Baschet
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Baschet-ul este unul dintre cele mai răspândite jocuri sportive din lume; se caracterizează prin fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia înaltă şi calităţile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu, inteligenţă şi rezistenţă nervoasă.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Vechile populaţii incaşe, maia şi aztece practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băştinaşii din Florida aveau o ţintă formată dintr-un coş de nuiele iar indienii din America plasau un fel de coş în trunchiuri de copac.
În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Spring-field, din statul Massachusetts, SUA, pe numele sau James A. Naismith, încercând să facă mai variate lecţiile de educaţie fizică ale studenţilor, cu un conţinut mai atractiv şi mai dinamic, fără condiţii materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi şi a înlocuit poarta cu un coş suspendat pe un perete. Astfel a luat naştere sportul căruia i s-a spus apoi baschet ball (basket = coş, ball = minge).
La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren. Jocul se răspândeşte în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.) şi din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat şi ţara noastră).
[modifică] Regulament
Un joc de baschet are loc între două echipe a câte 5 jucători pe teren fiecare. Scopul fiecarei echipe este să introducă mingea în coşul adversarilor şi să încerce să împiedice cealaltă echipa sa înscrie. Echipa care înscrie cele mai multe puncte la terminarea timpului de joc va fi învingatoarea jocului respectiv. Mingea poate fi pasată, aruncată, lovită, rostogolită, driblată, în orice direcţie.
Terenul de joc Terenul de joc este o suprafaţă dreptunghiulară, plană şi dură, liberă de orice obstacol. Dimensiunile terenului trebuie să fie de 28 m, în lungime pe 15 m în lăţime acestea fiind măsurate de la marginea interioară a liniilor care delimitează terenul. Federaţiile naţionale au autoritatea să aprobe pentru competiţiile naţionale, terenurile de joc existente cu dimensiunile minime de 26 m lungime şi 14 m lăţime.
Terenul de joc va fi delimitat de linii. Toate liniile trebuie să fie trasate cu aceiaşi culoare (de preferinţă alb), să aibă o lăţime de 5 cm şi să fie clar vizibile. Aceste linii sunt: liniile de fund (pe lăţimile terenului) şi linii laterale (pe lungimile terenului). Aceste linii nu fac parte din terenul de joc. Orice obstacol inclusiv scaunele din zona băncii echipelor trebuie să fie situate la cel puţin 2 m distanţă de terenul de joc.
Linia de centru trebuie trasată, paralel cu liniile de fund, din punctele centrale ale fiecărei linii laterale. Ea va fi prelungită cu 15 cm în afara fiecărei linii de tuşă. Cercul central trebuie trasat la centrul terenului şi va avea o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a circumferinţei. Dacă suprafaţa cercului central este colorată, atunci culoarea va fi aceiaşi cu cea a zonelor de restrictie. Semicercurile vor fi trasate pe terenul de joc având centrul al jumătatea liniilor de aruncări libere şi o rază de 1,80 m măsurată de la marginea exterioară a liniilor care le delimitează.
Liniile de aruncări libere şi zonele de restricţie O linie de aruncări libere trebuie trasată paralel cu fiecare linie de fund. Marginea ei exterioară trebuie situată la 5,80 m de la marginea interioară a liniei de fund şi trebuie să aibă 3,60 m lungime. Centrul liniei trebuie situat pe linia imaginară care uneşte mijlocul celor două linii de fund. Zonele de restricţie trebuie să fie spaţiile delimitate pe terenul de joc de liniile de fund, liniile de aruncări libere şi liniile care unesc extremităţile liniilor de aruncări libere cu punctele situate pe liniile de fund la 3 m de o parte şi de cealaltă a mijlocului acestor linii, măsurate de la marginea exterioară a acestor linii. Toate aceste linii, cu excepţia liniilor de fund, fac parte din zona de restrictie
Panoul de baschet este fabricat din lemn tare, sticlă sau plastic, având grosimea de 3 cm. Mingea de baschet este confecţionată dintr-o cameră de cauciuc, acoperită cu o anvelopa de piele, material plastic sau cauciuc, având greutatea de 600-650 gr. şi circumferinţa de 75-80 cm. Jocul este condus de 3 arbitri în teren (conform regulamentului FIBA), ajutaţi de un scorer şi un cronometror.
Un meci de baschet se desfăşoara în 4 reprize de câte 10 minute fiecare, cu o pauză de 2 minute intre sferturile 1-2 si 3-4, precum si o pauza de 15 minute între sferturile 2-3 conform regulamentului FIBA. In campionatul nord-american NBA meciul se desfasoara in 4 reprize de cate 12 minute fiecare. Spre deosebire de alte jocuri, la baschet se cronometrează timpul efectiv de joc, cronometrul fiind oprit la toate întreruperile jocului. Coş înscris este valabil numai dacă mingea intră în coş pe deasupra lui şi trece prin el. Un meci de baschet nu se termina niciodata cu un scor de egalitate intre cele doua echipe. In cazul in care la sfarsitul timpului regulamentar de joc cele echipele se afla la egalitate meciul se va prelungi cu o repriza de prelungire de 5 minute de joc efectiv. Daca si la capatul acestei reprize situatia de egalitate continua meciul se va prelungi cu atatea reprize cat este necesar ca la final o echipa sa aiba cel putin un punct mai mult decat adversara sa.
După fiecare coş marcat, mingea se repune în joc de către echipa aflată în apărare din orice loc aflat înapoia liniei de fund a propriului teren. Timeout-ul se poate acorda în ambele reprize de câte 2 ori fiecărei echipe, la cererea antrenorului sau a jucătorilor.
În jocul de baschet sunt sancţionate (prin pierderea mingii), fie abaterile de la regulament, fie greşelile personate (efectuate prin contact direct cu un adversar). În timpul driblingului jucătorul se poate deplasa pe teren, dar daca a oprit driblingul, nu-l poate relua, făcându-se vinovat astfel de "dublu dribling".
PivotuI este un post deţinut de un jucator într-o echipa de baschet, sau mai este şi mişcarea unui jucător cu mingea, care menţine cu un picior contactul cu solul, iar cu celălalt îşi schimbă direcţia o dată sau de mai multe ori. Regula paşilor interzice jucătorului aflat în posesia mingii să se deplaseze cu ea în braţe. Regula celor 3 secunde nu permite unui jucător în atac să stea mai mult de 3 secunde în suprafaţa de aruncări libere sau să ţină mai mult de 3 secunde mingea în posesia sa, fără s-o bată în podea. Regula celor 10 secunde obligă echipa care are mingea să treacă în acest interval de timp în terenul advers (cu mingea). Regula celor 30 de secunde impune echipei în atac să arunce la coş în timp de maximum 24 de secunde. Un jucător care comite 5 greşeli personale în timpul jocului este eliminat definitiv de pe teren.
[modifică] Baschetul în România
Jocul de baschet se raspandeste in Europa la inceputul secolului XX, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. In 1932 se constituie Federatia Internationala de Baschet Amator (F.I.B.A.). Romania s-a aflat printre cele 8 tari membre fondatoare ale forului mondial alaturi de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elvetia si Portugalia. Din 1935 se disputa campionatele europene (la care a participat si tara noastra).
La noi in tara, primele demonstratii de baschet au fost efectuate in 1920. Pina in 1923, baschetul se practica in special in liceele din capitala, organizindu-se sporadic competitii interscolare. Unul dintre liceele celebre la acea vreme a fost Mihai Viteazul, invingator in prima competitie interliceeana organizata la noi in tara. De altfel liceul Mihai Viteazul a fost si prima institutie care a beneficiat de un teren regulamentar de baschet. Incepand cu anul 1928 se constituie diferite echipe, exclusiv masculine, la cluburile Sportul Studentesc, Juventus sau T.C.R. Federatia Romana de Baschet si Volei ia fiinta in 1931. Tot atunci este organizat si primul campionat regional masculin. In aceasta perioada nu existau mai mult de 150-200 sportivi legitimati, baschetul traind mai ales din insistentele si pasiunea unor animatori. Dupa 23 august 1944, odata cu instaurarea regimului comunist acest sport incepe sa aiba caracter de masa, ca de altfel majoritatea activitatilor sportive din acea vreme. Sunt organizate campionate republicane (incepand cu anul 1947), se participa la primele Jocuri Balcanice (1946), sunt organizate anual campionate scolare si universitare precum si festivaluri de minibaschet pentru copii. Dintre performantele Romaniei pe plan international mentionam clasarea de 3 ori pe locul IV la campionatele feminine europene (1964,1966, 1968) si de 2 ori pe locul V la cele masculine (1957,1967), precum si unele succese ale echipelor de club Steaua, Dinamo, Politehnica Bucuresti, Rapid in cupele europene. In 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a Romaniei s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculina a ocupat locul IV. In 1991 echipa masculina de baschet juniori a Romaniei a inregistrat cea mai buna peformanta a vreunui lot din Romania la un campionat mondial de baschet clasandu-se pe locul V la CM de la Edmonton, Canada. Din lot faceau parte, printre altii, Ghita Muresan, singurul roman care a evoluat in NBA sau Constantin (Titi) Popa, doi dintre cei mai cunoscuti baschetbalisti romani pe plan international.
