multidisciplinar, prin descrierea interacţiunilor dintre fenomenele fizice şi cele ale conştiinţei, ca şi pe temeiul istoricităţii noţiunilor şi opiniilor, ca şi a trăirilor estetice. Introducerea conceptului de trivial a presupus constituirea unei ample terminologii legate de acesta, redimensionarea sistemului categorial al esteticii şi avansarea unui model dinamic al transformării categoriile zise pozitive în cele negative şi invers. Sistemul pe care îl construieşte Radu Voinescu în „Trivialul“ este, în fond, o întoarcere la vocaţia categorială consonantă cu datele realităţii, de tip aristotelic, după două secole de primat al paradigmei instaurate de Kant. Critica literară a lui Radu Voinescu se înscrie unui model cultural, pluridisciplinar. Abordarea operei se face pe trasee convergente, venind dinspre mai multe direcţii ale cunoaşterii, sprijinul conceptual aflându-se în sistemul criticii literare moderne, dar şi al filosofiei, psihologiei, sociologiei literaturii. Volumele „Printre primejdiile criticii“, dedicat orientărilor şi tendinţelor criticii literare româneşti contemporane, şi „Subiecte I. Scriitori români contemporani“, confirmă o vocaţie a analizei şi a multidisciplinarităţii în abordarea actului scrisului şi a artei literare.