Lugano
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lugano este cel mai mare oraş din cantonul Ticino (în germană Tessin), în Elveţia centrală, aproape de graniţa cu Italia. Oraşul se întinde pe 48 km² la o altitudine de 273 metri.
Lugano se bazează din punct de vedere al resurselor pe turism însă şi pe numeroase bănci şi pe sectorul financiar în general. Lugano este a treia piaţă financiară elveţiană. Alte industrii prezente sunt industria maşinilor, cea textilă, industria tutunului şi fabricarea ciocolatei.
Primele documente care atestă existenţa cetăţii sunt datate la 875. Oraşul, deja în posesia Ducatului Milano a fost ocupat de elveţieni în 1512, sub autoritatea cărora rămâne până la 1798, an în care declară şi obţine independenţa şi decide să intre şi să facă parte din Confederaţia Elveţiană. Toponimul Lugano derivă probabil de la cuvântul latin "lucus", pădure sfântă.
Oraşul are un caracter predominant lombard. Printre edificile notabile se numără catedrala romanică a Sfântului Laurenţiu (San Lorenzo) din a doua jumătate a secolului XI, şi biserica Sfânta Maria a Îngerilor (Santa Maria degli Angioli) cu faimoasa frescă a Patimilor lui Cristos a lui Bernardino Luini.
Notabile sunt şi lacul omonim, Oraşul Vechi (Via Nassa, Piazza Riforma), Muntele Brè si Muntele San Salvatore. În Lugano se află facultăţile de economie, ştiinţele comunicării si informatica ale Universităţii Elveţiei Italiene.
Vezi şi: Lacul Lugano