Doctrina Brejnev
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Doctrna Brajnev a fost un model de politică externă sovietică, care a fost pentru prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 septembrie 1968 al ziarului Pravda intitulat: „Suveranitatea şi obligaţiile internaţionale ale ţărilor socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ţinut la Congresul al V-lea al Partidul Muncitoresc Unit din Polonia din 13 noiembrie 1969 spunând:
- "Când forţele care sunt ostile socialismului încearcă să direcţioneze dezvoltarea unei ţări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a ţării în discuţie, dar şi o problemă şi o preocupare comune a tuturor ţărilor socialiste."
În practică, aceast însemna că era permisă o anumită "suveranitate limitată" a partidelor comuniste, dar niciunei ţări nu-i era permis să părăsească Pactul de la Varşovia, să deranjeze monopolul comunist al puterii în statele socialiste, sau să compromită în vreun fel puterea şi unitatea blocului răsăritean.
În mod implicit, acestă doctrină presupunea că URSS-ul are rolul de lider al lumii socialiste, şi că ea îşi aroga dreptul de a defini "socialismul" şi "capitalismul" conform intereselor proprii. Doctrina Brejnev a fost folosită pentru justificarea invadării Cehoslovaciei şi înfrângerea Primăverii de la Praga din 1968, dar şi în cazul invaziei dintr-o ţară nemembră a Pactului de la Varşovia, Afganistan, în 1979. Doctrina Brejnev a fost înlocuită de doctrina numită în glumă Sinatra, în 1989.
