Gheorghi Malenkov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gheorghi Maximilianovici Malenkov (în limba rusă Гео́ргий Максимилиа́нович Маленко́в) (26 decembrie stil vechi/8 ianuarie stil nou 1902 – 14 ianuarie 1988) a fost un politician sovietic şi lider al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, un colaborator apropiat al lui Iosif Vissarionovici Stalin. A fost pentru puţină vreme după moartea lui Stalin conducătorul Uniunii Sovietice (martie – septembrie 1953), iar din 1953 până în 1955 a fost premier al URSS.

Malenkov s-a născut în Orenburg, Rusia, în fanilia unui ofiţer de origine macedoneană. A intrat în rândurile Armateui Roşii în 1919 şi în rândurile partidului bolşevic în aprilie 1920. Cât timp a fost în armată, a fost comisar politic. După ce a părăsit Armata Roşie, a fost student la Scoala Superioară Tehnică din Moscova. A absolvit cursurile acestei şcoli în 1925, a devenit activist pe linie de partid şi unul dintre oamenii de încredere ai lui Stalin. Împreună cu Lavrenti Beria, Malenkov l-a ajutat pe Stalin să desăvârşească epurările masive ale societăţii sovietice de la sfârşitul deceniului al patrulea al secolului trecut. În scurtă veme a devenit unul dintre rivalii lui Beria.

Malenkov a devenit membru al Biroului Politic al CC al PCUS în 1946. Deşi pentru o vreme a fost în disgraţie, pierzând în faţa rivalilor săi Andrei Jdanov şi Lavrenti Beria, el a reuşit să recâştige încrederea lui Stalin, în mod special datorită ieşirii de pe scena politică a lui Jdanov. Beria şi Malenkov şi-au unit eforturile şi au reuşit să îndepărteze din partid pe toţi foştii aliaţi ai lui Jdanov, care au fost trimişi în lagărele de muncă ale Gulagului. În 1952, Malenkov a devenit membru al Secretariatului CC al PCUS. După moartea lui Stalin (1953), Malenkov a ajuns în cea mai înaltă funcţie pe care putea spera vreodată să o ocupe. Sprijinit de Beria, Malenkov a ajuns Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, dar a fost obligat să demisioneze din Secretariat pe 13 martie datorită opoziţiei celorlalţi membri ai Prezidiumului. Nikita Hruşciov a ocupat în septembrie poziţia de Prim Secretar al PCUS, ianugurând o perioadă de putere duală.

Malenkov a mai rămas în funcţia de prim-ministru pentru încă doi ani, perioadă în care a fost conducătorul de facto al Uniunii Sovietice. În această perioadă el şi-a făcut cunoscută opoziţia faţă de proliferarea armelor nucleare, declarând că "un război nuclear ar duce la distrugerea globală". A fost apărătorul reorientării economiei spre producerea de bunuri de larg consum, cu un accent mai scăzut pus pe industria grea, o poziţie pe care şi succesorul său, Nikita Hruşciov (1955 – 1964), avea să o urmeze.

A fost forţat să demisoneze în februarie 1955, după ce a fost atacat pentru legăturile prea strânse pe care le avusese cu Beria, (care fusese executat ca trădător în decembrie 1953), dar şi pentru ritmul prea încet al reformelor, în special în ceea ce priveşte reabilitarea foştilor deţinuţi politici. Malenkov a rămas unul dintre membrii Biroului Politic, care fusese rebotezat între timp Prezidiu. În 1957, a fost forţat să demisioneze din nou după eşecul tentativei de îndepărtare a lui Hruşciov din funcţia de Secretar General al CC al PCUS. Împreună cu el au fost forţaţi să demisioneze din funcţiile deţinute şi Nicolai Bulganin, Viaceslav Molotov şi Lazar Kaganovici (aşa-numitul grup antipartinic). Spre deosebire de practicile din timpul lui Stalin, Hruşciov le-a cruţat vieţile, dar le-a redus în mod simţitor influenţa în viaţa politică sovietică. Malenkov a fost exclus din Partidul Comunist. A fost numit director al unei hidrocentrale din Kazahstan, ţară în care a rămas într-un exil deghizat până la moarte.

Predecesor: Iosif Vissarionovici Stalin	Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice 1953	Succesor: Nikita Hruşciov
Predecesor: Iosif Vissarionovici Stalin	Premier al Uniunii Sovietice 1953–1955	Succesor: Nicolai Bulganin