Ancoră
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În domeniul naval, o ancoră este o piesă, grea şi rezistentă, turnată, sau forjată, din oţel, care, lăsată pe fundul apei cu ajutorul unui lanţ sau cablu, asigură staţionarea navei sau ambarcaţiunii.
În general, o ancoră se compune din următoarele părţi principale:
- fusul,
- braţele şi uneori,
- traversa.
Din punctul de vedere al construcţiei, ancorele se împart în patru grupe distincte:
- a) ancore, cu traversa şi braţe fixe. ("Stocked anchor");
- b) ancore cu traversă şi braţe oscilante ("Close-stowing anchor");
- c) ancore fără traversă şi cu braţe oscilante ("Stockless anchor");
- d) ancore de corp mort ("Mooring anchor").
Ancorele din primele trei grupe se folosesc curent de nave şi se disting prin existenţa braţelor cu palme şi gheare care pătrund în solul fundului, constituind astfel elementul de ţinere şi rezistenţă la derapare.
De obicei, navele au în dotare două ancore de greutate egală instalate pe teugă, cîte una în fiecare bord, şi o ancoră de rezervă, amarată pe teugă.
Navele de mare tonaj au o ancoră şi la pupa.
 |
Acest articol despre transportul naval este deocamdată un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
