Lacul Sfânta Ana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lacul Sfânta Ana este un lac de origine vulcanică, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciumatul Mare, de pe stânga Oltului, în apropere de Tuşnad. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani). Lacul Sfânta Ana este adânc de circa 200 m şi se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m şi o lăţime maximă de 460 m, o suprafaţă de 19,50 ha şi o adâncime maximă de 7 m. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în aceasta nu trăieşte nicio vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează şi emanaţiilor mofetice prin fundul lacului şi prin pereţii craterului.

Turiştii veniţi la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea cu precizie de sută la sută. Localnicii ştiu că "Dacă emanaţiile din fisuri pişcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeţii". Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică. În munte se desfăşoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon şi sulful, urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros înţepător, semn că vine ploaia.

Lacul Sfânta Ana, este o rezervaţie complexă naturală, geologică, floristică şi faunistică, fiind legat de Băile Tuşnad prin poteci turistice.

Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.

[modifică] Legende

Despre acest lac există şi unele legende.

Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soţie, nu dorea acest lucru deoarece părinţii o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânarului, care era destul de necioplit în ale măritişului. În seara nunţii, mireasa a fugit şi s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsufleţit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfinţit de către mitropolie.

Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani care erau fraţi. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetăţii de pe Puciosul avea o caleaşcă minunată, câştigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelul său, care a pus rămăşag că a doua zi va veni în vizită cu o caleaşcă şi mai măreată. Pentru a câstiga rămăşagul, tiranul pune să fie înhămate la caleaşca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleaşca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănţuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fee, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârşav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere şi tunete, cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetăţii de odinioară s-a format un lac albastru şi liniştit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.