Ghilgameş

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.
Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna septembrie 2006.

Mesopotamia Antică
Eufrat – Tigru
Asiriologie
Oraşe / Imperii
Sumer: Uruk – Ur – Eridu
Kiş – Lagaş – Nippur
Imperiul Akkadian: Akkad
Babilon – Isin – Susa
Asiria: Assur – Ninive
Dur-Şarrukin – Nimrud
Babilonia – Caldea
Elam – Amoriţi
Hurieni – Mitanni
Kasiţi – Urartu
Cronologie
Regi ai Sumerului
Regi ai Asiriei
Regi ai Babilonului
Limbă
Scriere cuneiformă
Sumeriană – Akkadiană
Elamită – Hurriană
Mitologie
Enûma Eliş
Ghilgameş – Marduk

Ghilgameş (Ghilgamesh) reprezintă un erou mitic şi semizeu (mai exact: doua treimi zeu si o treime om), comun principalelor mitologii din Mesopotamia, personajul central al unei capodopere de poezie mitografică, apărute în Sumer, reluate în Akkad, în Babilon, în Asiria ş.a., sub numele conventional modern Poemul lui Ghilgamesh (în versiunea akkadiană a magului Sinlikiunninni are titlul Despre cel care a văzut totul; mai completă însă versiunea asiriană, în 12 tăbliţe sau cânturi, păstrată în Biblioteca lui Assurbanipal). Compus în jurul anului 2000 î.Hr. şi scrisă pe 12 tăbliţe de lut, poemul a fost descoperit abia în sec. XIX. Probabil de origine sumeriana, dar absorbit şi adaptat de civilizaţiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul conţine multe elemente mitologice care vor apare în literaturile şi traditiile mitologico-religioase ale civilizatiilor ulterioare.

După mitul originar, Ghilgameş a fost al 5-lea rege din prima dinastie postdiluviană şi a domnit în oraşul Uruk, 127 ani. (Cifra fabuloasă nu e un element singular de longevitate mitică: în Biblie, patriarhii de pană la Noe trăiesc multisecular, dinastiilor arhaice chineze li se atribuie împăraţi cu domnii de peste un veac, iar în traditia babiloniană, Emmenduranki, al 7-lea din cei zece regi de dinainte de potop, a domnit, după o versiune, 2100 ani, după alta, 72 000 ani, istoricul Berosos, corectând la 64 000 ani).

După unii istorici (René Labat), s-ar deduce din anume inscripţii (de fapt incerte) că Ghilgameş ar fi fost un personaj real, domnind în Uruk prin sec. 28 î.e.n.; dar după varianta akkadiană, Ghilgameş e o creaţie a zeiţei Aruru.

Potrivit mitului, la solicitările cetăţenilor oprimaţi din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriaşă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la lupta corp la corp pe regele Ghilgameş, care îi tiraniza şi le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară de nici o parte, astfel încât Ghilgameş şi Enkidu au devenit prieteni nedespărţiţi. Cei doi au călătorit, au fost părtaşi la nenumărate aventuri, şi-au dovedit eroismul şi curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări si ţări. Prietenia dintre Ghilgameş si Enkidu era atât de strânsa încât a deranjat divinităţile. Zeiţa Iştar, protectoarea Uruk-ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameş cu declaraţii de iubire. Când însa acesta o respinge cu agresivitate şi trufie, zeiţa se răazbuna ucigându-i prietenul iubit. Regele se confrunta pentru întâia oara cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi fiinţe şi cu implacabilul destin al oamenilor, supuşi inevitabil mortii. Neconsolat, puternicul Ghilgameş pleacă în cautarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod exceptional, unui singur om, înteleptul Utnapishtim, supravietuitorul Marelui Potop, cu care divinităţile pedepsiseră omenirea. Tradiţia despre Utnapishtim se va regăsi mai târziu în Biblie în relatările despre Noe. Utnapishtim îi lui Ghilgameş cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar în final eroul nu va obţine nemurirea, el eşuând la testul iniţiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameş se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri la fel de efemere ca el însuşi.

Episoadele poemului nu au legatură literară unele cu altele (ca rapsodiile din Iliada), fiecare narând câte o ispravă de alură colosală, săvârsită de erou; principalele isprăvi:

lupta contra regelui Akka din Kish
expediţia, împreună cu prietenul său Enkidú, de prindere şi distrugere a monstrului Humbaba;
lupta contra taurului ceresc trimis de zeiţa Inanna să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea;
călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi;
moartea eroului (deşi nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba şi de moartea lui Ghilgameş sau numai a lui Enkidú; în varianta akkadiană, Ghilgameş călătoreste în lumea cealaltă ca să afle secretul imortalităţii de la stamoşul său Utnapishti, care-i comunică şi amănuntele desfăşurării potopului; această versiune e de altfel cea mai unitară epic).

Concepţia despre societate şi univers rezultă diferit din comportamentul eroului, de la o versiune la alta, în funcţie de propia viziune a mitografului adaptator; dar mitul esenţial nu suferă modificări sensibile, el fiind de fapt linia regentă la popoarele semite din Mesopotamia, care au împrumutat figura lui Ghilgameş şi principalele lui isprăvi fabuloase.

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se poate numi drama existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie între oameni, teama de moarte şi setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

În substanţa mitului lui Ghilgameş există şi simbolurile unor practici rituale sau ale trecerii unor etape din istoria omului:

călătoriile îndepărtate cu scop determinat;
impactul dintre om şi lumea necunoscută, adică pentru el supranaturală (zei, monştri, vise premoniţionale, duhurile rele, nedumerirea faţă de durata limitată a vieţii etc.);
orgoliul uman rezultat din confruntarea cu fauna şi flora ambiantă.