O mie de cocori

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

“O mie de cocori”, roman scris de scriitorul japonez Yasunari Kawabata. În japoneză romanul se numeşte “Senbazuru”, cuvânt ce simbolizează un motiv ornamental reprezentând “o mie de cocori”, inspirat din arta tradiţională japoneză a plierii hârtiei – origami. Romanul a fost publicat în Japonia pentru prima dată începând cu anul 1949, sub formă de foileton, în suplimentul literar al revistei “Yomimono jiji”. Prima editie in romaneste aparţine Editurii Minerva – 1937, sub titlul “Stol de păsări albe”. A doua editie a fost publicata in colecţia “Cartea de pe noptieră” in anul 2000, editata de Editurii Humanitas.

Acţiunea romanului se deschide prin participarea personajului masculin central al cărţii, Mitani Kikuji, la o ceremonie de ceai desfăşurată în incinta templului Enkakuji din Kamakura. Aici, la invitaţia maestrei în arta ceremoniei ceaiului – cha no yu, Kurimoto Chikako, Kikuji va urma să o întâlnească pe presupusa lui viitoare soţie, Inamura Yukiko.

Cu toate că se anunţa doar o obişnuită demonstraţie de ceremonia ceaiului, acest eveniment va schimba atât modul de a gândi şi a simţi, cât şi viaţa personajelor principale. Fostele amante ale tatălui lui Kikuji, mort de patru ani, Chikako şi doamna Ota, intră din nou în scena prezentului doar pentru a răscoli sentimentele. Demonul trecutului are dubla înfăţişare a celor două amante ale tatălui, contrastate permanent până la simbol. Portretul doamnei Ota câştigă în precizie şi transparenţă, iar ambiguitatea rolului ei, de agent, şi în acelaşi timp, victimă a vrăjii emanate de feminitatea sa totală îi conferă dimensiunea tragică pe care alte personaje feminine ale lui Kawabata nu o au.

Trecutul, imaginea tatălui reapar în ochii şi sufletul celor două femei prin prezenţa fiului acestuia, numai pentru a da naştere unor noi sentimente şi a genera noi pasiuni, gelozii, crize de vinovăţie şi acte sinucigaşe. Iubirea tatălui pentru doamna Ota se continuă straniu şi totuşi natural în fiu, eliberată în cele din urmă de întoarcerea lui spre Fumiko, fiica doamnei Ota. Portretele duble, simetrice, tată-fiu, mamă-fiică structurează miezul epic al povestirii pe linii paralele.

Un subtil joc de lumini şi umbre compune figura ireală şi tulburătoare a doamnei Ota, unul dintre cele mai reuşite personaje feminine ale lui Kawabata. Dragostea ei pentru domnul Mitani, prelungită după moartea lui în legătura cu fiul acestuia, aminteşte straniu de un episod celebru de la curtea din Heiankyo, intrat în literatură cu mai bine de un mileniu în urmă: tragica pasiune a curtezanei şi poetei Izumi Shikibu pentru prinţul Tametaka şi după moartea lui pentru fratele mai mic al prinţului, înfruntând astfel protestul şi dispreţul întregii curţi.

Personajele şi evenimentele vor deveni stăpânite de ceremonial, mai cu seamă de cel legat de arta ceaiului. Tot ce aparţine ceremoniei ceaiului este filtrat de simţuri, îndepărtat de abstractizările intelectului, concretizat în sentimente capabile să asigure armonie şi linişte. În “O mie de cocori” şansa armonizării universului înconjurător cu făptura personajelor o oferă folosirea acelor obiecte de artă ceramică, fragile şi preţioase în acelaşi timp, înzestrate cu atâta grăitoare sugestie de frumos încât, până în cele din urmă, devin ele însele mai vii decât personajele-oameni.

Kikuji, deşi trece cu pasivitate pe lângă evenimente, joacă rolul de oglindă în care se reflectă cele întâmplate. Tatăl lui Kikuji, mare colecţionar de obiecte de artă legate de ceremonia ceaiului, este creionat prin prisma analizei iubirilor sale, îndeosebi cea cu doamna Ota. Fiul o reîntâlneşte pe fascinanta doamnă Ota, inevitabila apropiere consumându-se. Sinuciderea neaşteptată a doamnei Ota îl va “elibera” pe Kikuji pentru o vreme, până când o întâlneşte pe Fumiko. “Eliberarea” venea în ideea că “doamna Ota păcătuise regăsind în Kikuji imaginea tatălui lui. Dar, la rândul său, Kikuji regăsi în fiică imaginea mamei ei!” Dar, “punându-şi capăt vieţii, poate că n-a voit altceva decât să dorească, fără să o spună, ca fiica ei să-i aparţină.” Deci: păcat sau iubire?

Fumiko îi dăruieşte lui Kikuji în amintirea mamei sale un vas de shino, o incomparabilă operă de artă, vas ce o evocă pe însăşi doamna Ota, cu farmecul ei de neuitat. La acest vas, Fumiko adaugă un altul, mai mic, reprezentând o ceaşcă de ceai, pe care parcă rămăsese imprimat rujul buzelor doamnei Ota, doar pentru a sublinia faptul că fiica este hotărâtă să trăiască cu modestie în umbra mamei sale. Perechea de ceşti pentru ceremonia ceaiului, întrebuinţate odinioară de tatăl lui Kikuji şi de doamna Ota, îi aduc în faţă dragostea vinovată a acestora.

Simbolistica insistentă a obiectelor e guvernată de conceptul mono no aware, noţiune specific japoneză, tradusă aproximativ prin “tristeţea lucrurilor”, element importat din estetica haiku. O sensibilitate plastică deosebită, simţ ascuţit al formelor, liniilor şi ritmurilor în obiecte, face din aceste centre iradiante de semnificaţie, adevărate personaje. Investigaţia autorului nu are loc la suprafaţă, ci în adâncime. Cu toate aceste, între oameni şi lucruri există, trebuie să existe, o coordonare, o sincronizare a trăirilor, o modelare reciprocă. Deasupra tuturor stăpâneşte însă o anumită tristeţe a lucrurilor, un sentiment de melancolie, o sugestie de solitudine, de resemnare.

Lumea obiectelor se transformă într-o complexă structură de simboluri, iar atunci când cele două vase sunt alăturate “păreau că sunt cele două suflete, al tatălui lui Kikuji şi al mamei lui Fumiko”.

[modifică] Bibliografie

Mihnea Voicu Şimăndan [1], Yasunari Kawabata: „O mie de cocori”, in „Contemporanul – ideea europeana” (An XI, nr.3 (534), 25 ianuarie 2001)