Anton Durcovici
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anton Durcovici (n. 17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, (Austria) - d.11 decembrie 1951, Sighet) a fost un episcop romano-catolic de Iaşi, care a efectuat martiriul pentru credinţa creştină în inchisorile comuniste. În prezent, are loc studierea cererii de beatificare a acestuia.
[modifică] Biografie
S-a născut la data de 17 mai 1888 în localitatea Bad Deutsch-Altenburg (Austria), fiind al doilea copil al soţilor Francisc şi Maria. La vârsta de şase ani a emigrat împreună cu mama sa la Iaşi, unde a frecventat cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat apoi la o şcoală din Ploieşti şi apoi la Bucureşti, unde s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" (1898-1906). La 1 septembrie 1901, este primit de către arhiepiscopul Netzhammer în Seminarul mic din Bucureşti, la recomandarea pr. Lucius.
La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile teologice la Colegiul "De Propaganda Fide" (1906-1911). Ca o încununare a anilor de studii, între 1910-1911 a obţinut doctoratul în filosofie al Universitatea Toma de Aquino, apoi doctoratul în teologie la Universitatea Urbaniană, precum şi licenţa în drept canonic la Universitatea Gregoriană. A fost sfinţit preot în ziua de 24 septembrie 1910 în Bazilica "San Giovanni in Laterano", cu o dispensă canonică de 20 de luni.
Revenit în ţară la 29 iulie 1911, a fost mai mulţi ani profesor şi a activat ca preot vicar la Parohiile din Tulcea, Târgovişte şi Giurgiu. Apoi a fost şi rector al capelelor şcolilor catolice, predicator la biserica "Sf. Maria a Darurilor", preşedinte al Asociaţiei Mariane de bărbaţi şi tineri din Bucureşti. În anul 1919, pr. dr. Anton Durcovici a fost nominalizat drept candidat pentru funcţia de Episcop de Iaşi.
După Primul Război Mondial părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: profesor şi rector al Seminarului Teologic Arhidiecezan "Sf. Duh" (1924-1947), vicar general al Mitropoliei Romano-Catolice de Bucureşti (1935-1947) şi canonic al aceleiaşi Arhidieceze.
Mons. Dr. Anton Durcovici a fost rector şi al Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi în perioada 1944-1945 când, din cauza războiului, Institutul a fost mutat la Bucureşti în Seminarul în fruntea căruia se afla deja din 1924.
În înţelegere cu Înaltul Guvern al României şi conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun şi Statul Român, Papa Pius al XII-lea (1939-1958), la 30 octombrie 1947, l-a numit pe Mons. Dr. Anton Durcovici ca Episcop de Iaşi. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 în Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti de către pro-nunţiul apostolic Gerald Patrick O'Hara (episcop de Savannah-Atlanta) şi înscăunat în Catedrala din Iaşi la 14 aprilie acelaşi an.
În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a desfăşurat o activitate pastorală istovitoare, vizitând parohiile din Moldova şi însufleţind cu viaţa sa sfântă inimile enoriaşilor săi. Din cauza întreruperii relaţiilor diplomatice dintre Guvernul României şi Sfântul Scaun, prin denunţarea Concordatului din anul 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist.
Dupã "punerea în retragere" forţată a Arhiepiscopului Cisar în septembrie 1948 şi trimiterea acestuia cu domiciliu forţat la Orăştie, conducerea Arhidiecezei de Bucureşti a fost încredinţatã Episcopului de Iaşi, Anton Durcovici, ca Administrator Apostolic. În timpul evenimentelor dramatice din 1949, Episcopul Durcovici a dat dovadă de mult tact în îndrumarea preoţilor şi a sătenilor pentru respectarea liniştii şi a păcii, ferindu-se astfel de a provoca autorităţile comuniste.
[modifică] Martiriul episcopului Durcovici
La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate, împreună cu preotul prof. Rafael Friedrich, rectorul Seminarului Arhidiecezan din Bucureşti. A fost anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti, apoi încarcerat la Jilava, şi în cele din urmă transferat la Sighetul Marmaţiei, unde a murit în "celula morţii" la 10/11 decembrie 1951.
Cazul Durcovici rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii din România. Ca şi Sf. Arhidiacon Ştefan, el a acceptat conştient voinţa lui Dumnezeu de a muri ca martir pentru credinţa sa. Perioada 1948-1949, în care s-a aflat la conducerea Diecezei de Iaşi, a fost una de confruntare deschisă cu regimul comunist, asupritorul Bisericii, iar episcopul Durcovici şi-a făcut pe deplin datoria. Din ură faţă de Biserică, asupritorii săi i-au întocmit dosar de urmărire informativă, l-au spionat prin toate mijloacele, iar în final l-au anihilat.
În închisorile comuniste, scria recent istoricul catolic american Robert Royal, episcopul "a fost maltratat (...) într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat într-o celulă devenise de nerecunoscut". Aflat în captivitate, el şi-a susţinut cu mult curaj nevinovăţia, declarând: "De la început şi până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic şi am înlăturat din faptele şi cuvintele mele orice politică, având drept scop de a călăuzi clerul şi credincioşii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, îndemnându-i în credinţa lor religioasă".
Pornit prin infernul comunist, după ce a trecut pe la închisorile de exterminare din Gherla şi Aiud, Episcopul Anton Durcovici a ajuns pe data de 5 decembrie 1950 la Sighet. Spre miezul acelei nopţi un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai găseau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene, preotul Rafael Friedrich s-a repezit cu propria-i pătură să-şi acopere profesorul şi duhovnicul. Din cauza durerilor şi a gerului Episcopul Anton Durcovici n-a putut dormi şi în aceea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român".
A doua zi a fost luat şi aruncat dezbrăcat şi singur într-o altă celulă. Pe data de 9 decembrie, preotul Rafael Friedrich a reuşit să-l descopere şi în cele câteva cuvinte schimbate în fugă, prin uşa zăvorâtă episcopul l-a rugat pe fostul student: „Te rog să mă dezlegi deoarece voi muri de foame şi chin".
Moartea sa la Sighet a fost atroce după ce torţionarii săi, la ordinul liderilor regimului comunist, i-au refuzat hrana şi apa de băut. Şi pentru ca asasinatul să fie perfect, Securitatea i-a îngropat trupul în cimitirul săracilor, într-un loc rămas până astăzi necunoscut, devenit mai apoi teren arabil. Mai mult, moartea episcopului a fost mult timp ţinută secretă. Efectul avea să fie însă contrariu, iar episcopul nu a fost niciodată dat uitării. În plină teroare comunistă, la 12 ianuarie 1954, respectiv 7 iulie 1955, preoţii Traian Jovanelli şi Petru Pleşca cereau eliberarea din închisoare a episcopului Durcovici, neştiind că el murise. În ultimii ani ai regimului comunist, dosarul de canonizare a episcopului Durcovici era deja în curs, fiind date publicităţii şi primele informaţii privitoare la viaţa şi martiriul său.
După anul 1990, episcopul Petru Gherghel a revigorat aceste preocupări, demarând cercetările istorice privind viaţa şi activitatea episcopului martir. Începând din 1 decembrie 2004, în toate bisericile catolice din Moldova a început novena de rugăciune pentru beatificarea Episcopului martir Anton Durcovici. În prezent, dosarul său de beatificare se află pe masa de lucru a Comisiei Pontificale pentru Cauza Sfinţilor din Vatican.
Actualmente, Academia Teologică de pe lângă Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Tereza" din Bucureşti, poartă numele episcopului Anton Durcovici.
[modifică] Legături externe
| Mitropoliţi şi episcopi anticomunişti în România | ||
|---|---|---|
| BRU | Vasile Aftenie | Ioan Bălan | Tit Liviu Chinezu | Ioan Dragomir | Ioan Duma | Valeriu Traian Frenţiu | Iuliu Hirtea | Iuliu Hossu | Ioan Ploscaru | Alexandru Rusu | Ioan Suciu | Alexandru Todea | | |
| BRC | Szilárd Bogdánffy | Adalbert Boroş | Alexandru Cisar | Anton Durcovici | Imre Erös | Áron Márton | Augustin Pacha | Johannes Scheffler | Joseph Schubert | |
| BOR | Grigorie Leu | Nicodim Munteanu | Visarion Puiu | |
