Cardinalul Richelieu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu, departamentul Indre-et-Loire; d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil şi om politic francez.
A avut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) şi prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux şi Prémontré. De asemenea numit "Eminenţa roşie", a fost cel mai apropiat sfetnic al lui Ludovic XIII (Franţa), ţelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută şi slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.
Cuprins |
[modifică] Familie
Este al patrulea fiu, dintr-o famile cu cinci copii, dintre care trei fii. Cu toate că obârşia lui este din rândul nobilimii mici, familia lui are un rol mai însemnat in Poitou. Tatăl lui, Francois de Plesis, a fost soldat, iar mama lui, Susane de la Porte, a fost fiica unui jurist renumit.
[modifică] Greutăţi financiare
La vârsta de cinci ani Richelieu rămâne orfan de tată, acesta murind în războiul hughenot. Cu ajutorul material al curţii regale, familia lui reuşeşte să înlăture greutăţile financiare. Începând de la vârsta de nouă ani, Richelieu învaţă la Colegiul de Navarra după care este trimis la Paris pentru a studia filozofia. După terminarea studiilor era interesat pentru cariera militară, căutând să urmeze cariera tatălui său.
[modifică] Recunoaşterea meritelor lui Richelieu de către Henric III
Regele Henric al III-lea îşi exprimă recunoştinţa pentru meritele lui Richelieu în războiul hughenot, dăruind familiei lui o parohie (dioceză) în Luçon. Familia şi-a însuşit majoritatea veniturilor parohiei pentru necesităţile proprii, fapt care a fost criticat de clerici. Ca să-şi asigure mai departe veniturile din parohie, mama lui Richelieu îl trimite pe Alphonse, al doilea său fiu, să studieze sperând ca el să devină episcop de Luçon. Acesta însă a devenit călugăr, deoarece nu îşi dorea să devină episcop. Astfel, a fost nevoie ca Armand să îşi curme ambiţiile legate de o carieră militară şi să se alăture clerului.
[modifică] Studiul
Richelieu fiind un copil slab, bolnăvicios, Episcopia era convinsă că după terminarea studiilor teologice, acesta nu ar fi în stare să preia dioceza din Luçon. În aprilie 1607, cu dispensă papală (aprobarea papei fiind necesară întrucât Richelieu era prea tânăr pentru această funcţie), Richelieu este sfinţit ca episcop. În 1608, el devine episcop în Luçon, unde, cu o energie deosebită, face ordine în dioceza dezorganizată în timpul războiului hughenot. El este primul episcop din Franţa care aplică în practică hotărârile luate de Consilul din Trient.
[modifică] Prietenia cu "Père Iosif"
În această perioadă de timp, Richelieu se împrieteneşte cu François Le Clerc du Tremblay, un călugăr capucin, care mai târziu devine unul din oamenii săi de încredere. Încă din tinereţe, Richelieu dovedeşte interes pentru arena politică şi presupunându-se că ar fi luat parte la întrunirea de la Loudon, unde se duceau tratative cu privire la o revoltă a nobililor, la care a participat şi du Tremblay "Père Iosif" reprezentând interesele reginei Maria de Medici. De la acesta Richelieu află amănunte despre mersul tratativelor, în el crescând o aversiune contra Habsburgilor; mai târziu, atunci când Richelieu a devenit cardinal, "Père Iosif" numit şi eminenţa cenuşie a ajuns omul lui de încredere, aducând pe cale diplomatică servicii importante statului.
[modifică] Reprezentant al clerului
La adunarea generală din 1614, la care a luat parte ca reprezentant al Clerului din "Poitou", Richelieu a impresionat adunarea printr-un discurs briliant. Maria de Medici, în calitate de regentă (fiind mama regelui Ludovic XIII-lea care era încă minor), îl aduce la curtea regală pe Richelieu în 1616. În acelaşi an el devine secretar de stat, cu resortul "politica externă" şi "război".
Tânărul rege reuşeşte să o înlăture mai târziu de la putere pe mama regină şi pe primul ministru Concino Concini. Richeliu pierde funcţia lui ca secretar de stat, fiind surghiunit la Avignon. Abia în 1619 regele îl readuce la curte şi-l însărcinează cu tratativele dintre rege şi regina mamă (întoarsă din exil) aliată cu fiul ei al doilea Gaston d´Orleans. Prin iscusinţă diplomatică Richelieu reuşeşte să împace mama cu fiul, lucru care l-a făcut favoritul monarhului.
[modifică] Viaţa politică
Numirea lui Richelieu drept "cardinal" în 1621 a fost împiedicată de primul ministru Charles de Luynes, un favorit al regelui, care moare subit la 15 decembrie 1621, lăsând cale liberă ambiţiosului Richelieu. La data de 3 noiembrie 1622, datorită insistenţelor reginei mamă Maria de Medici, Richelieu este sfinţit "cardinal" de către Papa Grigore al XV-lea. Din 1624 Richelieu făcea parte deja din Consiliul de Miniştri, devenind un sfătuitor indispensabil al regelui, iar în acelaşi an a devenit prim-ministru cu puteri depline. Richelieu s-a folosit de influenţa lui asupra regelui pentru a organiza statul francez după planurile sale. Astfel reformează administraţia, înlătură de la conducerea statului marea nobilime, determinând consolidarea absolutismului, contribuie la nimicirea puterii militare hughenote, amestecându-se şi în hotărârile clerului.
[modifică] Lupta împotriva hughenoţilor
Hughenoţii (protestanţii), alcătuiau un "stat în stat" în timpul lui Ludovic al XIII-lea în Franţa. Prin Edictul din Nantes aveau asigurate oraşe cu o administraţie militară proprie şi erau sprijiniţi de englezi, care le erau aliaţi. După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul hughenoţilor, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoţi şi catolici. Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franţa, Richelieu trebuia să nimicească potentialul militar hughenot. Principalul oraş hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628. Prin Edictul din Ales din 1629 hughenoţii păstrează libertatea cultului lor, însă pierd definitiv potenţialul militar.
[modifică] Rolul Franţei în războiul de treizeci de ani
Ca să sfârşească hegemonia Spaniei în Europa, Richelieu s-a folosit în mod iscusit de disensiunile religioase existente în mod latent în Europa, la escaladarea cărora a contribuit în mod substanţial. Pe când în politica internă Franţa lupta împotriva protestanţilor (hughenoţilor), în plan extern, în contextul pregătirii Războiului de treizeci de ani, a sprijinit principii protestanţi împotriva trupelor spaniole şi imperiale. Prin Pactul din Bärwalde din 1631, Richelieu îi asigură regelui Suediei Gustav II Adolf un sprijin financiar de un milion livre (pfunnd) pe an, pentru finanţarea războiului contra catolicilor, sprijin care l-a ajutat pe regele suedez să ajungă cu trupele sale până în sudul Germaniei actuale. În 1635 intră in acest război chiar Franţa (catolică) de partea protestantă împotriva papei, habsburgilor, Sfântului Imperiu Roman, trupele ei fiind conduse de un episcop catolic.
[modifică] Complotul împotriva lui Richelieu
"Scopul scuză mijloacele" era una din devizele Cardinalului Richelieu, adversarii politici fiind nimiciţi fără scrupule sau milă. Existau multe alianţe făcute fără a ţine seama de relgie, iar această politică a determinat dezaprobarea bisericii catolice şi a nobilimii franceze, politica lui lovindu-se de o rezistenţă franceză tot mai accentuată. Astfel au avut loc o serie de tentative de comploturi, care mulţumită reţelei de spionaj al lui Richelieu, au fost înlăturate.
- În 1626 regina mamă încearcă cu sprijinul lui Richelieu să-l căsătorească forţat pe fratele regelui, ducele de Orleans. Această manevră politică a determinat dezaprobarea unora dintre marii nobili care au fost implicaţi într-un atentat împotriva cardinalului, ca de exemplu ducesa de Chevreuse şi amantul ei, marchizul de Chalais. Complotul este descoperit, iar marchizul este condamnat la moarte, ducesa trimisă în surghiun la Poitou, în timp ce fratele regelui este graţiat cu condiţia să se căsătorească împotriva voinţei lui cu Marie de Bourbon-Montpensier.
- 10 ani mai târziu are loc o altă încercare de a îl ucide pe Richelieu. Aceasta urma să aibă loc în 1636 la Amiens, unde se aflau trupele franceze pornite împotriva armatei spaniole din Picardie. În acest complot este implicat contele de Montresor favoritul ducelui de Orleans şi contele de Soisons, generalul fiind în tabăra politică a reginei mame. După descoperirea complotului, Soisons se refugiază la Sedan unde în 1637 adună trupe împreună cu alţi complici. În anul 1641 se întoarce în Franţa în fruntea unei armate habsburgice, învingându-l pe mareşalul francez de Chatillon în bătălia de la La Marfee din 6 iulie 1641, însă moare în timpul sărbătăririi triumfului său printr-un glonţ neaşteptat.
În anul 1642, sănătatea lui Richelieu s-a deteriorat puternic. Simţind că i se apropie moartea, acesta l-a numit ca succesor pe unul dintre adepţii săi cei mai de încredere, Jules Cardinal Mazarin. Deşi Mazarin a fost iniţial un reprezentant al Vaticanului, el a ieşit din slujba papei pentru a intra în slujba regelui Franţei. Mazarin a devenit succesorul lui Richelieu atunci când acesta a murit la 4 decembrie [[1642]. Cardinalul este înmormântat la biserica din Sorbona.
