Multiplicator (economie)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În economie multiplicatorul desemnează un factor care indică în ce măsură un impuls economic originar (variabila independentă) influenţează o mărime explicativă (variabila dependentă). Dacă ratele de modificare ale varabilelor dependente corespund ratelor de modificare ale variabilelor independente, atunci multiplicatorul are valoarea 1. De cele mai multe ori sunt explicate prin acest concept legăturile cauzale la care variabila dependentă se modifică mai mult decât se modifică variabila independentă (multiplicatorul este mai mare decât 1).
Denumirea multiplicator este un termen technic al Keynesianismului. Alături de procesul acceleratorului, procesul multiplicatorului este un mecanism fundamental prin care se ajunge la o consolidare automată a impulsurilor economice. Utilizarea în politică economică a principiului multiplicatorului se face în contextul cerinţei de stimulare a cererii la nivel macroeconomic şi a politicii monetare.
Cuprins |
[modifică] Multiplicatorii în contextul cererii la nivel macroeconomic
Teoria keynesiană utilizează conceptul multiplicatorului pentru a explica diferitele conexiuni în contextul cererii la nivel macroeconomic. Dacă, de exemplu, cererea guvernamentală creşte până la o anumită valoare, aceasta nu determină creşterea în aceeaşi proporţie a cererii agregate (în acest caz multiplicatorul ar fi egal cu 1), ci într-o măsură mult mai mare. Acest fapt se explică prin faptul că cheltuielile guvernamentale sporite (impulsul primar) reprezintă câştiguri pentru alţi subiecţi economici cărora li se măreşte cererea. Efectele secundare conduc la un multiplicator mai mare decât 1, ceea ce înseamnă că impulsul originar de cerere conduce la o creştere a cererii totale într-o măsură nu egală, ci mai mare. Criticii Keynesianusmului sunt de altă părere, aceea că astfel de multiplicatori sunt mai mari decât 1.
Ca multiplicator sunt considerate în cadrul stimulării cererii toate părţile componente ale cererii agregate.
-
- YN = C + I + G + X − IM
- YN: Produsul intern, Venitul naţional
- C: Cererea de consum
- I: Investiţiile nete
- G: Cererea guvernamentală
- X: Exporturi
- IM: Importuri
[modifică] Multiplicatorul cheltuielilor statului (economie închisă)
Multiplicatorul cheltuielilor statului exprimă în ce măsură creşte produsul intern brut, dacă consumul guvernamental creşte cu 1 €. Multiplicatorul este cu atât mai mare, cu cât cota de economii este mai redusă şi este cu atât mai redus cu cât cota de importuri şi impozitele sunt mai mari.
Formal: respectiv
- Y: Cerere
- G: Cheltuieli guvernamentale
- c: Cota marginală de consum care redă cât de mult se consumă dintr-un venit Y suplimentar.
- s: Cota marginală de economisiri (1-c), care redă cât de mult se economiseşte dintr-un venit Y suplimentar.
Multiplicatorul este:
[modifică] Multiplicatorul investiţiilor (economie închisă)
Conform multiplicatorului investiţiilor, o creştere exogenă a cererii de investiţii conduce în aceeaşi măsură la o creştere a cererii şi a cheltuielilor guvernamentale.
Formal: bzw.
[modifică] Multiplicatorul exporturilor (economie deschisă)
Într-o economie deschisă trebuie luat în considerare faptul că o parte a cererii ascendente este satisfăcută prin importuri. Valoarea multiplicarotului scade în funcţie de mărimea înclinaţiei pentru importuri m.
În cazul unei economii deschise, cu investiţii nete autonome (independente de venitul Y), cu export autonom X (independent de venitul Y) şi consum dependent de venit
şi de asemenea importuri dependente de venit
în cazul neglijării activităţii economice a statului este esenţial ca:
Multiplicatorul este, deci:
Dacă activitatea economică este impulsionată prin exporturi suplimentare, venitul Y creşte cu atât mai mult cu cât se economiseşte mai puţin sau cu cât cererea suplimentară este satisfăcută prin mai puţine importuri IM, cu cât cota marginală de economii sşi înclinaţia spre importuri m sunt mai reduse. În modelele mai cuprinzătoare sunt luate în considerare şi repercusiunile asupra străinătăţii, exteriorului. Cererea venită în beneficiul altor ţări este de asemenea satisfăcută prin importuri, ceea ce poate duce la creşterea importurilor în propria ţară.
[modifică] Luarea în considerare a taxelor şi impozitelor
Într-o economie închisă, fără comerţ exterior este esenţial ca:
-
- Y = C0 + C + I + G (1)
Cererea totală Y este compusă din cererea pentru consum, cererea pentru investiţii, cheltuielile guvernamentale şi cererea guvernamentală.
Taxele şi impozitele T sunt percepute din venitul Y:
Pentru cererea de consum keynesiană C este esenţial ca:
În ecuaţia (1) Y se află în partea stângă, iar in partea dreaptă apare din nou Y ca mărime. Cât de mare trebuie să fie venitul de echilibru, pentru ca semnul de egalitate din ecuaţia (1) să fie corect?
Venitul de echilibru Y* este produsul dintre multiplicator şi suma mărimilor cererii autonome, dependente de venit:
C0: Consumul privat (autonom), independent de venit
G: Cererea guvernamentală
I: Investiţiile întreprinzătorului
t: Rata impozitului
c: cota marginală de consum
Ecuaţia exprimă procentul de creştere al venitului în echilibru, atunci când consumul autonom privat C0(dat ca independent de venit), investiţiile (date ca independente de venit) şi în final cheltuielile guvernamentale cresc cu un anumit procent.
Dacă se cere ca cheltuielile guvernamentale să fie finanţate exclusiv din taxe şi impozite, atunci trebuie ca:
G = T
astfel încât prin aceasta şi cheltuielile guvernamentale să depindă de Y (), atunci rezultă pentru schimbările în consumul autonom C0 sau în investiţii următoarea relaţie a multiplicatorului:
[modifică] Teorema Haavelmo
Dacă se ia în considerare ultima formulă şi se reflectează ce se întâmplă atunci când rata impozitului t, care poate lua valori între 0 şi 1, creşte (se derivează Y * în funcţie de t), se obţine teorema Haavelmo. O valoare mare a lui t conduce la un venit de echilibru Y * mai mare.
Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale şi multiplicatorul impozitelor şi taxelor pot fi folosite în opoziţie: o creştere a cheltuielilor guvernamentale ΔG, asociate cu o finanţare din taxe şi impozite ΔT, conduc la creşterea venitului de echilibru Y * :
[modifică] Multiplicatorul banilor
Multiplicatorul banilor este definit analog. Acesta exprimă cât de mult creşte cantitatea de bani, atunci când banca centrală dă un impuls politico-monetar. Multiplicatorul banilor este cu atât mai scăzut cu cât ratele rezervei minime şi rezervei de lichidităţi sunt mai mari.