Şaraşka

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Şaraşka (în limba rusă: шара́шка) era numele neoficial al laboratoarelor secrete de cercetare şi experimentare în sistemul lagărelor de muncă ale Gulagului sovietic. Din punct de vedere etimologic, şaraşka derivă dintr-o expresie argotică шарашкина контора (şaraşkina kontora), care se poate traduce aproximativ prin "biroul în care se bat câmpii" sau "biroul în care se învârti în jurul cozii", prin care, în mod ironic, era caracterizată o organizarea slabă, plină de improvizaţii şi mistificări

Oamenii de ştiinţă şi inginerii care se aflau în şaraşka erau condamnaţi aduşi din diferite lagăre de muncă sau de prizonieri, fiind obligaţi să muncească pentru rezolvarea unui număr de probleme ştiinţifice şi tehnologice de maxim interes pentru statul sovietic. Condiţiile de viaţă erau în general mai bune decât în lagărele din taiga, unde lipsa hranei şi asistenţei medicale, plus munca istovitoare, făceau nenumărate victime.

Rezultatele cercetărilor făcute în şaraşka erau de obicei publicate şi atribuite unor oameni de ştiinţă sovietici aflaţi în libertate şi agreaţi de conducerea partidului comunist, fără ca adevăraţii autori să fie menţionaţi în vreun fel, numele acestora din urmă fiind de mult uitate în lumea academică. Unii dintre condamnaţii din şaraşka, ingineri şi cercetători excepţionali, eliberaţi din detenţie în timpul celui de-al doilea război mondial sau în perioada postbelică, şi-au clădit cariere remarcabile în libertate şi au ajuns cunoscuţi în întreaga lume.

[modifică] Istoric

În 1934, Leonid Ramzin şi alţi ingineri condamnaţi în urma aşa numitului "proces al Partidului Industriall" au fost adunaţi într-un birou special de proiectare aflat sub controlul Administraţiei Politice de Stat. În 1938, Lavrenti Beria a propus crearea "Departamentul birourilor speciale de proiectare al NKVD al URSS" ("Отдел особых конструкторских бюро НКВД СССР"). În 1939, acest departament a fost redenumit ca "Biroul tehnic special al NKVD al URSS" ("Особое техническое бюро НКВД СССР"). În 1941, biroul şi-a schimbat din nou numele în "Al patrulea departament special al NKVD al URSS" ("4-й спецотдел НКВД СССР"), care şi-a încetat existenţa doar în 1953. Începând din 1939, acest departament special şi-a desfăşurat activitatea sub supraveghere a generalului Valentin Kravcenko, aflat în subordinea directă a lui Beria.

Începând cu anul 1949, rolul şaraşkăi a crescut în mod semnificativ. Dacă, la început, cercetările priveau în special în domeniul militar, prin ordinul MVD nr. 001020 din 9 noiembrie, au fost stabilite crearea a numeroase "birouri speciale tehnice şi de cercetare" pentru numerose domenii "civile", în special în "zone îndepărtate ale Uniunii Sovietice".

[modifică] Comndamnaţi celebri din şaraşka

Alexandr Soljeniţîn (scriitor). Romanul său În primul cerc este un tablou remarcabil al vieţii din şaraşka Marfino;
Lev Kopelev, (scriitor), întemniţat la Marfino, cel care l-a inspirat pe Soljeniţîn în crearea personajului Rubin din romanul mai sus-citat;
Serghei Korolev, şef al programului spaţial sovietic;
Valentin Gluşko, proiectant şi inginer şef al programului spaţial sovietic;([1])
Andrei Tupolev, proiectantul şef al familiei de avioane Tupolev.
Vladimir Petliakov, proiectantul şef al familiei de avioane Petliakov;([2]).
Iuri Kondratiuk, pionier al astronauticii, descoperitorul efectului praştiei gravitaţionale;
Georghi Langemak, coinventator (împreună cu inginerul Korolev) al lansatorului de rachete Katiuşa;
Helmut Gröttrup, un om de ştiinţă german în domeniul rachetelor care a lucrat la Peenemunde. A fost luat prizonier de sovietici şi a lucrat pentru URSS până în 1947. I s-a permis să se reîntoarcă în Germania în 1955. Şeful său de la Peenemunde, Wernher von Braun, a ajuns în mâna americanilor, contribuind la dezvoltarea programului spaţial american.
Nicolai Nicolaevici Polikarpov, inginer aeronautician;
Leon Theremin (Lev Termen), pionier al muzicii electronice şi inventator;
Leonid Ramzin, inventatorul cazanului cu flux direct;([3],[4]).

[modifică] Bibliografie

L.L.Kerber, Von Hardesty, Paul Mitchell, Stalin's Aviation Gulag: Memoir of Andrei Tupolev and the Purge Era (Smithsonian History of Aviation & Spaceflight S.), Smithsonian Institution Press, ISBN 1560986409.