Diodă Schottky
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dioda Schottky (denumită după fizicianul german Walter Schottky) este o diodă formată dintr-o joncţiune metal-semiconductor, la fel ca şi dioda cu contact punctiform.
Capacitatea acestei joncţiuni este foarte mică, ceea ce înseamnă că dioda poate lucra la frecvenţe înalte. Un alt avantaj al joncţiunii metal-semiconductor faţă de joncţiunea semiconductor-semiconductor folosită la diodele convenţionale este căderea mică de tensiune, numai 0,3 V faţă de 0,6 V cât este în cazul unei diode din siliciu.
Diodele Schottky îşi datorează proprietăţile faptului că purtătorii minoritari şi recombinarea purtătorilor sunt neglijabile, conducţia fiind asigurată exclusiv de purtătorii majoritari: electroni în cazul semiconductorului de tip N şi goluri pentru P.
Diodele Schottky de mai mare putere se utilizează în circuite de comutaţie, putând lucra la frecvenţe de până la 1 MHz. O aplicaţie tipică pentru diodele Schottky de mică putere sunt circuitele de detecţie şi mixare de radiofrecvenţă, în care aceste diode funcţionează până la 5 GHz.
Un exemplu de diodă Schottky este dioda 1N5817; joncţiuni Schottky se găsesc şi în circuitele integrate din seria 7400 de circuite logice.
Dezavantajele principale ale diodei Schottky sunt tensiunea inversă maximă redusă şi rezistenţa serie mare. De asemenea, curentul invers relativ mare poate reprezenta o problemă în unele aplicaţii.
