Menumorut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Menumorut a fost menţionat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Bela al III-lea sub numele de Ménmarót (în maghiara veche "armăsar morav", la fel cum în germ. veche numeroase nume conţineau particula "pferd", "cal", Ferdinand etc.) ca fiind duce cazar al ţării dintre Tisa, Mureş, şi Munţii Apuseni, având ca reşedinţă cetatea Bihor, pe timpul venirii ungurilor (896). În lupta cu ungurii, Menumorut pierde partea de vest a ducatului său până la Criş, păstrând numai partea dintre Criş şi Mureş, cu cetatea Bihor şi devenind vasal ungurilor. Pe vremea regelui Ştefan I al Ungariei, această parte meridională a ducatului bihorean era unită cu ducatul bănăţean sub Ahtum, care stăpânea ţara dintre Dunăre, Tisa, Criş şi munţi. Când Ahtum a fost învins de Ştefan al Ungariei, ducatul lui a fost alipit teritoriilor ungureşti (după 1003).
Teritoriile ducatelor cucerite de unguri şi locuite de români şi slavi (care se contopesc până la urmă cu românii), păstrează o anumită autonomie naţională sub proprii conducători, numiţi cnezi sau voievozi, şi cu drepturi proprii ale românilor ("ius valachicum"), până la desfiinţarea regatului unguresc în 1526.
