Alpii Provansali
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alpii Provansali, situaţi în regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur), reprezintă o ramificaţie vestică a Alpilor Maritimi. Ei sunt situaţi în sud-estul Franţei şi se învecinează la nord cu Alpii Dauphiné, la vest cu Ronul, iar în sud cu Marea Mediterană. Masivele de coastă Maures şi Estérel sunt considerate ca făcând parte din acest lanţ muntos.
Alpii Provansali sunt străbătuţi de râurile Durance, Var, Argens şi Verdon. Cea mai pitorească atracţie a zonei o constituie Cheile Verdon-ului (Marele Canion al Verdon-ului) şi staţiunea Castellane.