Imagine:Knut Hamsun.jpeg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

• Imagine
• Istoria imaginii
• Legăturile imaginii

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, Norvegia a dat o pleiada de scriitori de mare valoare, care au imbogatit nu numai patrimonial literar al tarii lor, ci si pe cel al literaturii unversale; printre acestia se numara si Knut Hamsun. Nascut la 4 august 1859 in localitatea Lom din regiunea Gudbransdalen (centrul Norvegiei), Knut Pedersen, care mai tarziu si-a luat numele literar de Knut Hamsun, a dus o viata aventuroasa si plina de greutati. Micul Knut abia implinise patru ani cand parintii sai, care se trageau din tarani, s-au mutat in provincia Nordland. Inainte de a incepe sa scrie, Knut Hamsun a fost ucenic cizmar, apoi baiat de pravalie, in cele din urma invatator. In tinerete a emigrat in Statele Unite, unde a fost pe rand taxator de tramvai la Chicago, muncitor agricol in Texas – iar, la un moment dat, chiar pastor unitarian. Dar inca din adolescenta – de pe vremea cand pazea vitele pe imasurile din Nordland – Hamsun simtea ca are vocatie de scriitor. Intorcandu-se profund dezamagit din America, Hamsun publica in 1889 pamfletul Din viata spirituala a Americii moderne, o critica severa a societatii si a literaturii americane. Cum a inteles Hamsun ca trebuie scrisa literatura, a arata-o in micul roman Foamea, aparut in anul urmator. Foamea – in mare masura autobiografic- l-a facut dintr-o data cunoscut nu numai in tarile scandinave, dar si in intreaga Europa. Autorul evoca aici lupta pentru viata si avatarurile unui tanar litaerat inca necunoscut din Christiania (vechiul nume al orasului Oslo). Suferintele si exaltarea omului lipsit de camin si de paine se impletesc cu extraordinara acuitate a observatiei psihologice. Tanarul doreste sa scrie, sa publice, dar este tot timpul torturat de foamen. O trasatura esentiala a cartii este prezentarea tipului de intelectual singuratic, imaginativ si nefericit, pierdut in furnicarul unui oras relativ mare. Descrierea foamei este de o inegalabila plasticitate; totul e conceput subiectiv, la persoana intai, intr-un fel de monolog interior. Atat in ce priveste tema abordata, cat si in ce priveste modalitatea artistica, remarcabila bogatie de nuante si lirismul vibrant care domina intreaga carte au insemnat, in momentul aparitiei ei, o innoire radicala a prozei norvegiene. Dupa acest rechizitoriu al unei oranduiri sociale stapanite de puterea banului, Hamsun publica romanul Mistere (1892), indeaproape inrudit cu Foamea, in care – prin intermediul personajului principal- se rafuieste cu unii din marii scriitori ai epocii (Ibsen, Tolstoi, etc.) si face apologia naturii si iubirii. Puternicul sentiment al anturii isi gaseste insa expresia cea mai autentica in Pan (1894). Dupa opinia criticului literar suedez Kristian Elster, Pan “va ramane opera literara hamsuniana cea mai remarcabila, unul dintre cele mai valoroase poeme ale literaturii nordice” (in Modern norsk literatur, Stockholm, 1926). Eroul principal al acestui roman, locotentul Glahn, este un tip care va aparea – in diferite variante – in majoritatea scrierilor ulterioare ale lui hamsun. Este primul din intreaga serie de eroi hamsunieni, oameni oarecum stranii, care traiesc la marginea societatii si nu-I inteleg prea bine nici morala, nici telurile. Aceste personaje alcatuiesc o adevarata galerie de singuratici traind in mijlocul naturii, repudiind societatea – romantici incurabili, ale caror nazuinte sunt in mod indisolubil legate de cultul pentru natura si pentru femeie. Eroii lui Hamsun sunt niste inadaptabili care nu-si recunosc nici un fel de obligatii sociale. Despre Pan se poate spune ca anunta si, in acelasi timp, rezuma aproape intreaga opera a lui Knut Hamsun. Inrudit cu Pan – de fapt, o variatie pe aceeasi tema – este Victoria (1898) un adevarat poem in proza pe care Hamsun il inchina iubirii.

In urmatoarele scrieri, Knut Hamsun abordeaza alte genuri: da la ivala o trilogie dramatica, apoi poezii si schite. Dandu-si insa seama ca talentul sau nu poate izbuti pe deplin decat in roman, Hamsun se intoarce la acest gen; el incepe acum publicarea unor romane de critica la adresa societatii,alcatuite din tablouri caracteristice vietii din Nordland. Din aceasta serie fac parte ormanele Visatorii (1904), Benoni si Rosa (ambele aparute in 1908), populate de oameni de rand in Nordland: pescari, barcagii negustori, mici slujbasi, caracteristici epocii de tranzitie, de la o lume patriarhal-feudala la societatea moderna capitalista. Aceasta a doua etapa a createi sale, cand Hamsun se apropie de varsta de cincizeci de ani, continua cu romanele Un pribeag canta in surdina (1909) si Ultima bucurie (1912). Romanul din urma – cel mai reprezentativ din itreaga serie – descrie din nou bucuria solitarului care a evadat din oras. El nu mai poseda decat o coliba, un pat de cetini, un trup sanatos si un sulfet pur: iata ultima lui bucurie. Elementele din Pan revin aici cu o deosebita intensitate. In acesti ani, Knut Hamsun cumpara o ferma unde se stabileste definitv. Aici scrie el Rodul pamantului (1917), roman care avea sa-I aduca o mare popularitate; curand avea sa obtina si Premiul Nobel pentru literatura (1920). Rodul pamantului – observa criticul literar danez H.G. Topso- Jensen ( in Den skandinavske litteratur fra 1870 til vore dage, Copenhaga, 1927) – “a aparut ca o adevarata raza de lumina in intunericul primului razboi mondial, cu indemnul sau, lansat odinioara si de Rousseau: <<Inapoi la natura!>>. Romanul este un adevarat poem georgic in proza despre pamant si despre fiul acestuia, omul; un imn de slava inchinat celui ce desteleneste pamantul.” Pentru cei care credeau ca de acum inainte Hamsun nu va mai scrie decat idile inchinate naturii, romanele urmatoare, cu puternicele lor accente satirice, au constituit o surpriza. Intr-adevar, dupa parimul razboi mondial, obosit si imbatranit, coplesit de pesimis, Knut Hamsun publica romanele Femeile la fantana (1920) si Ultimul capitol (1923), carti caustice, pline de dispret si de malitiozitatea, in aceeasi masura in care Rodul pamantului fusese plin de senitatea si de optimism. In aceste romane autorul infatiseaza, cu mult realism, viata unei anumite paturi de la oras – a oamenilor de prisos, indiferenti si ridiculi – si intreaga lor existenta superficiala si anosta. Ciclul urmator il constituie trei romane pline de spirit si de umor – dovada ca scriitorul depasise criza – si anume: Vagabonzii (1927), August (1930) si Viata merge inainte (1933). In sfarsit, in ultimul sau roman – Cercul se inchide (1936) – Hamsun abordeaza inca o data, desi cu mai putin vigoare, tema sa preferata: vagabondul.

Care au fost cauzele care au dus, incetul cu incetul, la divortul dintre Hasmun si poporul norvegian, la trecerea lui in tabara reactiunii, la deziunea sa la doctrina fascista, ceea ce l-a facut sa sprijine Germania hitlerista chiar si dupa invazia Norvegiei? Knut Hamsun a fost, inca de tanar, un adept al filozofiei lui Nietziche, bazata pe credinta in primatul “supra-omului”, teza mult trambitata de fascismul german. La aceasta se adauga si faptul ca Hamsun a nutrit totdeauna simpatie fata de Germania, tara unde scrierile sale au fost rimite, de la inceput, cu bunavointa si pretuire. Ratacirea scriitorului s-a gravat treptata, creand o adevarata prapastie intre Knut Hamsun si poprul sau, tocmai intr-o perioada cand insasi existenta patriei era amenintata de nazistii. Dupa ultimul razboi mondial, Hamsun a incercat zadarnic sa se explice. Ultima sa lucrare, intitulata semnificati Pe carari napadite de balarii (1949) – un fel de spovedanie patetica, nu lipsita de autoironie – este o incercare nereusita de a se justifica. Datorita varstei sale inaintate, Knut Hamsun nu a mai fost deferit unui tribunal militar. Izolat si uitat de compatrioti, el s-a stins din viata la ferma sa, la 19 februarie 1952.

Pentru cititorul roman, Knut Hamsun ramane un scriitor valoros prin ceea ce este pozitiv in opera sa: sentimentul puternic al naturii, omul considerat ca parte integranta a naturii, iubirea patimasa, setea nepotolita de viata. Opera lui Knut Hamsun este vasta: peste douazeci de romane, cinci drame, un volum de versuri, mai multe culegeri de nuvele si schite. In tara noastra, unele opere ale sale – relativ putine - au fost traduse in perioada interbelica. Astfel, intre anii 1922 si 1944 au aparut romanele Pan, Foamea, Victoria, precum si mai multe volume de nuvele, in traducerea unor scriitori de seama ca I.L. Caragiale, Zaharia, Stancu, Ion Pas, etc.

Legăturile imaginii

Următoarele pagini leagă la această imagine:

• Knut Hamsun