Muschetă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Muscheta este o armă de foc cu ţeavă lisă, cu încărcare pe la gura ţevii, cu calibre cuprinse între .50 şi .80 (0,5 la 0,8 inch = 12,7 la 20,32 mm). Primele muschete au apărut la sfârsitul Evului Mediu, şi au fost folosite până pe la jumatatea secolului XIX. Soldaţii care purtau o asemenea armă se numeau muschetari.
Gloanţele erau de formă sferică şi, împreună cu praful de puşcă, erau înfăşurate într-un cărtuş de hârtie.
Pentru aprinderea prafului de puşcă erau folosite fitile.
După inventarea capselor cu percuţie în 1807, muschetele au fost dotate cu acest sistem de aprindere, care avea multe avantaje faţă de cel precedent în care se folosea un fitil.
Un muschetar experimentat putea trage de aprox. 4 ori pe minut, iar unul obişnuit cam de 3 ori.
Muschetele se încărcau greu şi erau imprecise, aşa că soldaţii se aşezau în formaţii de 2-3 rânduri: primul rând trăgea, iar apoi muschetarii se lăsau în genunchi pentru a reîncărca, iar cel de-al doilea rând trăgea.
Datorită impreciziei, soldaţii dintr-o linie de tragere nu încercau să nimerească ceva anume, ci trăgeau drept înainte.
Muschetarii erau bine instruiţi să meargă în formaţie şi să asculte necondiţionat ordinele conducătorului unei asemenea formaţii.
