Karl Mannheim
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Karl Mannheim (1893-1947) a fost un filozof şi sociolog german. A fost profesor de sociologie la Frankfurt şi Londra, elev al lui Max Weber. Domeniul principal de cercetare al lui Mannheim l-a constituit sociologia cunoaşterii, pe care a fundamentat-o printr-o asimilare specifică a rezultatelor sociologiei teroretice germane si a concepţiei materialiste a istoriei, rămânând însă predominant pe terenul idealismului. Mannheim a urmărit să trateze sistematic factorii care determină gândirea grupurilor sociale, considerând sociologia cunoaşterii drept o "ştiinţa empirică a faptelor", care are ca temă de studiu "gândirea reală" a grupurilor umane. Mannheim considera cunoaşterea nu ca pe un fapt al gândirii pure, ci ca un rezultat al convieţuirii active în societate. Într-un spirit relativist, Mannheim considera ideologia ca falsă conştiinţă, ca interpretare spontană sau conştient denaturată a realităţii, determinată de diferitele poziţii sociale ale oamenilor, negând astfel valoarea ei cognitivă reală. Mannheim şi-a imaginat şi un nou tip de om al viitorului, in formarea căruia ar trebui sa se pornească "de la modele religioase", ceea ce, evident, arată cât de mult a rămas Mannheim între limitele conştiinţei burgheze a timpului.
Opere
- "Suflet şi cultură" (1918)
- "Ideologie si utopie" (1929)
- "Asupra problematicii si sociologiei in Germania" (1929)
- "Sociologia cunoaşterii" (1931)
- "Temele contemporane ale sociologiei" (1932
- "Omul si societatea in epoca reconstrucţiei" (1935)
- "Diagnosticul epocii noastre" (1943)
- "Libertate, putere si planificare democrată" (1950)
[modifică] Bibliografie
- Dicţionarul de Filozofie, Editura Politică
