Glavacioc
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în luna mai 2006. |
[modifică] Valea Glavaciocului
Încadrată judeţului Teleorman, regiunea văii Glavaciocului se plasează în NE acestuia, cu o lungime de 35 km. Oraşul Videle, limita sudică a arealului studiat, este situat în lungul paralelei de 44°16'41" latitudine nordică, şi meridianului de 25°31'28" longitudine estică.
[modifică] Relief
Regiunea văii Glavaciocului, cuprinsă între oraşul Videle şi comuna Poeni, se regăseşte în partea sud estică a Câmpiei Găvanu-Burdea, şi mai exact în: Câmpia Dâmbovnic- subunitate a Câmpiei Piemontane Piteşti, ocupă o mică porţiune din nord estul judeţului. Deosebirea de Câmpia Piteşti constă în lipsa teraselor, apariţia unor pături de loess, groase de 2-3 m, şi altitudinea mai coborâtă (136-175 m). Ea reprezintă o zonă de tranziţie către Câmpia Videle, este delimitată în partea sudică de o serie de izvoare cu debite apreciabile. Altă subunitate este reprezentată de Câmpia Videle - prezintă forma de patrulater, cuprins între Câmpia Dâmbovnicului (în nord), râul Teleorman şi Valea Câlniştei, prelungindu-se spre est până la Argeş.
Orientarea generală este de la NV către SE. Este o continuare a Câmpiei Piemontane a Piteştilor, atât ca litologie şi tectonică, cât şi ca resurse ale subsolului. Sunt cunoscute aici numeroase structuri de hidrocarburi acoperite de o întinsă cuvertură piemontană pleistocenă. Este o câmpie de loess, cu altitudini între 90-120 m, coboară, în mod normal, cu o convexitate către SE. Sunt caracteristice interfluviile înguste, văile adânci cu terase locale, cu sate aşezate în special pe văi, datorită lipsei de apă pe câmpuri sau prezenţei acesteia la mari adâncimi. Energia reliefului depaşeşte 50 m, iar meandrele adâncite se întâlnesc foarte des.
[modifică] Hidrografie
Zona este deficitară în ceea ce priveşte umiditatea, precipitaţiile medii multianuale cu valori în jur de 530 mm şi evaporaţia potenţială în jur de 717 mm, scot în evidenţă un deficit de apă de circa 185 mm. Valorile mai ridicate se înregistrează în lunile iulie, august şi septembrie. Fenomenul se manifestă prin secete frecvente, unele de lungă durată (de exemplu, cea din 1946-1947 sau cele din 2000 şi 2003). Durata medie a intervalelor de secetă, calculată din valori multianuale este cuprinsă între 15 şi 19 zile, iar durata maximă de 50 de zile. Scurgerea lichidă a unor râuri autohtone are un caracter temporar, din cauza energiei de relief scăzute, prezenţei depozitelor loessoide cu coeficient de infiltrare mai ridicat, interfluviilor sub formă de câmpuri netede cu pantă foarte slabă, existentei ariilor semiendoreice. O mare parte din apa rezultată din precipitaţii, care nu reuşeşte să se scurgă, se infiltrează şi alimentează pânzele freatice, iar o parte stagnează în crovuri, formând lacuri în perioadele de exces de umiditate. Resursele de apă sunt moderate sub raport cantitativ şi se găsesc sub forma apelor subterane (ape freatice şi ape de adâncime) şi a apelor de suprafaţă (lacuri naturale şi antropice, râuri).
Apele freatice sunt cantonate, mai ales în stratele de Frateşti, în depozitele de terasă şi în aluviunile de pe văile principalelor râuri; sunt alimentate de precipitaţii şi prin deplasarea apelor din stratele de Cândeşti, fiind puse în evidenţă prin aliniamente de izvoare, unde văile adânci le intersectează. La nivelul câmpurilor, adâncimea stratului acvifer depăşeşte 20 m, iar în dreptul crovurilor şi versanţii văilor scade sub această valoare.
Hidrochimic, apele din stratele de Frateşti şi din depozitele de terasă au mineralizări între 0,5-1,5 g/l, având calităţi potabile, iar cele din depozitele de luncă între 1-3 g/l. Apele de adâncime, puse în evidenţă de forajele hidrogeologice executate până la 500 metri, neutilizate până în prezent, au un caracter ascensional.
Râurile ce drenează teritoriul judeţului se grupează în alohtone şi autohtone. Arterele cele mai importante se găsesc în sud (Dunărea) şi în vest (Oltul), şi cursurile superioare ale Câlniştei şi Glavaciocului care aparţin bazinului Argeşului. Procentul cel mai ridicat al scurgerii se înregistrează primăvara, iar scurgerea cea mai mică se înregistrează toamna.
Scurgerea medie specifică de aluviuni în suspensie şi turbiditatea râurilor înregistrează în judeţul Teleorman, ca de altfel în toate judeţele din Câmpia Română, cele mai mici valori din ţară, datorită faptului că relieful are o pantă şi o energie mică, precum şi o scurgere lichidă redusă, care nu favorizează procesele de transport şi eroziune.
Chimismul râurilor este condiţionat de compoziţia chimică a rocilor şi solurilor, de condiţiile climatice, hidrologice şi antropice, precum şi de alimentarea subterană. Variază în funcţie de anotimp şi de debit, fiind mai ridicat iarna şi în timpul scurgerii minime de toamnă (peste 700 mg/l) şi mai scăzut primăvara (300-500 mg/l). Toate râurile teleormănene au ape bicarbonatice calcice în sectoarele superioare şi bicarbonatice sodice în sectoarele inferioare. Dintre substanţele biogene, azotiţii şi azotaţii apar ca urmare a descompunerii resturilor organice şi se găsesc între 0-0,3 mg/l. Duritatea apei este cuprinsă între 8º-16º C şi se datorează rocilor cuaternare pe care se dezvoltă şi de care este legată, în parte, mineralizarea. PH-ul este cuprins între 6,5 şi 8, iar oxigenul dizolvat se găseşte în concentraţii cuprinse între 7-14 mg/l.
