Lucien Febvre

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lucien Febvre (1878-1956) studiază la Şcoala Normală Superioară din Paris, la secţiunea de Litere. În 1911 îşi susţine teza de doctorat cu titlul Philippe II et la Franche-Comté, un studiu de istorie regională prin care încearcă să definească formulele politice şi instituţionale din provincia franceză în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea. In 1922 publică lucrarea La Terre et l’évolution humaine în care abordează o problemă epistemologică dragă: care sunt influenţele (“subtile”, “ multiple” şi “complexe”) ale geografiei asupra omului în general şi asupra omului istoric în particular. Răspunsurile sunt nuanţate şi subtile trecând sistematic în revistă datele geografice ce interferează cu istoria: climatul, peisajele geografice, frontierele, axele de comunicaţii, timpurile de viaţă. Lucrarea pledează împotriva determinismului, dar pentru un “predeterminism”, pentru “posibilităţi” care lasă omului relativa autonomie. În 1928 prin lucrarea “Martin Luther” pune problema “raporturilor dintre individ şi colectivitate” considerată a fi o problemă “capitală a istoriei”. În acelaşi spirit al istoriei mentalităţilor este gândită şi cartea publicată în 1942 Le Problème de l’incroyance au XVIe siècle. La religion de Rabelais. Lucrarea este o analiză asupra problemei posibilei lipse de credinţă în secolul al XVI-lea pornind de la o analiză asupra percepţiilor, limbajelor, conceptelor timpului. Studiul este aplicat pe cazul lui Rabelais. Explicându-şi alegerea autorul spunea: “Am ales cazul lui Rabelais nu numai pentru că era celebru, ci pentru că documentele permiteau reconstituirea modelului său de a gândi. Înainte de a examina documentele concluzia pare să se impună de la sine: în secolul al XVI-lea ateismul ştiinţific nu era posibil şi Rabelais nu putea să fie ceea ce numim la începutul secolului al XX.lea un liber cugetător. Prin demersul său, Febvre nu a făcut decât să transforme întrebarea “este adevărat că?” în “este posibil ca?”; aparent nimic spectaculos, în realitate însă maniera de lucru a reprezentat o mică revoluţie epistemologică. Tot în domeniul mentalităţilor se încadrează şi cartea publicată în 1944, Amour sacré, amour profane: autour de l’Heptaméron prin care pune problema decalajului mental între secolul al XX-lea (secolul căruia îi aparţine cel ce investighează) şi secolul al XVI-lea (secolul obiectului investigaţiei) care împiedică sesizarea complexităţii mentalităţilor pentru epocile îndepărtate. Ca punct de plecare al lucrării: o enigmă. Margarete, regina Navarei şi sora lui Francis I, este autoarea a doua texte aparent incompatibile. Ele demonstrează că o persoană de la curte poate foarte bine să concilieze un comportament religios şi o atitudine morală emancipată. Opera lui Febvre este de o extraordinară varietate cuprinzând probleme teoretice ale istoriei, studii de istorie a civilizaţiilor, a instituţiilor, a mentalităţilor, istoria religiilor şi probleme de istorie economică şi socială. Adversar al istoriei politice tradiţionale a promovat o istorie împotriva evenimentului, axată pe marile probleme ale civilizaţiei şi având permanent în centrul ei omul. Formula lui Febvre “omul măsura istoriei, singura sa măsură, mai mult, raţiunea sa de a fi” a schimbat metodologic abordările în istorie. Spre sfârşitul vieţii, Lucien Febvre a reeditat o parte din cele 500 de articole publicate în diferite reviste de-a lungul carierei sale în trei culegeri tematice: Au coeur religieux au XVI-siècle, Pour une histoire à part entière şi Combats pour l’histoire. Ele sunt în cea mai mare parte reflexii metodologice prin care Lucien Febvre poate fi considerat un istoric care pune probleme şi nu un istoric ce epuizează a inventaria.