Campaniile din Azov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Războaiele ruso-turce |
|---|
| 1676 — 1681 |
| 1686 — 1700 |
| 1687 — 1689 |
| 1695 — 1696 |
| 1710 — 1711 |
| 1735 — 1739 |
| 1768 — 1774 |
| 1787 — 1792 |
| 1806 — 1812 |
| 1828 — 1829 |
| 1853 — 1856 |
| 1877 — 1878 |
| 1914 — 1918 |
Campaniile din Azov ale ţarului Petru cel Mare din 1695-1696 (în limba rusă: Азовские походы Петра I ) sunt două acţiuni militare din timpul războiul ruso-turc, 1686-1700 conduse de ţarul Petru cel Mare, care au avut ca scop capturarea fortăreţei otomane Azov. Fortăreaţa, apărată de o garnizoană de 7.000 de soldaţi, bloca accesul Rusiei la Marea Azov şi la Marea Neagră.
[modifică] Prima campanie din Azov
Prima campanie din Azov a început în primăvara anului 1695. Petru cel Mare a ordonat armatei sale (31.000 şi 170 de tunuri) să înainteze către fortăreaţa Azov. Armata era formată din cele mai bune regimente ale armatei regulate şi din unităţi ale cazacilor de pe Don. Armata era împărţită în trei mari unităţi avându-i comandanţi pe Franz Lefort, Patrick Gordon şi Avtonom Golovin. O altă armată, mult mai numeroasă (120.000 de oameni), compusă în principal din unităţi de cavalerie, strelţi şi cazaci ucrainieni, aflată sub comanda lui Boris Şeremetev, s-a îndreptat către cursul inferior al râului Nipru cu scopul de a abate atanţia armatei Hanatului Crimeii de la atacul principal. Între 27 iunie şi 5 iulie, ruşii au blocat orice acces terestru spre Azov. După două atacuri eşuate pe 5 august şi pe 25 septembrie, asediul a fost ridicat.
[modifică] A doua campanie din Azov
La sfârşitul anului 1695, ruşii au început preparativele pentru a doua campanie din Azov. Până în primăvara anului următor, ruşii au reuşit să construiască Flotila Azovului. Cavaleria de sub comanda lui Şeremetev (aproximativ 70.000 de militari) a fost trimisă din nou spre zona cursului inferior al Niprului. Pe 23 aprilie 1696, forţa principală de atac (75.000 de oameni) de sub comanda lui Alexei Şein a început înaintarea către Azov pe pământ şi pe apă (pe râurile Voronej şi Don). Ţarul Petru I şi flota sa de galere s-a îndreptat către Azov pe 3 mai. Pe 27 mai, marina imperială rusă sub comanda lui Lefort a blocat fortăreaţă Azov dibspre mare. Pe 14 iunie, flota turcă a intervenit în sprijinul garnizoanei asediate pe 14 iunie, dar s-a retras după ce a pierdut două corăbii în luptă. După efectuarea unor bombardamente masive de pe mare şi de pe uscat şi după cucerirea zidurilor exterioare ale fortăreţei pe 17 iulie de către cazacii ucrainieni şi cei de pe Don, garnizoana turcă s-a predat pe 19 iulie.
[modifică] Urmări
Campaniile din Azov au demonstrat importanţa flotei maritime de război şi a marcat începutul procesului prin care Rusia s-a transformat într-o putere navală. Succesele din această ultimă campanie militară au întărit poziţiile Rusiei în timpul congresului de la Karlowitz din 1698-1699 şi a ajutat la semnarea unui tratat de pace favorabil ţarului în 1700, la Constantinopol. Cum s-a dovedit că Azovul nu îndeplinea condiţiile necesare pentru găzduirea unei flote militare, ţarul a hotărât pe 27 iulie 1696 înfiinţarea unui port militar la capul Tagan-Rog . Pe 12 septembrie 1698 a fost fondat Taganrogul, prima bază militară a marinei ruse.
În ciuda faptului că această campanie a fost un succes, Petru cel Mare a înţeles că obiectivele sale nu erau îndeplinite în întregime până când nu cucerea întreaga Peninsulă Crimeea, accesul la Marea Neagră fiind îngrădit de prezenţa forţelor turco-tătare din zonă.
Crearea marinei imperiale ruse (52 de vase pentru inceput), încadrarea ei cu personal de specialitate (de navigaţie, luptă, reparaţie/construcţie) a fost aprobată prin hotărârea din 20 octombrie 1696 a Dumei boiereşti. Aceasta era singura măsură posibilă pentru ca Imperiul Rus să poată rezista presiunilor Imperiului Otoman. Data de 20 octombrie este de aceea considerată ca zi de naştere a marinei ruse.
