Alberto Giacometti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alberto Giacometti (*10 octombrie 1901, Borgonovo/Elveţia -†11 ianuarie 1966, Chur/Elveţia) a fost un sculptor şi pictor elveţian, cunoscut mai ales pentru sculpturile sale în stil suprarealist iar mai târziu pentru reprezentarea filiformă a figurilor omeneşti.

Giacometti este originar din provincia Ticino de limbă italiană a Elveţiei, unde s-a născut în 1901 în oraşul Borgonovo, fiu al lui Giovanni Giacometti, el însuşi pictor neo-impresionist, care i-a dat şi primele lecţii de desen şi pictură. Îşi desăvârşeşte studiile artistice la Şcoala de Arte Frumoase (École des Beaux-Arts) şi Şcoala de Arte şi Meserii (École des Arts et Métiers) din Geneva. În 1921 pleacă la Roma pentru a studia operele marilor maeştri italieni din trecut. Îl pasionează în special creaţiile lui Giotto şi Tintoretto, care îi inspiră idea de a realiza o artă lipsită de intelectualism, orientată către originile sale primitive. În 1922, Giacometti se stabileşte la Paris, unde urmează cursurile de sculptură ale lui Antoine Bourdelle, experimentând în acelaţi timp stilul cubist. Se apropie tot mai mult de curentele avangardiste şi deschide un atelier împreună cu fratele său Diego, care-i va fi asistent până la sfârşitul vieţii.

Începând din anul 1927 expune cu regularitate la "Salon des Tuileries" sculpturile sale suprarealiste, cum este de ex. grupul întitulat Bărbat şi femeie, în care se recunosc şi elemente cubiste. Este recunoscut de critică şi începe să înregistreze şi succes la public. Vine în contact cu reprezentanţii vieţii artistice şi literare din Paris, ca Jean Arp, Joan Miró, Max Ernst, Louis Aragon, Paul Eluard. Se ataşează în special de André Breton, fondatorul mişcării suprarealiste, contribuind cu articole şi desene la revista "Le Surréalisme servant la Révolution".

Urmează o nouă perioadă între 1933 şi 1940, în care se concentrază asupra studiului fizionomiei umane, pornind de la privire, "sediul gândurilor". Apoi desenează şi pictează corpuri omeneşti întregi, în tentativa de a uni identitatea fiinţelor umane individuale dintr-o singură privire. În acest timp se apropie de Picasso, precum şi de scriitori înnoitori ai stilului literar, ca Samuel Beckett şi Jean-Paul Sartre, cu care stabileşte un dialog care va duce la influenţe reciproce.

În timpul celui de-al doilea război mondial trăieşte la Geneva, apoi, în 1946, se întoarce la Paris, unde începe o nouă fază în creaţia sa artistică. Figurile sale se alungesc, devin aproape filiforme, într-un spaţiu care le conţine şi în acelaşi timp le completează.

În 1962 primeşte "Marele Premiu" pentru sculptură al Bienalei din Veneţia.

Ultimii ani sunt caracterizaţi de activitate frenetică, organizând mari expoziţii în principalele oraşe ale Europei. Deşi grav bolnav, se duce la New York, unde în 1965 se organizează o expoziţie retrospectivă la "Museum of Modern Art". Ca ultimă lucrare, prepară textul pentru cartea "Paris sans fin", care cuprinde o secvenţă de 150 litografii cu imagini din toate locurile văzute. Se stinge din viaţă la Chur în Elveţia, la 11 ianuarie 1966, fiind înmormântat în Borgonovo, oraşul său natal.

[modifică] Linkuri externe

Imagini şi informaţii despre sculpturile lui Alberto Giacometti (engleză şi germană)