Constantin Pîrvulescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Constantin Pîrvulescu (1895 – 1992) a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, dar şi un oponent activ al lui Ceauşescu.
În noiembrie 1979, la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvântul pronunţându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului, acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului şi ţării. De asemenea, a acuzat congresul că neglijează problemele reale ale ţării, fiind preocupat de glorificarea lui Ceauşescu.[1] Acest atac fără precedent venea de la o persoană care nu putea fi acuzată de sentimente pro-sovietice, Pîrvulescu fiind un apărător fervent al autonomiei PCR. De asemenea, la vârsta de 84 de ani, nu putea fi acuzat de ambiţii personale aşa că remarcile sale au fost considerate de presa occidentală ca o dovadă a nemulţumirii din rândurile partidului. Pîrvulescu a fost dat afară din sală, a fost destituit din funcţia sa de delegat la congres şi a fost pus sub supraveghere strictă şi arest la domiciliu.
În martie 1989 a fost unul dintre semnatarii scrisorii celor şase, alături de Alexandru Bîrlădeanu, Corneliu Mănescu, Gheorghe Apostol, Grigore Răceanu şi Silviu Brucan.[2]
