Lucian Grigorescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lucian Grigorescu (*1894, Medgidia - †1965, Bucureşti) a fost un pictor român postimpresionist.
Studiază pictura cu G.D. Mirea şi Gabriel Popescu între 1912 şi 1915 la Academia de Belle Arte din Bucureşti. După întreruperea cauzată de război, reia studiile în anii 1918-1920. Îşi continuă formaţia artistică la Roma (1921-1923) şi Paris (1924), unde frecventează atelierele de la "Grande Chaumière" şi "Académie Ranson", în atelierul lui Roger Bissière. Pe un drum urmat adesea de artişti, începând cu repezentanţii impresionismului, călătoreşte spre sudul Franţei, lucrând, între 1927-1939 la Cassis, fascinat de lumina intensă, de culorile proapete ale regiunii.
Participă la saloanele oficiale din România, la expoziţii organizate de "Tinerimea Artistică", "Grupul nostru", "Arta" etc. Pictorul, pe care criticul N. Argintescu-Amza îl considera, în monografia ce i-a consacrat-o, "unul dintre cei mai interesanţi, mai complexi şi mai personali postimpresionişti în cadre mondiale", rămâne credincios elanurilor sale din tinereţe, dăruindu-se cu o nedisimulată plăcere lucrului în "plain-air" (Peisaj la Martigne, Mogoşoaia).
Lucian Grigorescu a fost înainte de toate un pictor al naturii, dar aici trebuie adăugată şi natura umană. Cele mai multe portrete aparţin perioadei târzii a artistului, totuşi şi în tinereţe a realizat unele portrete semnificative. Printre acestea este de menţionat "Arlechinul", aflat în muzeul Zambaccian. Din tablou se degajează o tristeţe care nu este atenuată de îmbrăcămintea colorată a personajului, o lumină de pastel acoperă întreaga imagine, a cărei valoare cromatică este depăşită de semnificaţia umană vibrantă.
Trăind cu patetism miracolul inepuizabil al unei naturi exuberante, scăldată de soare, artistul dezvoltă, departe de experienţele de ultimă oră ale Parisului sau altor centre europene, idealurile devenite clasice ale impresionismului. Pe această direcţie, resimte şi ecouri din creaţia lui Paul Cézanne, deschizător de noi orizonturi pentru arta secolului al XX-lea. Realitatea este respectată, transfigurată însă de o puternică sensibilitate personală.
În 1948, Lucian Grigorescu a fost ale membru corespondent al Academiei Române.
[modifică] Citat
Nu vreau să fac alegorie; socot că acest nivel de exprimare este desuet, depăşit, pentru că e convenţional ca sens şi discursiv ca expresie plastică. Delacroix încercase cu "Libertatea pe baricade" visul contemporanilor săi, Rosenthal crea tabloul "România rupând-şi cătuşele la Câmpia Libertăţii". Ei s-au servit de alegorie pentru că n-au avut de model realitatea, ci idealul... Nu m-am documentat ad-hoc, cu popasuri "pe teren" şi bloc de schiţe. Pe această temă documentarea se săvârşeşte perpetu, confundându-se cu viaţa. (Lucian Grigorescu, 1959)
