Evrei comunişti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuniştii evrei sunt persoane de origine evreiască având convingeri comuniste. Istoricul Dinu C. Giurescu spune că în 1933 evreii reprezentau 18,2% din totalul membrilor PCR, că românii erau în proporţie de 22,7%; iar că majoritatea în PCR de 77,3 % era formată din suma minorităţilor prezente în partid (unguri, evrei, ruşi, ucraineni).

Cuprins

1 Rolul şi influenţa evreilor comunişti în România
2 Listă de evrei comunişti agenţi ai Moscovei
3 Listă de evrei cu funcţii în Partidul Comunist din România
4 Note
5 Bibliografie
6 Legături externe

[modifică] Rolul şi influenţa evreilor comunişti în România

În Basarabia un număr foarte mare de evrei erau adepţii mişcării comuniste, "fiind membri ai diferitelor uniuni revoluţionare, comitete muncitoreşti şi ale sindicatelor". În februarie 1920, toate organizaţiile evreieşti în frunte cu cele mai importante, "Poalei Sion", "Bund", "Tarbut", "Societatea culturală", la care s-au adăugat şi celelalte, au hotărât să se unească "şi au constituit conferbundul" pe care l-au afiliat la Partidul Comunist din Basarabia. Organizaţiile comuniste, în rândul cărora un număr extrem de însemnat al membrilor aparţineau populaţiei minoritare, "întreprindeau acţiuni îndreptate împotriva guvernării române din ţinut"^[1].

Max Goldstein, un comunist evreu a fost cel care la 8 decembrie 1920 a comis primul atentat cu bombă din istoria României. Bomba a fost plasată în faţa Senatului. În atentat şi-au pierdut viaţa ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu, senatorii Dimitrie Radu – Episcop de Oradea Mare, şi Spirea Gheorghiu – preşedintele Sfatului Negustorilor. Au fost rănite mai multe persoane, printre care şi generalul Coandă, preşedintele Senatului.^[2]

Anul 1940 în contextul pierderii teritoriilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord, a consemnat atrocităţile comise de comuniştii evrei şi de populaţia neromână, împotriva armatei române şi a populaţiei civile româneşti. Aceste fapte sunt prezentate de Paul Goma în lucrarea "Săptămâna roşie", în care a folosit documente şi mărturii ale vremii. "(Soroca): 1. În ziua de 28 iunie, ora 16,30 - 17, comuniştii evrei din oraş au ocupat Poliţia şi Primăria(...). La Poliţie a vorbit avocatul evreu Michel Flexor care a defăimat autorităţile şi administraţia românească. În acest timp a apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustaţiu Gabriel(...) Aceştia au fost mai întâi percheziţionaţi apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetaş, unde au fost împuşcaţi de Michel Flexor (subl. în text)." ^[3].

Motivul pentru care evreii comunişti s-au manifestat în modul arătat mai sus era acela că ei doreau realizarea R. S. S. Evreieşti, iar administraţia română era percepută ca un obstacol în calea îndeplinirii acestui obiectiv. "Încă de la 23 august 1939 (Pactul Hitler-Stalin), printre evrei circula "promisiunea fermă a Tovarăşului Stalin: în Basarabia va lua fiinţă Republica Socialistă Sovietică Evreiască", iar "La Stampa din 1 iulie 1940, sub titlul "Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina" relata "manifestările de mulţumire la adresa ocupantului rus" şi informa că la Cernăuţi se formase "un guvern provizoriu compus din evrei şi comunişti", situaţii similare petrecându-se la Reni, Ismail şi alte localităţi" ^[4].

Referitor la situaţia de după 1949, George Voicu afirmă că: "Proporţia evreilor continua sã fie importantă, mai mult decît dublă în raport cu ponderea minorităţii evreieşti în ansamblul populaţiei României". Andrei Roth: “Sociologic vorbind, această supraprocentualitate nu înseamnă că majoritatea evreilor ar fi fost comunişti, nici că majoritatea comuniştilor ar fi fost evrei, ci că printre comunişti evreii se găseau într-un procent mai mare decât era ponderea lor în ansamblul populaţiei ţării".

Tot în legătură cu ce s-a întâmplat după 1949, în special în Sighet dar nu numai, unde a fost una dintre cele mai criminale închisori comuniste, de exterminare a elitei româneşti, Elie Wiesel, scrie în carte sa "All Rivers Run to the Sea", la paginile 147 - 148, următoarele: "Armata Roşie a dat poliţia pe mâna unor tineri evrei comunişti întorşi din Bucureşti. De asemenea şi lagărele de muncă şi închisorile au căpătat şefi similari. În cine altcineva să fi avut ruşii încredere?...Aceşti comunişti evrei au început o adevărată teroare împotriva a tot ce era omeneşte". La Sighet au fost închişi printre alţii: Iuliu Maniu, Constantin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, Mihai Manoilescu, Constantin Argetoianu.

Gabriel Catalan şi Mircea Stănescu ne spun în lucrarea "Scurtă istorie a securităţii" că puterea era exercitată în timpul regimului comunist "de un grup restrâns de persoane care formează Biroul Politic al CC al PCR, conducere susţinută de trupele sovietice staţionate în ţară şi de omniprezenta Securitate, regim coordonat de CC al PCUS prin comisarii şi consilierii sovietici". ^[5] Iar Gheorghe Gavrilă Copil afirmă că "În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, ... aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei", în timp ce în structurile statului comunist român au fost peste zece mii de evrei comunişti^[6].

[modifică] Listă de evrei comunişti agenţi ai Moscovei

Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Ghizela Vass, Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg), Iosif Chişinevschi (Iacob Broitman), Mihai Roller, Teohari Georgescu (Burach Tescovich), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), General Moise Haupt, General Zamfir (Laurian Rechler), General William Suder, Colonel Holban (Moscovitz), Colonel Roman (Erno Neulander), George Silviu (Gersh Colinger), Golonel Dulgheru (Dulbergher), Constanţa Crăciun (nume real necunoscut), Leonte Răutu (Lev Oigenstein).

[modifică] Listă de evrei cu funcţii în Partidul Comunist din România

Mihai Roller, a condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi: Filipovici (venit şi el din URSS), Onesacu Marcu (nume de împrumut), Marusohn, Krakauer Charlota, Langfelder Paul, era venit din Occident în 1946 şi nu ştia româneşte, Milka Herşcovici, Iosif Chişinevschi: şeful secţiei de propagandă - evreu basarabean, Miron Costantinescu, împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român. Teodor Rudenco, a condus secţia de cultură, era evreu din Basarabia. Vincze, a condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii, era evreu ungur. Ghizela Vass, bunica lui Bogdan Olteanu, acondus secţia externe şi era evreică maghiară. A fost asistată de 3 camarazi: Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), Olga Deuth, Andrei Goanţă (nume de împrumut), Ana Robinsohn Pauker, era evreică: Ministrul Afacerilor Externe, adjunct:Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu.
Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :Lăzărescu, Mircea Bălănescu, B. Şerban, Clara Ardeleanu, Ida Felix, E. Păsculescu, Ana Toma, Cornel Bogdan, Petre Iosif, Dionisie Ionescu, Nicu Şerban.
Ambasadori evrei: Gheorghe Stoica: la Berlin, Davidovici: în Israel, Simion Bughici: la Moscova, Mircea Bălănescu: la Paris, Petre Iosif: la Roma, Silviu Brucan (Samuil Brukner): la Washington.

[modifică] Note

↑ Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 59
↑ Jurnalul Naţional, 20 Decembrie 2006
↑ Săptămâna Roşie, Paul Goma p. 174
↑ Săptămâna Roşie, Paul Goma p. 154 şi 169
↑ Asymetria, Infiltrarea vechilor servicii secrete şi epurarea vechilor angajaţi, G. Catalan
↑ Evrei în structurile de decizie ale statului român, Gheorghe Gavrilă Copil