Brutalism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Unul sau mai mulţi wikipedişti lucrează în acest moment la extinderea acestui articol.

Din această cauză este posibil să existe deficienţe în formatare sau conţinut. Vă rugăm să nu faceţi modificări în timp ce este afişat acest anunţ. În schimb puteţi face sugestii în pagina de discuţii a articolului.

Dacă vedeţi în istoricul articolului că a trecut mai mult de o săptămână de la ultima editare, puteţi şterge acest anunţ şi modifica articolul.

Brutalism "standard", Unité d'Habitation, Marseille
(Le Corbusier, 1952)

Brutalism este numele generic al unui stil arhitectural care a derivat din modernism, "înflorind" în anii 1950, 1960 şi 1970.

Stilul brutalist a fost în mare parte inspirat de operele arhitectului elveţian Le Corbusier, şi în particular de către clădirea Unité d'Habitation din Marseille, respectiv de operele lui Ludwig Mies van der Rohe, importantă figură în mişcarea Bauhaus. Termenul "brutalism" a originat din expresia franceză béton brut adică "beton brut", adică beton nefinisat. Clădirile brutaliste sunt de obicei realizate în forme ce sunt şocant de geometrice, repetitive, amintind de blocuri de beton armat nefinisat, relevând adeseori textura lemnului folosit la realizarea cofrajelor turnării betonului brut.

Brutalismul a fost adeosori asociat cu o ideologie socială utopică, care era susţinută de designerii săi, în special de către cuplul de arhitecţi Peter şi Alison Smithson la apogeul mişcării. Decăderea şi crescânda nepopularitate a stilului şi a ideologiei brutaliste în anii 1960 - 1970 s-a datorat în parte tendinţei fireşti de descreştere a interesului faţă de urbanismul social (în special în Marea Britanie, dar şi în Germania şi Franţa), precum şi de atracţia generată de alte soluţii urbane, mai atrăgătoare arhitectural, estetic, stilistic şi funcţional.

[modifică] Stilul

Boston City Hall, parte a Government Center, Boston, Massachusetts
(realizatori Gerhardt Kallmann şi N. Michael McKinnell, 1969.

Brutalismul este asemănător, până la un anumit punct, atât cu modernismul cât şi cu stilul internaţional din arhitectură. Nu întâmplător, acesta este unul din motivele esenţiale ale confuziei dintre aceste stiluri arhitecturale. Toate aceste stiluri utilizează masiv repetiţia şi regularitatea ca procedee standard, dar brutalismul se detaşează prin folosirea obsesivă a repetiţiei şi prin încorporarea unor neregularităţi care se vor a fi şocante.

Trellick Tower, London
(Goldfinger, 1972)

O altă temă comună a designului în brutalism este expunerea vizibilă, în exterior, deseori ostentativă, a funcţiilor clădirii, variind între relevarea structurii şi serviciilor pînă la folosirea concretă a sa de către oameni. Altfel spus, stilul brutalist este o "sărbătoare a betonului". În imaginea alăturată, înfăţişînd Primăria oraşului Boston, Massachusetts, Boston City Hall, porţiuni diferite ale clădirii impresionează retina diferit, indicând limpede natura şi forma încăperilor din spatele fiecărei variţii a faţadei clădirii. Astfel se pot distinge cu precizie biroul primarului, sala de consilii, etc. Similar, dintr-o altă perspectivă a brutalismului, facilităţile care sunt de obicei ascunse, aşa cum ar fi turnul de apă al unei şcoli designată şi realizată în manieră brutalistă, Hunstanton School, este realizat intenţionat şocant vizibil.

Diferiţi critici ai stilului argumentează că natura stilului brutalist fac clădirile respective distante, reci, neprietenoase şi necomunicative, în loc de a "citi" totul în maniera intenţionată de realizatori, integrant, eficient şi protectiv. De exemplu, intrarea unui structuri brutaliste este astfel designată încît nu este evidentă pentru nici un privitor, trecător sau vizitator.

Brutalismul este adeseori criticat privindu-l rupt din context, fără nici o legătură cu implicaţiile sociale, istorice şi arhitecturale ale mediului în care a fost folosit şi motivele pentru care a fost folosit, pledînd incorect desigur, pentru o aparenţă a sa stranie, deplasată şi străină locului.

[modifică] Istorie

Brutalismul a primit un impuls semnificativ în Marea Britanie, după cel de-al doilea război mondial, într-o Anglie aflată într-o depresie economică datorată ravagiilor provocate de război, care căuta cu "disperare" soluţii implicînd metode de designare şi construire ieftină de locuinţe, magazine şi clădiri guvernamentale. Fiind combinat cu intenţiile progresiste din spatele "străzilor care duc la cer", expresie generată de clădirea Unité d'Habitation a lui Le Corbusier (vezi prima imagine), brutalismul a fost promovat ca o mişcare arhitecturală, dar şi socială pozitivă, o soluţie la probleme urbane şi sociale ale mijlocului secolului 20.

În realitate, multe din clădirile epigonice maestrului Corbusier erau mult mai simpliste decît acesta teoretizase şi realizase practic. În locul intenţiile clar exprimate ale arhitectului elveţian, multe din clădirile brutaliste ulterioare au creat locuri tenebroase, claustrofobice şi ademenitoare creerii unei subculturi a violenţei şi a benzilor de răufăcători. Dintre acestea, Robin Hood Gardens din Anglia este un exemplu notoriu ilustrativ al deviaţiei sociale produse de clădiri brutaliste total nereuşite. În plus, răceala coloanelor gri sub un cer nordic cenuşiu este atrăgătoare pentru acte de vandalizare de tip graffiti.

Designul brutalist al multor clădiri au fost adesea critizate ca fiind (foarte) neplăcute ochiului. Spre exemplu, ghidul Londrei numit The Fodor's guide to London menţionează clădirea de birouri cunoscută ca 50 Queen Anne's Gate ca fiind "(foarte) masivă" (în original, hulking). Caracterizarea este reală, întrucît brutalismul apelează "masiv" la folosirea betonului, care se toarnă uşor, este uşor de menţinut, dar poate fi modificat foarte greu. Oricum, în cazul clădirii Trellick Tower, designul acesteia s-a dovedit a fi plăcut tuturor ce locuiesc acolo, atât celor care închiriază cît şi celor care au proprietăţi. În timp, s-a întîmplat adesea ca multe structuri brutaliste să devină apreciate ca semne ale locului datorită unicităţii lor precum şi a aparenţei lor care atrage privirea.

In recent years, the bad memories of underserved brutalist community structures have led to their eager demolition to make way for newer, more traditionally oriented community structures. Despite a nascent modernist appreciation movement, and the identified success that some of this style's offspring have had, many others have been or are slated to be demolished.

[modifică] "Noul Barbarism"

Brutalism has some severe critics, one of the most famous being Charles, Prince of Wales, whose speeches and writings on architecture have excoriated brutalism, calling many of the structures "piles of concrete." "You have to give credit to the Luftwaffe," he once said. "When they destroyed our skyline, they at least replaced it with just rubble." Much of the criticism comes not from the designs of the buildings, but rather from the fact that concrete facades don't age well in a temperate climate such as Europe's, becoming streaked with water stains and sometimes even moss. In warmer desert climates, brutalist buildings are better preserved and in such places have often come to be regarded as works of art.

The architecture column of Private Eye, "Nooks and Corners", began life as "Nooks and Corners of the New Barbarism", with "new barbarism" clearly intended as a reference to "new brutalism". The column is skeptical about modern architecture in general, but over the course of some four decades has reserved its strongest wrath for brutalism, especially in government-sponsored projects.

[modifică] Reactivare contemporană

Although the brutalist movement was largely dead by the mid-1980s, it has experienced an updating of sorts in recent years. Many of the style's rougher aspects have been softened in newer buildings, with concrete facades often being sandblasted to create a stone-like surface, covered in stucco, or composed of patterned pre-cast elements. Many modernist architects such as Steven Ehrlich, Ricardo Legorreta and Gin Wong have been doing just that in many of their recent projects. The firm of Victor Gruen and Associates has revamped the style for the many courthouse buildings it has been contracted to design. Architects from Latin America have been reviving the style on a smaller scale in recent years. Brutalism has recently experienced a major revival in Israel, due to the perceived sense of strength and security the style creates. With the development of LiTraCon, a new, translucent-concrete brutalist movement may be on the horizon.

[modifică] Arhitecţi brutalişti

Architects associated with the brutalist style include Erno Goldfinger, husband-and-wife pairing Peter and Alison Smithson, and, to a lesser extent perhaps, Sir Denys Lasdun. Outside of Britain, Louis Kahn's government buildings in Asia and John Andrews's government and institutional structures in Australia exhibit the creative height of the style. More recent Modernists such as I.M. Pei and Tadao Ando have also designed notable brutalist works.

[modifică] Listă de structuri brutaliste foarte cunoscute

Listed in chronological order with structure name, location, architect(s), and year(s) constructed.

• Unité d'Habitation de Marseille (Cité Radieuse), Marseille, Franţa (Le Corbusier, 1952)
• Hunstanton Secondary School, Norfolk, Anglia (Peter and Alison Smithson, 1954)
• Park Hill, Sheffield, Anglia (Ivor Smith/Jack Lynn, 1961)
• Tricorn Centre, Portsmouth, Anglia (Owen Luder, 1964)(demolished 2004)
• Habitat '67, 1967 World's Fair, Montreal, Canada (Moshe Safdie, 1967)
• Queen Elizabeth Hall and Purcell Room, London, Anglia (Jack Whittle/Hubert Bennett? 1967)
• Hayward Gallery, London, Anglia (Dennis Crompton/Warren Chalk/Ron Herron, 1968)
• The Barbican, London, Anglia (1969)
• Boston City Hall, Boston, Massachusetts (I.M. Pei/Kallmann, McKinnell & Knowles/Campbell, Aldrich & Nulty, 1969)

• Regenstein Library, University of Chicago, Chicago, Illinois (Walter Netsch, 1970)
• Balfron Tower, West London, Anglia (Ernö Goldfinger, 1971)
• Cameron Offices, Canberra, Australia (John Andrews, 1972)
• Robin Hood Gardens, London, Anglia (Peter and Alison Smithson, 1972)
• Trellick Tower, London, Anglia (Ernö Goldfinger, 1972)
• John P. Robarts Research Library, Toronto, Canada (A.S. Mathers and E.J. Haldenby, 1973)
• FBI Headquarters, Washington, DC (C.F. Murphy, 1974)
• Freeway Park, Seattle, Washington, (Lawrence Halprin, 1972–1976)
• 50 Queen Anne's Gate (former Home Office building), London, Anglia (Sir Basil Spence, 1976)
• Royal National Theatre, London, Anglia (Sir Denys Lasdun, 1976)
• High Court building, Canberra, Australia (Edwards Madigan Torzillo and Briggs, 1980)
• Genex Tower, Belgrade, Serbia (Mihajlo Mitrovic,1980)
• Jatiyo Sangsad Bhaban (Dhaka National Assembly), Dhaka, Bangladesh (Louis Kahn, 1982 (designed 1962)
• Victoria Centre, Nottingham, Anglia.
• Cathedral of Our Lady of the Angels, Los Angeles, California (José Rafael Moneo, 2002)

[modifică] Legături externe

• New York Architecture Images- New York Brutalism
• Ontario Architecture: Brutalism
• From Here to Modernity includes many Brutalist examples
• Sarah J. Duncan photos of brutalist structures
• Charles Mudede, "Topography of Terror", The Stranger (newspaper) (Seattle), Vol 11 No. 49, Aug 22–Aug 28 2002.
• Arcaid includes Brutalist examples

Trellick Tower, London (Goldfinger, 1972)	Park Hill, Sheffield (Lynn, Smith 1961)	Royal National Theatre, London (Lasdun, 1976)	Regenstein Library, Chicago (Netsch 1970)
Cameron Offices (detaliu), Canberra, Australia (Andrews 1972	Ex-Home Office building, London (Spence 1976)	Indiana University Art Museum, Bloomington, Indiana (Pei 1972)	right|thumb|High Court of Australia, Canberra (Edwards/Madigan/Torzillo/Briggs 1980)
Buckinghamshire County Hall, Aylesbury (Pooley 1966)	Theodor Geisel Library, UCSD (William Pereira 1970)

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Brutalism