Lişeneţ
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lişeneţ (în limba rusă: лишенец – fără drept de vot), era o persoană lipsită de dreptul de vot din Uniunea Sovietică în perioada 1918 — 1936. Lipsirea de dreptul de vot a fost o măsură de represiune a unor persoane etichetate ca fiind "inamici ai poporului muncitor".
În Constituţia Sovietică din 1918 erau enumerate categoriile de persoane fără drept de vot: cei care foloseau munca unor angajaţi, clericii, foştii poliţişti sau negostori, etc. În Constituţia Sovietică din 1924 şi în decretele care i-au urmat au fost introduse noi categorii de persoane lipsite de dreptul de vot.
A fi lipsit de dreptul de vot însemna mai mult decât a nu avea dreptul să aleagă fie ales. Un lişeneţ nu putea ocupa nici o funcţie plătită de stat sau vreo poziţie guvernamentală, nu putea avea acces la institutele de învăţământ superior, sau de învăţâmânt mediu tehnic. Lişenţii nu se bucurau de anumite privilegii şi subsidii: sprijinul statului pentru găsirea unui loc de muncă, repartizarea de locuinţă din fondul locativ de stat, dreptul la pensie, etc. Ei nu puteau fi membri ai kolhozurilor sau a oricărei alte forme de cooperative.
La rândul lor, membrii familiilor celor declaraţi lişeneţ deveneau în mod automat persoane private de dreptul de vot.
În timpul sistemului raţionalizării alimentelor din 1929-1930, lişeneţii nu aveau dreptul să primească raţii.
Dreptul de vot putea fi reacordat de comisiile electorale locale după ce persoana în cauză făcea dovada angajării în munca productivă şi dovada ataşamentului faţa de puterea sovietică. Autoritatea supremă în acest domeniu era Comisia Electorală centrală şi Prezidiumul Comitetului Central al PCUS.
Constituţia sovietică din 1936 a instituit dreptul la sufragiul universal, iar categoria lişeneţ a fost desfiinţată. .
 Acest articol legat de Uniunea Sovietică este un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!. |
