Nicolae Rădescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimăneşti – d. 16 mai 1953, New York), militar de carieră şi om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber, înainte de instaurarea regimului comunist în România.
În anul 1942 a scris un articol critic în care condamna intervenţiile ambasadorului Germaniei naziste la Bucureşti, baronul Manfred von Killinger, în treburile interne ale României. A fost internat în lagărul de opozanţi politici de la Târgu Jiu. După 23 august 1944 a fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei.
La 7 decembrie 1944 devine prim-ministru al României. Atitudinea sa hotărâtă de stăvilire a infiltraţiei comuniste în politica României l-a determinat pe Stalin să trimită la Bucureşti pe omul său de încredere, Andrei Vâşinski, care - sub ameninţarea pierderii integrităţii statului român - a obţinut cu forţa îndepărtarea generalului Rădescu din postul de prim-ministru şi constituirea la 6 martie 1945 a primului guvern român de inspiraţie comunistă sub conducerea lui Petru Groza.
Urmărit de autorităţile comuniste, Nicolae Rădescu a găsit azil la Legaţia Britanică iar în 1946 reuşeşte să se refugieze în lumea liberţă.
Ajuns în America, împreună cu alţi oameni politici români din exil ca Augustin Popa, Mihail Fărcăşanu, Grigore Gafencu, Constantin Vişoianu, a încercat să unifice opoziţia anti-comunistă din afara ţării. Nu a avut însă sprijinul necesar din partea guvernelor occidentale, legate prin concesiunile făcute Uniunii Sovietice în Tratatele de la Yalta.
[modifică] Vezi şi
| Predecesor: gen. Gheorghe Mihail |
Şeful Marelui Stat Major al Armatei Române 15 octombrie – 6 decembrie 1944 |
Succesor: gen. Constantin Sănătescu |
| Predecesor: Constantin Sănătescu |
Prim-ministrul României 2 decembrie 1944 – 6 martie 1945 |
Succesor: Petru Groza |
